Statul face un imprumut record

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să împrumute în luna februarie prin vânzarea de titluri de stat 5 miliarde de lei, cea mai mare valoare a emisiunilor brute începând din februarie 2011 şi în urcare de la 3,6 miliarde de lei în prima lună a acestui an.

În cadrul licitaţiilor de referinţă, statul vrea să obţină 4,5 miliarde de lei, iar prin sesiunile suplimentare, în cadrul cărora vinde titluri în condiţiile stabilite în cadrul licitaţiilor de referinţă, intenţionează să atragă 480 de milioane de lei.

Finanţele nu au planificate răscumpărări de titluri de stat în luna februarie.

„Este o planificare foarte ambiţioasă după destule standarde: ar fi cea mai mare valoare a emisiunilor brute după februarie 2011, cea mai mare valoare a emisiunilor nete din 2009, iar februarie 2015 ar deveni a treia luna începând din 2008 în care maturitatea medie planificată ar depăşi 5 ani”, afirmă, într-o notă către analişti şi investitori economistul şef al ING Bank România, Vlad Muscalu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed