Aceştia au inclus în evaluare şi o primă de preluare stabilit la 30% peste estimarea iniţială, având în vedere informaţiile recent apărute potrivit cărora familia Ciurtin, principalii acţionari ai companiei, au iniţiat primele demersuri pentru găsirea unui cumpărător. “Credem că orice investitor strategic care doreşte să se extindă sau să intre în piaţa românească de lactate, prin intermediul Albalact, ar trebui să fie pregătit să plătească o primă de circa 30% peste valoarea fundamentală a companiei (fair value). Preţul-ţintă stabilit a avut în vedere şi acest premium de preluare”, spun analiştii Alpha Finance România.
Contactat de Business Standard, Raul Ciurtin, care deţine împreună cu tatăl său 47,9% din Albalact, nu a dorit să comenteze o posibilă vânzare a companiei. Potrivit estimărilor făcute de Alpha Finance, Albalact ar urma să obţină în 2009 un profit net de 6 mil. lei, de circa zece ori mai mare decât cel de anul trecut, creşterea urmând să vină ca urmare a finalizării programului de investiţii, precum şi pe fondul potenţialului ridicat al pieţei locale.
Analiştii: Primă de 30% la preluarea Albalact
Publicat la 06.10.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2644 lei, franc la 5.5564 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 14-18 septembrie 2026: Electrica și energia în prim-plan, imobiliare în declin

Piețe financiare
Creștere spectaculoasă pe bursă. S-a inversat trendul?
Piețe financiare
Curs BNR valabil 19 septembrie 2026: 1 euro = 5.2644 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
