Astfel, indicele FTSE-100 al bursei din Londra a închis în scădere cu 0,63%, până la 5.222,95 puncte, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a pierdut 0,40%, până la 5.830,77 puncte, în timp ce indicele CAC 40, al bursei pariziene, a reuşit să termine pe plus, câştigând 0,03%, la 3.883,83 puncte, nou nivel maxim al ultimului an, potrivit AFP.
Grupul finlandez Nokia a afişat o pierdere netă de 559 milioane euro în al treilea trimestru, contrar estimărilor, acestea fiind primele rezultate negative din ultimul deceniu. Vestea neaşteptată, în contextul în care analiştii mizau pe un profit net, a dus la scăderea principalului indice al bursei din Helsinki. Grupul finlandez, lider mondial în sectorul telecomunicaţiilor din 1998, nu a înregistrat pierderi după anul 2000. Cel mai mare producător de telefoane mobile din lume a avut o cifră de afaceri de 9,8 miliarde dolari, în scădere cu 19,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 1% faţă de trimestrul precedent. Profitul său operaţional a scăzut cu aproape 58%, la 741 milioane euro.
Pe de altă parte, zvonurile din piaţă legate de o eventuală nouă ofertă a fondului suveran din Qatar pentru grupul britanic J Sainsbury Plc au susţinut sectorul de retail. O primă ofertă eşuase în 2007.
Investitorii s-au arătat dezamăgiţi şi de rezultatele publicate joi de Goldman Sachs şi Citigroup, după rezultatele foarte bune afişate anterior de JPMorgan Chase, care le-au mărit aşteptările.


