Când auzim despre cele mai grave catastrofe nucleare, majoritatea dintre noi ne ducem cu gândul la Cernobâl sau Fukushima. Puţini sunt cei care ştiu despre a treia cea mai gravă catastrofă nucleară – avaria de la Kâştâm din 1957, petrecută în apropiere de oraşul Kâştâm din sudul Rusiei. Ca şi în cazul avariei de la Cernobâl, cauza principală a catastrofei a fost proiectarea proastă a centralei nucleare şi anume construcţia sistemului de răcire, care putea fi reparată. Când avea loc vreo scurgere de lichid de răcire din rezervoarele de răcire, angajaţii îl deconectau pur şi simplu şi nu se atingeau de el un an întreg. Aceştia ironizau, întrebându-se cine ar avea nevoie de sisteme de răcire în Siberia. Răcirea era necesară pentru rezervoarele în care erau depozitate deşeurile radioactive. Astfel, în lipsa ei, temperatura în aceste recipiente a depăşit 350 de grade Celsius, declanşând o explozie care a aruncat în aer acoperişul de 160 de tone (care, iniţial, se afla la opt metri sub pământ). În urma deflagraţiei, materialul reactiv s-a împrăştiat pe o suprafaţă de 20 de mii de kilometri pătraţi. După evacuarea teritoriului din apropiere, casele a 11 mii de oameni au fost distruse, iar peste 270 de mii de persoane au devenit victime ale expunerii radioactive.
Citeste mai mult: adev.ro/nm6653
