Seceta face ravagii în agricultură

Fermierii români spun că legumele de toamnă sunt compromise în multe cazuri în proporţie de 90 la sută, iar producătorii avertizează că românii vor avea de ales între legumele autohtone, mai scumpe decât în mod normal, şi cele importate.

Mai mult de atât, aceștia se plând că, din cauza secetei, au pierdut sume mari de bani.

Spre exemplu, în comuna Ciocârlia din județul Constanța, nu a mai plouat de peste două luni, iar agricultorii se plâng că seceta le-a distrus peste jumătate din culturi. Oamenii spun că legumicultura va avea de suferit în acest an.

Seceta de acum va face ravagii la toamnă, în pieţe, avertizează producătorii, pentru că vor creşte preţurile legumelor.

Cu toate acestea, agricultorii nu au şanse prea mari nici să primească despăgubiri de la stat, după cum spunea, recent, însuşi ministrul Agriculturii Daniel Constantin.

Doar o negociere cu reprezentanţii Comisiei Europene ar putea duce la deblocarea unor fonduri pentru agricultorii afectați de secetă, scriu jurnaliştii de la reporterntv.ro. Singurii care vor primi bani sunt cei care și-au asigurat separat culturile împotriva calamităților.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed