Miercuri, 31 August 2011 20:34
Acţiunile europene au suferit în august cea mai mare pierdere lunară după prăbuşirea Lehman Brothers
Acţiunile europene au înregistrat în august cea mai mare pierdere lunară de la prăbuşirea Lehman Brothers, în 2008, iar titlurile germane cel mai grav declin din ultimii nouă ani, din cauza temerilor provocate investitorilor de încetinirea creşterii economice şi criza datoriilor din zona euro.
Duminică, 24 Iulie 2011 12:18
Gaming: Ce jocuri sunt așteptate în august și septembrie
După lunga vară fierbinte în care ne-am mai dezmorţit doar cu DLC-urile de la Fallout: New Vegas şi reducerile de pe Steam, urmează câteva lansări extrem de anticipate, scrie Realitatea.NET .
Miercuri, 25 Mai 2011 15:50
Leroy Merlin deschide primul magazin de bricolaj din România în august
Primul magazin al retailerului de bricolaj Leroy Merlin din România va fi deschis în această vară, în cadrul parcului de retail al centrului comercial Colosseum din Chitila.
Miercuri, 08 Septembrie 2010 23:55
Piaţa pensiilor facultative a sporit în august cu 3,2%, la 285,46 milioane lei
Volumul total de active nete administrate de fondurile de pensii facultative (pilon III) a ajuns la 285,46 milioane lei (67 milioane euro) la sfârşitul lui august, în creştere cu 3,2% faţă de iulie, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Joi, 02 Septembrie 2010 11:17
Preţurile locuinţelor, în continuă scădere. Vezi aici noile valori
La nivel naţional, preţurile locuinţelor vechi şi noi a scăzut cu 3% în luna august, ajungând la valoarea de 1.116 euro/mp. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea este de aproape 10%, iar în comparaţie cu perioada de vârf a pieţei imobiliare - începutul anului 2008, preţurile sunt aproape la jumătate, potrivit indicelui realizat de portalul www.imobiliare.ro .
Miercuri, 25 August 2010 23:14
Indicele încrederii milionarilor în economia SUA a scăzut puternic în august
Indicele încrederii milionarilor americani a scăzut în august la cel mai de jos nivel din vara lui 2009, din cauza îngrijorărilor privind mediul politic şi şomajul, potrivit unui sondaj al companiei de consultanţă Spectrem Group. În precedentele 12 luni, indicele privind încrederea bogaţilor a arătat aşteptări neutre.
Vineri, 29 Ianuarie 2010 16:06
Rovinieta electronică va fi introdusă din august
Sistemul electronic de emitere şi control al rovinietei va intra în funcţiune la 1 august, varianta actuală de distribuţie a rovienietei urmând să rămână valabilă până la sfârşitul acestui an, a anunţat, vineri, premierul Emil Boc.
Luni, 16 Noiembrie 2009 11:19
Deşi nu am ieşit din criză, românii au cumpărat mai multe electronice şi electrocasnice în T3. Cum comentaţi?
Valoarea pieţei bunurilor de larg consum de folosinţă îndelungată (electronice şi electrocasnice) din România a ajuns la 336 de milioane de euro în trimestrul al treilea, în creştere cu 9% faţă de cel de-al doilea trimestru al anului în curs. Aparatele de preparare a alimentelor au avut un trimestru bun, pe fondul schimbării comportamentului oamenilor din cauza crizei. Acum, ei preferă mai degrabă să gătească acasă, decât să ia masă în oraş.
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 11:28
Balanţa de plăţi redevine deficitară în septembrie, după excedentul din august
Balanţa de plăţi a României a redevenit deficitară în septembrie, după excedentul de circa 150 milioane euro înregistrat în august, deficitul la nouă luni ajungând la 3,313 miliarde euro, în scădere cu 74,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, arată datele publicate miercuri de BNR.
Luni, 09 Noiembrie 2009 10:35
Producţia industrială a crescut în septembrie faţă de august cu 1,3% (VIDEO)
Producţia industrială a crescut în septembrie faţă de august cu 1,3%. Ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a scăzut în septembrie cu 4% faţă de aceeaşi lună din 2008, marcând a 12-a lună consecutivă de contracţie, însă declinul este cel mai mic din octombrie 2008, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică.
Joi, 29 Octombrie 2009 18:57
Vânzările Grupului Sanofi-Avensis în România au totalizat 730 mil lei, în august 2008 - august 2009
Vânzările consolidate ale grupului farmaceutic Sanofi-Avensis în România, în perioada august 2008 - august 2009, au totalizat circa 730 de milioane de lei, aducând grupului o cotă de piaţă de 10%, a anunţat, joi, sanofi-avensis.
Miercuri, 14 Octombrie 2009 14:47
Producţia industrială din România a scăzut în august în acelaşi ritm cu media din zona euro
Producţia industrială din România a scăzut în luna august cu 4,4% faţă de aceeaşi lună din 2008, într-un ritm egal cu media din zona euro, arată datele publicate, miercuri, de biroul european de statistică, Eurostat.
Miercuri, 14 Octombrie 2009 11:57
Euro a depăşit nivelul de 1,49 dolari pentru prima oară după august 2008
Euro s-a apreciat miercuri peste pragul de 1,49 dolari pentru prima oară după august 2008, moneda americană continuându-şi tendinţa de depreciere din şedinţele anterioare, relatează AFP.
Miercuri, 07 Octombrie 2009 10:38
Producţia industrială bifează a unsprezecea lună consecutivă de declin: -5,9% în august (video)
Producţia industrială, ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut în august cu 5,9% faţă de aceeaşi lună din 2008, pe fondul restrângerii activităţii din sectoarele extractiv şi de prelucrare, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Miercuri, 07 Octombrie 2009 10:25
Afacerile din comerţul cu amănuntul au scăzut în august cu 12,1% faţă de luna similară din 2008
Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut în august cu 12,1% faţă aceeaşi lună din 2008, mai ales ca urmare a scăderii semnificative a vânzărilor de carburanţi şi de mărfuri nealimentare, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Marţi, 06 Octombrie 2009 10:05
Afacerile din industrie s-au redus cu 16,9% în august, pentru a zecea lună la rând
Cifra de afaceri din industrie a continuat să scadă puternic şi în a doua lună a trimestrului III, reducându-se cu 16,9% faţă de august 2008, pe fondul scăderii afacerilor din industria de prelucrare şi extractivă, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Luni, 05 Octombrie 2009 15:18
România a avut în august al cincilea ritm de scădere anuală a comerţului cu amănuntul din UE
România a avut în august al cincilea ritm de scădere anuală a comerţului cu amănuntul din Uniunea Europeană, după ce vânzările s-au redus cu 11,7%, într-un ritm de 6,5 ori mai rapid decât media înregistrată pe întreg blocul comunitar, potrivit datelor publicate, luni, de Eurostat.
Luni, 05 Octombrie 2009 10:22
Salariul mediu net a scăzut în august cu 3%, până la 1.348 lei (video)
Câştigul salarial mediu net a scăzut în august cu 3% (42 lei) faţă de iulie, până la 1.348 lei (320 euro), ca urmare a restrângerii unor activităţi, precum şi a acordării în luna anterioară a unor sume din profitul net şi premii ocazionale, arată datele publicate luni de Statistică.
Vineri, 02 Octombrie 2009 10:44
Preţurile producţiei industriale au continuat să scadă în august în ritm anual, cu 1,13% (video)
Preţurile producţiei industriale erau în august cu 1,13% mai mici decât în urmă cu un an, ca urmare a ieftinirilor din industria extractivă şi cea de prelucrare, potrivit datelor pubicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Vineri, 02 Octombrie 2009 10:08
Anul crizei a adus mai puţini turişti străini în România
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna august 2009 de 897.000, în scădere cu 18,2% faţă de luna august 2008, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au fost de 1,3 milioane, mai puţin cu 26,3%.
Joi, 01 Octombrie 2009 13:10
Rata şomajului din UE a urcat în august la 9,1%, cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani şi 5 luni
Rata şomajului din Uniunea Europeană (UE) a avansat în august cu 0,1 puncte procentuale faţă de iulie, până la 9,1%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani şi cinci luni, în timp ce rata şomajului din zona euro a atins un vârf al ultimilor zece ani şi cinci luni, a anunţat, joi, Eurostat.
Vineri, 18 Septembrie 2009 15:44
Activele SIF-urilor au crescut cu 7,2% în august, până la 6,6 miliarde lei
Activele nete ale celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), listate de la Bursa de Valori, au crescut în medie cu 7,2% în luna august, până la 6,57 miliarde lei (1,55 miliarde euro), în contextul în care tendinţa ascendentă a Bursei a continuat, piaţa câştigând pe ansamblu 8,65%.
Joi, 17 Septembrie 2009 14:43
Vânzările magazinului IKEA au crescut cu 7%, la 377,9 mil. lei, în septembrie 2008-august 2009
Vânzările totale ale magazinului IKEA din Bucureşti, înregistrate în perioada 1 septembrie 2008 - 31 august 2009, au fost de 377,9 milioane lei (TVA inclus), în creştere cu 7% faţă de anul precedent, a comunicat, joi, retailerul.
Miercuri, 16 Septembrie 2009 12:52
România a avut în august a doua inflaţie anuală din UE, uşor sub nivelul Ungariei
România s-a clasat în august pe poziţia a doua în Uniunea Europeană, după nivelul ratei anuale a inflaţiei, de 4,9%, uşor sub inflaţia anuală a Ungariei, în condiţiile în care cea din UE a fost de 0,6%, arată datele publicate miercuri de Eurostat.
Luni, 14 Septembrie 2009 12:48
ANAF a atras la buget sume suplimentare de peste 440 milioane lei în urma controalelor din august
Inspectorii fiscali au făcut în august 6.249 de controale la firme, în urma cărora au atras la bugetul statului sume suplimentare de 440,1 milioane lei (peste 100 milioane euro) şi au dat amenzi de peste 2,6 milioane lei, a anunţat, luni, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Joi, 10 Septembrie 2009 11:49
Rata şomajului din Bucureşti a urcat uşor în august, la 1,88%
Rata şomajului din Capitală a urcat uşor la 1,88% la sfârşitul lunii august, de la 1,82% la 31 iulie, iar numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti a crescut cu 728 persoane la 20.356, a anunţat, joi, instituţia.
Joi, 10 Septembrie 2009 10:08
Inflaţia anuală s-a temperat în august la 4,96%, nivel minim al ultimilor doi ani (video)
Rata anuală a inflaţiei a coborât în august la 4,96%, sub aşteptări, iar faţă de iulie preţurile de consum au scăzut cu 0,19%, pe fondul ieftinirii semnificative a alimentelor şi al creşterii uşoare a preţurilor la mărfurile nealimentare şi servicii, arată datele publicate, joi, de Statistică.
Marţi, 08 Septembrie 2009 11:56
Stabilizarea leului a menţinut inflaţia între 5,1% şi 5,3% în luna august
Inflaţia anuală s-a accelerat uşor în august, plasându-se în intervalul 5,1 - 5,3%, în condiţiile în care cursul de schimb a fost relativ stabil şi nu au existat presiuni semnificative pe preţurile alimentelor, mărfurilor nealimentare sau serviciilor, spun analiştii chestionaţi de NewsIn.
Miercuri, 02 Septembrie 2009 22:42
Fiscul anunţă că a rambursat în august TVA de aproape 1,2 mld lei
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat miercuri că, în august, a rambursat TVA de 1,197 miliarde lei, din care 729,61 milioane lei au fost restituite efectiv, iar 467,69 milioane lei au fost compensate cu alte obligaţii bugetare restante (deja existente sau acumulate în august).
Miercuri, 02 Septembrie 2009 18:42
Loteria Română a acordat în august peste 500.000 de câştiguri în valoare de 53,7 mil lei
Loteria Română a anunţat, miercuri, că a acordat, în august, 549.935 de câştiguri, în valoare totală de 53.791.263,32 lei, la toate jocurile automatizate pe care le organizează.
Marţi, 01 Septembrie 2009 15:31
QVT Fund a cerut în instanţă anularea decizilor AGA din 17 august de la Flamingo International
Fondul american de investiţii QVT a cerut în instanţă anularea deciziilor luate în adunarea generală a Flamingo Internaţional din 17 august, în cadrul căreia acţionarii au respins propunerea fondului de dizolvare a companiei şi au aprobat planul de recapitalizare printr-o emisiune de obligaţiuni.