Marţi, 20 Septembrie 2011 17:19
Wikileaks: Traian Băsescu a transmis SUA că ia în calcul un conflict militar România-Rusia în Transnistria
Într-o întâlnire cu senatorul american Richard Lugar, care a avut loc la Bucureşti pe 27 august 2008, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat cât se poate de serios temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia, în Transnistria, după un scenariu similar cu cel petrecut în cazul Georgiei, la începutul lunii august 2008, conform unei telegrame a Ambasadei SUA de la Bucureşti, intrată în posesia Wikileaks şi făcută publică pe 1 septembrie, scrie gandul.info .
Luni, 11 Aprilie 2011 11:37
Chiriile locuinţelor din Capitală, cu 40% mai mici faţă de 2008
În martie 2011, chiriile garsonierelor şi apartamentelor din Bucureşti au fost cu 42% mai mici faţă de aceeaşi lună a anului 2008 şi sunt în continuă scădere, potrivit portalului anunturiparticulari.ro
Sâmbătă, 19 Martie 2011 11:00
Fed: Marile bănci americane şi-au majorat capitalul cu peste 300 mld. dolari, după 2008
Capitalul a 19 mari bănci americane, între care Goldman Sachs şi JP Morgan, a crescut cu peste 300 de miliarde de dolari, de la sfârşitul lui 2008, iar unele dintre ele vor putea să reia plata dividendelor, răscumpărarea de acţiuni şi rambursarea fondurilor guvernamentale.
Joi, 30 Decembrie 2010 21:06
Statisticile INS arată că industria a revenit la nivelul de producţie din 2008
România a ieşit din recesiune pe bucăţi: industria a reuşit deja să ajungă la nivelul producţiei de la sfârşitul lui 2008, potrivit datelor INS. Pe de altă parte, consumul populaţiei, de care ţine cea mai mare parte a economiei, se află aproape de cel mai scăzut nivel din vara lui 2007.
Sâmbătă, 27 Noiembrie 2010 17:13
Romtelecom a dat în 2010 dividende pentru prima dată de la privatizare
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, spune că Romtelecom a distribuit dividende în valoare de 12 milioane de euro, aferente anului 2009, şi altele în valoare de “câteva sute de mii de euro” pentru 2008, pentru prima dată de la privatizarea operatorului.
Marţi, 09 Martie 2010 17:14
BNP Paribas Real Estate: Investiţiile în principalele cinci pieţe hoteliere europene au scăzut cu 50% în 2009
Turismul mondial înseamnă nu mai puţin de 18,7 mil. de camere de hotel . O treime din acestea sunt în Europa. În Uniunea Europeană, în 2009, au fost operaţionale 147.000 de hoteluri , dintre care 68% sunt concentrate în cinci ţări: Franţa , Germania , Italia , Spania şi Marea Britanie .
Marţi, 02 Martie 2010 16:03
Fiscul a colectat anul trecut cu 6,4% mai puţin decât în 2008, până la 134 miliarde lei
Sumele colectate anul trecut de inspectorii fiscali au scăzut cu 6,4% faţă de 2008, la 133,9 miliarde lei (31,58 miliarde euro), însă s-au situat în apropierea nivelului programat, a spus marţi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar.
Duminică, 21 Februarie 2010 18:18
Lehman Brothers a plătit 642 mil. dolari unor avocaţi şi consilieri, de la declararea falimentului
Lehman Brothers Holdings, banca americană de investiţii aflată în lichidare după prăbuşirea din 2008, a plătit 641,9 milioane de dolari avocaţilor şi altor consilieri în cele 16 luni care au trecut de la declararea falimentului, transmite Bloomberg, citat de Mediafax .
Miercuri, 17 Februarie 2010 13:13
Şeful CSA estimează că piaţa de asigurări de viaţă va ajunge în acest an la nivelul din 2008
Piaţa de asigurări de viaţă va ajunge în acest an la nivelul din 2008 în ce priveşte volumul de prime brute subscrise, în condiţiile în care asigurătorii recuperează unele contractele răscumpărate anul trecut şi încheie altele noi, a estimat miercuri preşedintele CSA, Angela Toncescu.
Sâmbătă, 06 Februarie 2010 17:20
Curtea de Conturi: 3,5 mil. lei din Fondul de rezervă au fost cheltuiţi nelegal între 2007-2008
Curtea de Conturi critică Guvernul, într-un raport trimis Parlamentului, pentru modul arbitrar şi lipsit de transparenţă în care au fost acordate sumele din Fondul de rezervă în intervalul 2007-2008, susţinând că în jur de 3,5 milioane lei au fost cheltuiţi nelegal de autorităţile locale.
Miercuri, 03 Februarie 2010 11:23
Mihaela Stavrositu, Credit Zone: Băncile au scăzut dobânzile creditelor la nivelul din mai 2008
Mihaela Stavrositu, reprezentant Credit Zone, declară, la Realitatea FM că băncile au micşorat dobânzile creditelor, principalul motiv fiind că acestea „simt din nou o nevoie acută de a credita”.
Marţi, 02 Februarie 2010 13:10
Vânzările de muzică şi închirierile de DVD-uri, în scădere cu până la 38% anul trecut faţă de 2008
Vânzările de CD-uri cu muzică au scăzut cu 35% anul trecut faţă de 2008, iar închirierile de DVD-uri, cu 38%, în condiţiile în care declinul pieţei este favorizat de piraterie şi de descărcările de pe internet, potrivit unei centralizări realizate în reţeaua Diverta.
Miercuri, 13 Ianuarie 2010 15:17
IKEA România a înregistrat vânzări de circa 350 milioane lei în 2009, în scădere cu 9% faţă de 2008
Retailerul de mobilier şi accesorii pentru casă IKEA, situat în Zona Comercială Băneasa, a vândut în anul 2009 circa 10 milioane de produse, cu o valoare totală de 349,24 milioane lei, în scădere de 9% faţă de perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2008, potrivit datelor furnizate miercuri de companie.
Joi, 07 Ianuarie 2010 15:25
Rezerva Federală din New York a cerut AIG în 2008 să limiteze comunicarea unor informaţii "incomode", sub conducerea lui Geithner
Rezerva Federala din New York a cerut în 2008 asiguratorului AIG să limiteze comunicarea publică a unor informaţii legate de plăţi efectuate de grup din banii statului către mai multe bănci, potrivit unor e-mail-uri obţinute de membrii Congresului, informează Bloomberg .
Miercuri, 16 Decembrie 2009 00:00
2008 - Chrysler, victima vânzărilor scăzute
Recesiunea economică a dat o lovitură dură industriei auto din SUA. În 2008, vânzările din domeniu au scăzut cu 30%. Chrysler a fost primul mare producător care a căzut, în ciuda împrumutului de patru miliarde de dolari acordat de guvern.
Marţi, 15 Decembrie 2009 00:00
2008 - Exodul industriei alimentare
După mai mulţi ani de creşteri susţinute în industria bunurilor de larg consum, anul 2008 a adus o premieră pentru ultimii zece ani, respectiv decizia unor companii multinaţionale de a muta capacităţi de producţie din România în ţări din jur, precum Bulgaria sau Polonia.
Miercuri, 09 Decembrie 2009 13:06
Paylogic: Doar 54,6% dintre firme vor da prime de Crăciun în 2009 faţă de 93,5% în 2008
Numai 54,6% dintre firme vor acorda în acest an prime de Crăciun, în scădere de la 93,5% din firme care au dat angajaţilor prime în decembrie 2008, iar primele vor fi cu 69% mai mici decât anul trecut, potrivit unui studiu realizat de Paylogic.
Marţi, 08 Decembrie 2009 10:52
Volumul lucrărilor de construcţii,serie brută,a scăzut în octombrie cu 25,3%,faţă de octombrie 2008
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, în octombrie 2009, faţă de octombrie 2008, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 25,3%, respectiv cu 22,4%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 00:00
Marţi, 10 Noiembrie 2009 15:09
BCR: Circa 23.000 de firme vor intra în insolvenţă în acest an, cu peste 50% mai multe decât în 2008
Circa 23.000 de firme vor intra în insolvenţă în acest an, cu 58,6% mai multe decât în anul precedent, în timp ce la sfârşitul lunii septembrie numărul acestora era de 15.300, a declarat marţi directorul executiv al departamentului Corporate Finance&Investment Banking BCR, Dan Weiler.
Luni, 02 Noiembrie 2009 14:37
O cincime din ISD-urile derulate până la final de 2008 au fost din Austria, 63% au mers la Bucureşti
Austria şi-a redus ponderea, ca ţară de origine, în totalul investiţiilor străine directe derulate în România, de la 21,4% în 2007 la 18,8% în 2008, dar a rămas pe primul loc în topul investitorilor, urmată de Olanda, cu 17,2% din fluxuri, arată raportul cu date revizuite publicat luni de BNR.
Vineri, 30 Octombrie 2009 10:17
Resursele de energie şi consumul energetic au crescut în 2008 cu 2%, respectiv cu 1,1%
Resursele de energie şi consumul final energetic au crescut uşor în 2008 faţă de anul anterior,cu 2,0%, respectiv cu 1,1%, potrivit datelor comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Joi, 29 Octombrie 2009 18:57
Vânzările Grupului Sanofi-Avensis în România au totalizat 730 mil lei, în august 2008 - august 2009
Vânzările consolidate ale grupului farmaceutic Sanofi-Avensis în România, în perioada august 2008 - august 2009, au totalizat circa 730 de milioane de lei, aducând grupului o cotă de piaţă de 10%, a anunţat, joi, sanofi-avensis.
Joi, 29 Octombrie 2009 16:54
CE a aprobat României cinci proiecte pentru programul Life+ pe 2008, de 5,9 milioane euro
Comisia Europeană (CE) a aprobat României cinci proiecte pentru programul Life+, aferente anului 2008, în valoare totală de 5,9 milioane euro, contribuţia comunitară ridicându-se la aproape 3,77 milioane euro, potrivit unui comunicat de joi al executivului european.
Miercuri, 14 Octombrie 2009 11:57
Euro a depăşit nivelul de 1,49 dolari pentru prima oară după august 2008
Euro s-a apreciat miercuri peste pragul de 1,49 dolari pentru prima oară după august 2008, moneda americană continuându-şi tendinţa de depreciere din şedinţele anterioare, relatează AFP.
Vineri, 09 Octombrie 2009 14:22
Agricola Bacău a înregistrat la nouă luni afaceri de 209 mil lei, în creştere cu 10,1% faţă de 2008
Agricola Internaţional Bacău a înregistrat în primele nouă luni din 2009 o cifră de afaceri de 209.029.000 lei, cu 10,1% mai mult faţă de cifra de afaceri a perioadei similare din 2008, când compania a obţinut afaceri de 189.787.000 lei, se arată într-un comunicat transmis de companie.
Miercuri, 23 Septembrie 2009 11:32
România a cheltuit 809 milioane euro pentru derularea activităţii de cercetare-dezvoltare în 2008
România a cheltuit anul trecut 2,98 miliarde lei (809,4 milioane euro) pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, respectiv 0,59% din produsul intern brut (PIB), în uşoară creştere faţă de 2007, iar numărul salariaţilor din domeniu a rămas relativ constant, a anunţat, miercuri, Statistica.
Marţi, 22 Septembrie 2009 13:10
Volumul de bere vândut în primele opt luni din 2009 a scăzut cu 15%, faţă de 2008
Volumul de bere vândut în primele opt luni ale anului 2009 a scăzut cu 15 %, faţă de perioada similară a anului precedent, până la 12,4 milioane de hectolitri, a declarat marţi preşedintele United Romanian Breweries Bereprod (URBB) Shachar Shaine.
Luni, 21 Septembrie 2009 13:08
Economia Germaniei va reveni la nivelul din 2008 abia în 2013
Economia Germaniei nu va atinge mai devreme de 2013 nivelul pe care-l avea în 2008, înainte de izbucnirea crizei financiare, a avertizat, luni, preşedintele băncii centrale germane, Axel Weber, într-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Rundschau şi citat de AFP.
Marţi, 15 Septembrie 2009 14:59
Piaţa de fuziuni şi achiziţii ar putea ajunge la 2 mld. euro în 2009, de 3 ori mai puţin ca în 2008
Piaţa fuziunilor şi achiziţiilor din România se cifra la circa 1,2 miliarde euro după primele opt luni ale acestui an şi ar putea ajunge la 2 miliarde euro la finalul lui 2009, nivel de peste trei ori mai mic decât cel din 2008, a estimat, marţi, directorul Raiffeisen Investment România.
Marţi, 08 Septembrie 2009 10:14
Afacerile din comerţul cu amănuntul au scăzut în iulie cu 13,8% faţă de luna similară din 2008
Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut în iulie cu 13,8% faţă aceeaşi lună din 2008, mai ales ca urmare a scăderii semnificative a vânzărilor de carburanţi şi de mărfuri nealimentare, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS).