Luni, 30 Ianuarie 2012 09:55
BNR: Rata creditelor neperformante a crescut la 14,18%
Rata creditelor neperformante înregistrate de instituţiile de credit din România, pe total sistem, ajunsese la 14,18 la sută, la sfârşitul trimestrului trei 2011, faţă de 11,67 la sută, la 30 septembrie 2010, arată datele Băncii Naţionale.
Joi, 29 Decembrie 2011 15:21
Statistică austriacă: O treime din creditele date în România sunt neperformante
Creditele neperformante au ajuns în România la aproape o treime din valoarea totală a împrumuturilor, arată datele publicate de Banca Naţională a Austriei. În acelaşi timp, rata creditelor neperformante a crescut în România cu peste 6 puncte procentuale între iunie 2010 şi iunie 2011, cea mai proastă evoluţie din Europa centrală şi de est.
Duminică, 20 Noiembrie 2011 13:11
Trimestrul III, dezastruos pentru bănci: pierderi mai mari decât în tot anul 2010
Sistemul bancar a înregistrat o pierdere de 860 milioane lei (aproape 200 milioane euro) în trimestrul al treilea, astfel că la nouă luni rezultatul negativ l-a depăşit pe cel de pe întregul an 2010, potrivit unor surse bancare citate de Mediafax.
Joi, 03 Noiembrie 2011 15:24
BCR: Creditele neperformante au o pondere de 20,8% din portofoliu
Ponderea creditelor neperformante în total portofoliu credite acordate de BCR se situeaza la 20,8%, influenţată negativ de încetinirea revenirii economice, a declarat joi preşedintele executiv al băncii, Dominic Bruynseels.
Miercuri, 26 Octombrie 2011 12:54
Sectorul imobiliar din România este încă în stagnare relativă. Băncile vor continua să fie prudente în creditare
Sectorul imobiliar din România este încă într-o stagnare relativă, iar băncile vor continua probabil să fie prudente în activitatea de creditare, dată fiind proporţia de împrumuturi neperformante din portofoliile acestora, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă KPMG.
Joi, 13 Octombrie 2011 00:16
Dinu Patriciu: E hilar că Banca Naţională s-a luat de mine
Invitat la emsiunea Incisiv de miercuri seara la The Money Channel, Dinu Patriciu a spus despre disputa cu Banca NaÈ›ională a României (BNR), care a afirma că omul de afaceri face declaraÈ›ii după ureche, că este hilară. Â
Miercuri, 05 Octombrie 2011 14:42
Isărescu: Cele mai multe credite neperformante sunt la 2-3 bănci
Cele mai multe credite neperformante sunt la 2-3 bănci, care au acordat credite de consum pe perioade foarte lungi, de 20 de ani, a declarat miercuri, la Romania Financial Forum, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Marţi, 20 Septembrie 2011 14:58
Banca Transilvania: Fără creştere la bursă până la sfârşitul anului
Ţinta de preţ a acţiunilor Băncii Transilvania se va menţine la minimele ultimelor 12 luni, până la sfârşitul anului, potrivit analiştilor de la casa de brokeraj Tradeville. Preţul ţintă estimat de Tradeville este foarte aproape, la zecimi de ban, de pragul de 1 leu/acţiune. Rezervele provin din riscul mare cu care se confruntă băncile, în prezent.
Joi, 15 Septembrie 2011 17:08
BNR spune că 40% din "creditele cu buletinul" sunt neperformante
Banca Naţională a României spune că 40% din creditele sub 5.000 de euro sunt neperformante, situaţie mult mai proastă decât cea a creditelor cu valori mai mari.
Vineri, 22 Iulie 2011 11:17
Fitch: Creditele neperformante vor atinge maximul anul acesta
Împrumuturile neperformante din sistemul bancar românesc ar putea atinge un maxim la sfârşitul anului, de 14-16 la sută din soldul total al creditelor. Estimările au fost făcute de analiştii Fitch care consideră că nivelul este destul de ridicat pentru Europa Centrală şi de Est.
Luni, 04 Iulie 2011 18:21
BNR: Rata creditelor neperformante va atinge nivelul maxim în cursul anului 2011
Rata creditelor neperformante ar putea atinge nivelul maxim în cursul anului 2011, în timp ce stocul acestora se va diminua doar odată cu reluarea creditării sustenabile a sectorului privat, se arată în raportul anual publicat luni de Banca Naţională a României (BNR).
Joi, 09 Iunie 2011 16:19
Recuperatorul intră în viaţa datornicului: Îi face buget de cheltuieli, CV şi face şi pe psihologul
Agenţiile de colectare de creanţe vor să să se implice mai mult în viaţa datornicului oferindu-i ajutor specializat pentru a-şi găsi un nou loc de muncă sau chiar consiliere psihologică. Ei spun că toate astea sunt în favoarea datornicilor şi le recomandă acestora să comunice mai mult cu recuperatorii
Luni, 18 Aprilie 2011 14:13
România, campioana creditelor neperformante din regiune
Potrivit unui studiu realizat de PriceWaterhouseCoopers, ce a cuprins 13 ţări europene, România îşi dispută prima poziţie cu Ungaria. Creditele neperformante au crescut în ambele ţări cu 15% în 2010, comparativ cu anul 2009.
Marţi, 15 Martie 2011 14:51
Ai restanţe la bancă? Vezi cu cât ţi le-a vândut la recuperatori
Disperarea bancilor de a scapa de creditele neperformante s-a vazut foarte bine in ultimii doi ani prin preturile pe care acestea le-au cerut sau le-au primit de la firmele specializate in colectarea de creante.
Marţi, 15 Februarie 2011 13:32
Isărescu: Avem un număr semnificativ de credite neperformante, dar nu în afara tendinţelor mondiale
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţi că instituţiile de credit din România au un număr semnificativ de credite neperformante, care se încadrează în tendinţele mondiale, iar nerestructurarea acestor credite poate duce la nerecuperarea activelor.
Joi, 03 Februarie 2011 15:40
Creditele neperformante vor atinge maximumul în acest an – 22,5%
UniCredit crede că vârful creditelor neperformante va fi atins în acest an, când ponderea în total portofoliu ar putea ajunge la 22,5%. Situaţia se va remedia pe sfârşitul anului, când, pe fondul creşterea creditării, acest indicator va ajunge la 18%.
Duminică, 09 Ianuarie 2011 18:50
Gheţea: Vom avea credite neperformante şi în 2011
Creditele neperformante vor apăsa şi în 2011 asupra planurilor şi profiturilor băncilor, a declarat duminică preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea.
Miercuri, 22 Decembrie 2010 00:34
Căutătorii de active toxice
Argent Trading, prima afacere de tip „corporate trading“ din ţara noastră, cumpără active depreciate de tot felul, de la stocuri devalorizate, clădiri neterminate sau credite neperformante. Şi le plăteşte la valoarea lor de dinainte de criză.
Marţi, 07 Decembrie 2010 19:33
Fitch a confirmat rating-urile a cinci bănci româneşti cu capital străin
Problemele vor continua pentru băncile româneşti şi în următoarele luni, iar creditele neperformante ar putea atinge un vârf la jumătatea anului viitor, arată un comunicat Fitch Ratings. Analiştii agenţiei de evaluare se aşteaptă la un avans economic de 2,5% al PIB-ului României în 2011, după o contracţie de 2% în acest an.
Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 15:36
Croitoru, BNR: Comerţul şi industria prelucrătoare cumulează peste jumătate din creditele neperformante
Comerţul şi industria prelucrătoare cumulează peste jumătate din împrumuturile cu întârzieri la plată de peste 90 zile, următoarele sectoare cu credite neperformante fiind construcţiile şi serviciile, potrivit unei prezentări a consilierului guvernatorului BNR Lucian Croitoru.
Vineri, 29 Octombrie 2010 10:10
BCR: Profitul net a scăzut cu 29% după primele 9 luni
BCR , cea mai mare bancă din sistem a raportat un profit net de de 118 milioane de euro în primele 9 luni din acest an, în scădere cu 29% faţă de 2009. Motivul: cheltuieli mai mari cu provizioanele, scăderea veniturilor din comisioane si performanţe mai slabe din activitatea de tranzacţionare.
Miercuri, 20 Octombrie 2010 17:27
România, pe locul al treilea în regiune la credite neperformante, iar situaţia se înrăutăţeşte
România este pe locul al treilea în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est după ponderea creditelor neperformante în sold, iar fenomenul nu dă semne că a ajuns la vârf, ci dimpotrivă, situaţia continuă să se înrăutăţească, deşi în alte ţări din regiune au apărut semnale pozitive.
