Toate articolele care conţin tagul banca comerciala

Luni, 21 Noiembrie 2011 21:20
credit banca client
Spania: prima bancă comercială preluată de stat, Banco de Valencia Banca centrală a Spaniei a anunţat, luni, că a preluat Banco de Valencia, o instituţie de credit de mici dimensiuni, însă prima bancă comercială naţionalizată în contextul crizei, după ce până acum autorităţile au fost nevoite să-şi asume controlul a trei case de economii.
Vineri, 14 Mai 2010 16:15
Finanţele au atras 2,5 miliarde de lei de la băncile comerciale pentru 12 zile Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras vineri de la băncile comerciale 2,5 miliarde de lei printr-un împrumut cu scadenţă la 12 zile, la o dobândă de 4,5% pe an, după ce joi a respins toate ofertele instituţiilor de credit în cadrul licitaţiei pentru obligaţiuni cu scadenţa la trei ani.
Marţi, 09 Martie 2010 16:06
Cămătărie pe internet cu contract la notar: INCOGNITO MONEY.ro Pe cel mai mare site de anunţuri de pe internet sunt mai mult de 20 de “strigări” prin care diverse persoane "de bine" spun că-ţi pot da împrumuturi, în regim de maximă urgenţă, dacă ai ceva să laşi gaj, de preferat imobiliare. Pentru a vedea ce oferă şi mai ales în ce condiţii, reporterul MONEY.ro i-a contactat pe mai mulţi dintre aceşti cămătari, din postura de client. Intră şi vezi cum au decurs discuţiile
Marţi, 24 Noiembrie 2009 00:00
Radu Gheţea, CEC Bank: Solvabilitatea băncii depăşeşte 18% Președintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, a preluat conducerea celei mai vechi instituţii bancare din România în urmă cu doi ani. Ţinta principală a bancherului este transformarea instituţiei, până în 2011, într-o bancă universală competitivă. Semne că obiectivul va fi atins au apărut deja, pentru că CEC Bank a marcat, chiar în perioada crizei economice, creşteri pe toate liniile de activitate. Anul acesta, când aproape toate băncile au îngheţat creditarea, CEC Bank a anunţat un avans al cotei de piaţă pe segmentul împrumuturilor de 1%. Sursele atrase de la clienţi au înregistrat aceeaşi evoluţie, astfel că banca a ajuns să controleze 7,42% din totalul depozitelor din sistemul bancar. În total, CEC Bank a reuşit să îşi adjudece, la finele lunii iunie, 5,51% din activele pieţei bancare şi să se poziţioneze ca cel de-al şaptelea mare jucător din sistem. “Am intrat în grupul de elită al băncilor şi, în acest moment, ne batem cu granzii”, spune Gheţea.
Luni, 19 Octombrie 2009 16:21
FMI şi BNR permit celor nouă bănci din acordul de la Viena să reducă expunerea pe România
FMI şi BNR permit celor nouă bănci din acordul de la Viena să reducă expunerea pe România (VIDEO) Cele nouă grupuri bancare ce au semnat acordul de la Viena au primit acceptul de principiu al FMI, UE şi BNR să îşi poată reduce expunerea pe România, posibilitate stipulată şi în acordul iniţial în cazul unor oportunităţi de investiţii reduse, au spus surse din piaţa financiară pentru NewsIn.
1
 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!