Vineri, 18 Mai 2012 09:34
Statele Unite le cer aliaţilor un miliard de dolari pe an pentru Kabul
Statele Unite au cerut aliaţilor din cadrul Forţei NATO în Afganistan (ISAF), o contribuţie de aproximativ un miliard de dolari pe an pentru a finanţa forţele de securitate afgane, după 2014, a declarat joi şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski.
Joi, 19 Aprilie 2012 14:25
Sindicatele Pensionarilor cer Guvernului să dispună restituirea contribuţiei de 5,5% la asigurările de sănătate
Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România (FNSPR) a transmis joi un comunicat prin care solicită Guvernului să dispună imediat instituţiilor abilitate restituirea contribuţiei de 5,5% la asigurările de sănătate, încasată în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 107/2010.
Marţi, 01 Noiembrie 2011 17:46
CSSPP: Fondul de garantare a pensiilor private va deveni funcţional în prima parte a anului viitor
Fondul de garantare a pensiilor private va începe să funcţioneze efectiv începând din prima parte a anului 2012, iar contribuţia iniţială va reprezenta echivalentul a 1% din capitalul social minim legal aferent autorizării pentru administrarea de fonduri de pensii private.
Marţi, 25 Octombrie 2011 11:49
Contribuţia la pilonul II de pensii va creşte cu 0,5 puncte procentuale în 2012, la 3,5%
Contribuţia la pensiile private obligatorii (pilonul II) va fi majorată anul viitor cu 0,5 puncte procentuale, până la 3,5% din salariul mediu brut al participanţilor, a declarat marţi consilierul primului ministru Emil Boc, Andreea Paul Vass.
Vineri, 14 Octombrie 2011 16:51
SUA: Aleşii americani vor să condiţioneze contribuţia financiară la ONU
Parlamentarii din cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite au aprobat joi un proiect de lege care urmăreşte să condiţioneze contribuţia americană la ONU pentru a forţa organizaţia internaţională să-şi reformeze modul său de finanţare, informează AFP.
Sâmbătă, 09 Iulie 2011 10:31
Grecia în impas: Investitorii privaţi nu vor să se implice în programul internaţional de susţinere
Discuţiile privind implicarea investitorilor privaţi în al doilea program internaţional de susţinere a Greciei sunt blocate şi sunt şanse mici să se ajungă la o contribuţie de 30 de miliarde de euro, au declarat, vineri, diplomaţi din zona euro.
Marţi, 05 Iulie 2011 19:04
Contribuţia României la bugetul UE din acest an va fi redusă cu 46 mil. euro
Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene (UE) pentru acest an va fi redusă cu 46,3 milioane de euro faţă de suma prevăzută iniţial, la 919 milioane de euro, după ce Parlamentul European (PE) a votat distribuirea către statele membre a unui surplus înregistrat anul trecut.
Marţi, 05 Iulie 2011 15:56
Contribuţia României la bugetul UE a fost redusă cu 46 mil. euro
Parlamentul European a votat marţi propunerea de reducere a contribuției României la bugetul de anul acesta al Uniunii Europene cu 46 milioane de euro, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Luni, 24 Ianuarie 2011 16:33
CEC Bank a încheiat un acord cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru încasarea contribuţiilor
CEC Bank a încheiat o convenţie cu Casa de Asigurări de Sănătate, sucursala Municipiului Bucureşti, pentru încasarea contribuţiei de asigurări de sănătate prin unităţile băncii, potrivit unui comunicat transmis luni de bancă.
Vineri, 21 Ianuarie 2011 18:15
Schema bonus de cogenerare scumpeşte facturile la energie
Cogenerarea de înaltă eficienţă poate deveni pentru producători o afacere rentabilă o dată cu aplicarea schemei de sprijin financiar. Directorul general ANRE, Victor Alicuş, a declarat la The Money Channel că valoarea contribuţiei este de 20 lei pe megawatt oră si va scumpi energia la consumatori, dar nu semnificativ.
Joi, 28 Octombrie 2010 19:26
Persoanele care nu au cotizat la fondul de pensii o pot face retroactiv, pe maxim cinci ani
Guvernul a adoptat joi o Ordonanţă de Urgenţă care stabileşte că persoanele care nu au contribuit în ultimii ani la fondul de pensii pot solicita asigurarea pentru pensie plătind retroactiv contribuţia aferentă perioadei de timp în care nu au cotizat, până la maxim cinci ani.
Miercuri, 01 Septembrie 2010 11:13
Casa de Sănătate are o problemă “structurală” pentru că nu strânge bani de la copii
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spune că 10,8 milioane de persoane nu contribuie, iar aceasta este una dintre cele două mari probleme ale sistemului public de asigurări de sănătate .
Miercuri, 23 Iunie 2010 21:43
Persoanele cu venituri din activităţi independente vor plăti contribuţii de asigurări individuale
Persoanele care au venituri din activităţi independente vor plăti contribuţii de asigurări sociale individuale, similare celor achitate de orice angajat, de 16,5%, dar numai pentru sumele încasate care echivalează cu cinci salarii medii brute pe an, respectiv 10.000 de lei.