Luni, 18 Octombrie 2010 17:16
Unicredit Ţiriac: Nivelul creditelor neperformante va ajunge la 20% în acest an
Nivelul creditelor neperformante , adică cu întârzieri la plată de peste 90 de zile, va ajunge în acest an la 20% din totalul împrumuturilor, a spus Zoltan Major , vicepreşedinte al UniCredit Ţiriac Bank citat de MEDIAFAX.
Vineri, 10 Septembrie 2010 19:28
Hăncilă, Volksbank: Rata creditelor neperformante ar putea depăşi 20% la sfârşitul lui 2010 (VIDEO)
Rata creditelor neperformante ar putea depăşi 20% la sfârşitul anului, estimează economistul şef al Volksbank România Melania Hăncilă. Majorarea taxei pe valoarea adăugată, reducerea salariilor din sistemul bugetar, dar şi deprecierea leului în faţa francului elveţian pun din ce în ce mai multă presiune pe veniturile disponibile ale populaţiei.
Joi, 09 Septembrie 2010 08:04
Revista presei interne 9.09.2010 - Băncile apelează la vecinii clienţilor pentru a-şi recupera ratele neplătite
Băncile apelează la vecinii clienţilor pentru a-şi recupera ratele neplătite, topul băncilor care înregistrează cele mai multe credite neperformante, de ce nu au tinerii afacerişti nicio şansă, dar şi ce cheltuieli absurde vrea statul să taie in spitale sunt principalele titluri ale presei interne de astăzi. Citeşte pe larg revista presei interne din 9 septembrie 2010.
Miercuri, 14 Iulie 2010 13:50
Banca Centrală a Austriei: Criza a făcut ravagii în sistemul bancar românesc (VIDEO)
Un sfert din creditele băncilor româneşti sunt neperformante, potrivit ultimului raport asupra stabilităţii financiare, publicat de Banca Naţională a Austriei. Sistemul bancar local este, alături de cel din Ucraina, cel mai puternic lovit din regiune. În Polonia şi în Ungaria, de exemplu, creditele nepeformante reprezintă doar 6-7% din activele totale ale băncilor.
Marţi, 01 Iunie 2010 11:04
BCE: Băncile s-ar putea confrunta cu un al doilea val de pierderi din cauza neperformantelor (VIDEO)
Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat că băncile din zona euro s-ar putea confrunta în următoarele 18 luni cu un al doilea val de pierderi, de până la 195 de miliarde de euro, din cauza creditelor neperformante , în contextul crizei financiare, transmite Reuters.
Luni, 24 Mai 2010 14:22
Deutsche Bank: Creditele neperformante vor continua să crească puternic în România şi Bulgaria
Portofoliile de credite neperformante vor continua să crească puternic în România şi Bulgaria, întrucât cele două state au rămas în urma ţărilor din regiune în privinţa recuperării din recesiunea economică, potrivit unei analize a grupului financiar Deutsche Bank .
Miercuri, 05 Mai 2010 12:32
Hăncilă, Volksbank: Creditele neperformante încă nu au atins nivelul maxim
Vârful creditelor neperformante a fost amânat cu câteva trimestre, consideră economistul şef al Volksbank România, Melania Hăncilă. În opinia sa, evoluţia acestui indicator este însă în strânsă legătură cu restructurările din sectorul bugetar.
Vineri, 30 Aprilie 2010 08:58
Profitul net al grupului Erste a crescut în T1 cu 10%, la 255,2 mil. euro
Profitul net după impozitare şi plata intereselor minoritare al grupului Erste a crescut în primul trimestru cu 10%, la 255,2 milioane euro, pe baza contribuţiilor solide ale subsidiarelor din Cehia, Slovacia şi Austria şi în pofida majorării costurilor de risc, a anunţat, vineri, instituţia.
Marţi, 20 Aprilie 2010 17:43
FMI: Creditele neperformante din Europa Centrală şi de Est vor atinge punctul maxim în acest an (VIDEO)
Creditele neperformante din Europa Centrală şi de Est vor atinge punctul maxim în acest an, însă sistemele bancare ale ţărilor din regiune ar trebui să poată absorbi acest vârf, estimează Fondul Monetar Internaţional (FMI).