Sumele pe care le-a încasat Iohannis din chirii, în 2016

Preşedintele Klaus Iohannis deţine în continuare, alături de soţia sa, Carmen, două apartamente şi trei case, toate în Sibiu, potrivit declaraţiei de avere publicată pe siteul Administraţiei Prezidenţiale.

 

Conform documentului, veniturile sale obţinute din chirii în 2016 au fost de aproximativ trei ori mai mici în 2016 faţă de 2015. Anul trecut preşedintele a obţinut 19.017 lei din chirii, iar soţia sa o sumă egală. Cu un an înainte, cei doi au primit drept chirii câte 59.960 de lei.

 

Klaus Iohannis are depozitaţi în bancă, într-un cont deschis în 1999, 221.000 lei, mai puţini decât în 2015, când avea 295.000 lei.

 

Şeful statului a continuat să primească şi în 2016 drepturi de autor, dar şi la acest capitol suma a fost mai mică decât cea primită în 2015, respectiv 34.654 lei faţă de 82.000 lei.

 

În 2016 preşedintele Iohannis a câştigat mai mulţi bani în anul trecut din salarii, adică 196.000 lei, faţă de 133.879 lei în 2015. Şi soţia sa, Carmen, a primit mai mulţi bani din salarii, adică 28.122 lei, faţă de 22.554 în anul anterior.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed