money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMucenic Ioana

Şomajul din Spania a crescut la cel mai ridicat nivel din istoria democratică a ţării

Publicat la 27.07.2012, 09:56:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Şomajul din Spania a crescut la cel mai ridicat nivel din istoria democratică a ţării

În primul trimestru, rata şomajului era de 24,4%.

 

Noul nivel al indicatorului, comunicat vineri de institutul de statistică de la Madrid, reprezintă cel mai ridicat şomaj din 1976, anul morţii dictatorului Francisco Franco, când ţara a început tranziţia către democraţie, transmite Bloomberg.

 

Rajoy încearcă să reducă deficitul bugetar uriaş şi să introducă reforme în economie, care trece prin cea de-a doua rundă de recesiune din ultimii trei ani, tot mai profundă de la un trimestrul la altul.

 

Spania a încheiat anul 2011 cu un deficit bugetar de 91,3 miliarde euro, reprezentând 8,5% din PIB, în timp ce datoria publică totaliza 735 miliarde euro, aproape 70% din PIB.

 

Scorul Partidului Popular, aflat la putere, este în cădere liberă în sondaje din cauza măsurilor de austeritate şi deciziei de a înlesni concedierile, care nu şi-au atins scopul, de a reduce costurile de finanţare. Guvernul spaniol plăteşte o dobândă de peste 7% pentru a împrumuta bani cu scadenţa la 10 ani, nivel la care Grecia, Portugalia şi Irlanda au solicitat ajutoare externe.

 

Reforma legislaţiei muncii, care a "ieftinit" concedierile, a avut rolul de a reduce şomajul prin încurajarea angajărilor. Mai multe companii au anunţat concedieri de la introducerea noilor reguli.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite