Explozia creditului guvernamental
Criza curentă a readus în discuţie rolul guvernelor ca sursă de finanţare. În multe ţări, guvernele au injectat sume masive în economie pentru a contrabalansa, întru câtva, reculul sectorului privat. Pe lângă aspectele legate de distorsiunea pieţelor şi de hazardul moral, asemenea programe ridică o problemă importantă, şi anume sustenabilitatea nivelului datoriei publice.