Marţi, 01 Iunie 2010 12:00
Cât plătim pentru pensiile speciale. Şi cine le ia
Guvernul a identificat 8.236 de beneficiari ai legilor de pensionare speciale. Pensia medie a acestor pensionari “speciali” este de 6.197 de lei. Pensiile lor vor fi recalculate. Deocamdată nu se atinge nimeni de pensionarii din armată şi poliţie.
Marţi, 18 Mai 2010 23:36
Administratori pensii private: Reducerea contribuţiei la 0,5% va afecta 5 milioane de participanţi
Reducerea de la 2,5% la 0,5% din salariul brut a contribuţiei către fondurile de pensii private va genera economii nesemnificattive la buget şi va avea un impact negativ asupra viitoarelor pensii ale celor cinci milioane de participanţi, afirmă administratorii pensiilor private, relatează Mediafax .
Joi, 13 Mai 2010 10:33
Guvernul vrea să încaseze 421 mil. lei din impozit pe tichete de masă şi drepturi de autor
Guvernul estimează că va obţine în al doilea semestru un plus de încasări de 345 milioane lei din impozitarea cu 16% a tichetelor de mas ă şi venituri suplimentare totale de 76 milioane lei din introducerea CAS la venituri din drepturi de autor simultan cu reducerea cotei deductibile de la 40% la 25% .
Miercuri, 12 Mai 2010 14:51
Contribuţia la Fondul de asigurări de sănătate ar putea fi majorată de la 10,7 la 14%
Contribuţia la Fondul de asigurări de sănătate ar putea fi majorată de la 10,7 la 14%, care ar creşte cu 20% valoarea fondului, în acest sens Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii pregătind un proiect de act normativ, a declarat, miercuri, directorul CNAS , Adina Geană .
Duminică, 07 Martie 2010 11:40
Nivelul contribuţiei la fondurile de pensii private obligatorii va urca la 2,5% din martie
Nivelul contribuţiei la fondurile de pensii private obligatorii va urca la 2,5% din salariul brut începând din 20 martie. Contribuţiile care vor fi virate în martie sunt aferente lunii ianuarie 2010. Calendarul pilonului 2 a fost decalat cu un an, după ce Executivul a decis să păstreze nivelul contribuţiei la două procente, în 2009.
Miercuri, 27 Ianuarie 2010 22:46
Franks către români: Veţi munci mai mult şi veţi lua pensii mai puţin! (VIDEO)
Românii vor contribui mai mult timp la sistemul de pensii prin creşterea vârstei de pensionare şi, evident, vor beneficia de bani mai puţin timp, a afirmat la The Money Channel Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în Romania.
Joi, 14 Ianuarie 2010 15:32
Lucian Croitoru, BNR: Imaginea României e factorul principal care a contribuit la întărirea leului
Întărirea leului are la bază factori psihologici dar şi nevoia celor care au mizat pe un leu slab de a-şi reduce pierderile, a declarat Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, la Realitatea FM .
Marţi, 22 Decembrie 2009 00:00
Anul 2009 a adus primele lovituri sub centură pentru pensiile private
Îngheţarea contribuţiei la fondurile de pensii obligatorii la nivelul din 2008, de 2%, fuziunile dintre fonduri şi creşterea numărului de conturi goale din cauza şomajului au fost principalele evenimente care au influenţat piaţa pensiilor private în 2009.
Vineri, 27 Noiembrie 2009 11:04
Şomajul afectează contribuţia la pensiile private
Şomajul şi condiţiile economice de criză au afectat procentul de conturi goale. Acum pentru aproape 30% dintre angajaţii sub 40 de ani nu se virează pensia de stat şi nici cea privată, spune la Realitatea FM Emilia Bunea, director ING Fond de Pensii.
Miercuri, 14 Octombrie 2009 12:11
CSSPP: Proiectul de buget pe 2010 prevede majorarea contribuţiei pe pilonul II de pensii la 2,5% (VIDEO)
Proiectul de buget pe 2010 prevede majorarea contribuţiei la pensiile private obligatorii (pilonul II) cu 0,5 puncte procentuale, până la 2,5% din salariul mediu brut al participanţilor, a declarat miercuri vicepreşedintele CSSPP, Ion Giurescu.
Miercuri, 02 Septembrie 2009 19:36
Statele UE au decis majorarea contribuţiei la FMI până la 125 mld. euro
Statele europene au decis majorarea contribuţiei la Fondul Monetar Internaţional până la 125 miliarde euro. Iniţial, acestea se angajaseră să contribuie la visteria fondului cu 75 miliarde euro.
Miercuri, 15 Iulie 2009 13:35
I. Sârbu: Contribuţia agriculturii la PIB se va reduce la jumătate
Agricultura îşi va reduce la peste jumătate contribuţia la produsul intern brut, anul acesta. Estimarea a fost făcută de ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu. Subfinanţarea, seceta din primăvară şi ploile din ultima vreme au afectat mare parte din culturi.