O parte din disponibilizări se vor realiza prin închiderea operaţiunilor, iar restul prin restructurări şi prin "reorganizarea funcţiilor administrative", a anunţat preşedintele societăţii, Ekkehard Schulz, în cadrul unei conferinţe de presă.

Toate disponibilizările au fost deja acceptate de reprezentanţii salariaţilor, în urma "unor discuţii foarte animate", a adăugat acesta.

În anul financiar 2008-2009, ce s-a încheiat la 30 septembrie, cel mai mare producător de oţel din Germania şi-a redus personalul cu 12.000 de angajaţi.

Anul anterior a fost cel mai nefavorabil din istoria grupului, acesta fiind grav lovit de criza financiară ce a redus cererea e oţel la nivel mondial. ThyssenKrupp a afişat la mijlocul lunii noiembrie o pierdere înainte de taxe de aproape 2,4 miliarde euro.

ThyssenKrupp mizează pe revenirea economiei mondiale pentru a reveni pe creştere, însă şi-a redus uşor, vineri, obiectivele pe teren mediu.

Grupul prevede pentru anul financiar în curs o cifră de afaceri cuprinsă între 50 şi 60 miliarde euro, faţă de 60-65 miliarde în estimările precedente, şi un profit înainte de taxe de "peste 4 miliarde euro", faţă de 4,5 miliarde euro anterior.

ThyssenKrupp, ce produce oţel, dar şi submarine şi lifturi, a înregistrat în anul financiar precedent o cifră de afaceri de 40,6 miliarde euro.