Luni, 14 Mai 2012 21:14
Grecia ar putea avea un guvern provizoriu
Pasok, Noua Democratie si mica formatiune Stanga Democratica vor să formeze o coaliţie pe durată limitata, relateaza presa de la Atena. Vor forma un guvern care va conduce doar pentru doua-trei luni si se va ocupa de "problemele urgente" care sa asigure primirea urmatoarelor transe de imprumut din partea creditorilor. Însă nu e nimic oficial.
Vineri, 11 Mai 2012 19:59
Grecia - un pas înainte spre rezolvarea crizei politice - VIDEO
În Grecia, negocierile politice pentru alcătuirea unei majorităţi pro-europene au marcat un prim succes: şeful PASOK, Evangelos Venizelos, a obţinut acordul de principiu al micului partid de stânga, Dimar, condus de Foris Kouvelis. Acesta dispune de 19 fotolii de deputati şi este cheia unei posibile majorităţi. Cu condiţia ca şi conservatorul Antonis Samaras să spună DA. Iar acesta înclină să accepte.
Sâmbătă, 05 Mai 2012 20:06
Băsescu, despre varianta în care Guvernul nu ar trece: Ar fi un dezastru să prelungim criza politică
Preşedintele Traian Băsescu consideră că ar fi "un dezastru" prelungirea crizei politice, el răspunzând la o întrebare legată de varianta ca Guvernul Ponta să nu treacă de Parlament.
Vineri, 04 Mai 2012 11:43
Criza economică stinge criza politică dintre Grecia şi Turcia
Grecia, prinsă în capcana unei grave recesiuni economice, e gata să închidă ochii asupra relaţiilor istoric tensionate cu Turcia şi caută soluţii de finanţare şi investiţii în rândul oamenilor de afaceri şi statului turc.
Luni, 02 Aprilie 2012 10:43
O ţară cufundată în haos
Statul Mali, considerat nu demult un exemplu de consolidare a democraţiei în Africa, se află în plină criză politică şi practic în situaţie de război civil. Rebelii tuaregi au ocupat partea de nord a ţării, sprijiniţi de o mişcare islamistă.
Vineri, 10 Februarie 2012 16:44
Andreea Răducan: Organizarea unei competiţii majore ne-ar mai dezmorţi!
Vezi soluția propusă de Andreea Raducanu pentru ieșirea din criza economică și politică!
Luni, 06 Februarie 2012 08:57
Antonescu: Consultările de la Cotroceni - încercare scenografică a lui Băsescu de a se abstrage crizei politice
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că întâlnirea şefului statului cu partidele care va avea loc la Palatul Cotroceni "face parte dintr-o încercare scenografică a lui Traian Băsescu de a se abstrage crizei politice, de a se face că nu înţelege cine este ţinta princţinta principală a contestării publice.
Duminică, 13 Noiembrie 2011 11:00
Cronologie: Criza politică din Italia din 2008 şi până în prezent
Popularitatea premierului italian, Silvio Berlusconi, şi a Guvernului său a scăzut constant de la alegerea triumfală din 2008, în timp ce disensiunile s-au multiplicat în cadrul majorităţii sale parlamentare, relatează AFP, care prezintă o cronologie a principalelor evenimente ale guvernării sale.
Miercuri, 19 Octombrie 2011 11:44
Preşedintele PE: Criza politică de la Chişinău poate afecta relaţiile cu UE
Finalitatea actualelor procese politice de la Chişinău va influenţa foarte mult relaţia dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, a declarat preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, în cadrul unei întrevederi avute la Bruxelles cu şeful legislativului moldovean, Marian Lupu, care asigură şi interimatul la preşedinţia statului.
Miercuri, 30 Martie 2011 08:45
Rusia, ameninţată de o criză politică
Legitimitatea preşedintelui Dmitri Medvedev şi a premierului Vladimir Putin este din ce în ce mai contestată. Ruşii şi-ar dori ca la alegerile din 2012 să voteze un alt candidat decât ceea ce se întrevede acum: Putin sau Medvedev.
Miercuri, 01 Decembrie 2010 23:47
Cine va pune presiune pe leu în 2011
O nouă criză politică, derapajele bugetare, dar şi turbulenţele din zona euro ar putea fi principalele ameninţări la adresa monedei naţionale. Analiştii economici estimează că euro se va menţine la 4,3 lei până la finele anului, însă se aşteaptă la o scumpire a monedei unice până la 4,35-4,4 lei în prima parte a lui 2011.
Duminică, 31 Octombrie 2010 16:05
Portugalia evită o criză politică printr-un acord asupra bugetului pentru 2011
Guvernul minoritar socialist din Portugalia a evitat o criză politică de amploare printr-un acord cu opoziţia social-democrată pentru bugetul pentru 2011, statul portughez fiind unul dintre cele mai vulnerabile din zona euro, din punct de vedere financiar.
Sâmbătă, 23 Octombrie 2010 15:04
Borbely: În acest moment, UDMR nu are ce discuta nici cu PSD, nici cu PNL pe tema moţiunii
Ministrul Mediului Laszlo Borbely a declarat sâmbătă, referitor la oferta lansată de opoziţie către UDMR pentru susţinerea moţiunii de cenzură, că Uniunea nu are ce discuta nici cu PNL, nici cu PSD pe acest subiect şi a subliniat că trebuie evitată în acest moment o criză politică.
Luni, 23 August 2010 08:41
Revista presei interne 23.08.2010 - Câţi ani trebuie să muncească un român, un bulgar şi un ungur pentru o casă
O PFA trebuie să muncească 90 de ani pentru o pensie completă, Câţi ani trebuie să muncească un român, un bulgar şi un ungur pentru o casă, cum se pregăteşte guvernul pentru e criză politică şi cum te închide un Minister dacă ai scăpat de criză. Citeşte pe larg revista presei interne din 23 august 2010.
Miercuri, 07 Iulie 2010 14:42
Andrei Siminel, NCH Advisors: Peste 6 luni starea economică a României ar putea fi mai rea
“Situaţia ni se pare tragică acum, dar mai aşteptaţi 12 luni. Astăzi este bine, peste 6 luni este posibil să fie mult mai rău”, a declarat Andrei Siminel, directorul general al NCH Advisors în emisiunea “Reclădeşte România”, de la TMCTV.
Luni, 14 Iunie 2010 11:45
Reuters: Dacă pică Boc, cad şi pieţele (VIDEO)
Căderea guvernului Boc ar genera o criză politică profundă, iar impactul imediat ar fi o prăbuşire a pieţelor. Este concluzia unei analize făcute de Reuters referitoare riscurile care pasc România în acest context.
Marţi, 25 Mai 2010 18:50
Udrea: Nu este exclusă remanierea Guvernului sau trecerea unei moţiuni de cenzură
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, nu exclude posibilitatea ca o moţiune de cenzură să treacă, şi nici o posibilă remaniere guvernamentală.
Sâmbătă, 30 Ianuarie 2010 10:23
FMI a aprobat un împrumut de 574 de milioane de dolari pentru Republica Moldova
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat vineri un împrumut de 574 de milioane de dolari pentru Republica Moldova, pentru a ajuta această ţară, una dintre cele mai sărace din Europa, să depăşească grava criză economică în care se află, relatează AFP, citată de Mediafax .
Miercuri, 20 Ianuarie 2010 14:18
IMM-urile aşteaptă ajutorul de minimis de 500 de mii de euro (VIDEO)
Ajutorul are toate aprobările, inclusiv de la Uniunea Europeană, dar acordarea lui a fost împiedicată de criza politică de la finalul anului trecut.
Marţi, 12 Ianuarie 2010 14:17
Erste: BET +77% până la începutul lui 2011. Chişu: cam optimişti
Cel mai important lucru pentru piaţa de capital autohtonă în 2010 o reprezintă BVB , este de părere brokerul IFB Finwest, Mihai Chişu . Listarea ar genera o companie nouă şi un obiect de muncă pentru cei care sunt acţionari, dar şi pentru investitori. Cât despre potenţialul de creştere al indicelul BET , brokerul crede că estimările analiştilor Erste e cam optimistă.
Marţi, 12 Ianuarie 2010 07:28
Croitoru: Cel mai probabil, România a ratat ţinta de inflaţie datorită politicilor economice (VIDEO)
INS publică în această dimineaţă datele privind inflaţia în ultima lună a lui 2009. Potrivit estimările analiştilor, rata anuală a inflaţiei s-a plasat în decembrie în jurul valorii de 4,7-4,8% , depăşind pentru al treilea an consecutiv ţinta stabilită de Banca Naţională. Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale, Lucian Croitoru , a declarat că ratarea ţintei de inflaţie s-ar datora politicilor economice practicate în 2009 si nu Băncii Centrale.
Joi, 17 Decembrie 2009 10:15
Emil Boc este premierul desemnat de Traian Băsescu (VIDEO)
Emil Boc a fost desemnat de preşedintele Traian Băsescu pentru funcţia de premier . El are la dispoziţie 10 zile la dispoziţie să-şi aleagă echipa de miniştri şi să se prezinte ţn faţa Parlamentului .
Marţi, 15 Decembrie 2009 14:46
Croitoru, BNR: A treia tranşă de la FMI ar putea să nu vină în ianuarie (VIDEO)
Consilierul Guvernatorului BNR, Lucian Croitoru , admite că există un risc ca tranşa a treia a împrumutului de la FMI să nu vină în ianuarie, deşi crede că acest lucru nu se va întâmpla. Croitoru vorbeşte şi despre posibilitatea cuplării tranşei a treia cu cea de-a patra , idee lansată chiar de reprezentantul FMI în România, Tonny Lybek , în urmă cu aproape o lună.
Duminică, 13 Decembrie 2009 16:13
SIF-urile au pierdut 9,3% în ultima săptămână la Bursă, din cauza instabilităţii politice
Bursa de Valori Bucureşti a afişat scăderi semnificative în ultima săptămână, în special pe SIF-uri, care au pierdut 9,27%, în contextul în care investitorii au fost determinaţi de contextul politic instabil să-şi marcheze profiturile din ultima perioadă.
Sâmbătă, 12 Decembrie 2009 14:46
Boc spune că renumărarea parţială a voturilor nule confirmă din nou victoria lui Băsescu
Premierul în exerciţiu Emil Boc spune că rezultatul parţial al reanalizării voturilor de la alegerile prezindenţiale confirmă încă o dată victoria lui Traian Băsescu şi că renumărarea este benefică pentru că demonstrează corectitudinea scrutinului.
Sâmbătă, 12 Decembrie 2009 10:31
Financial Times: Teoretic, victoria fragilă a lui Băsescu ar putea fi infirmată, dar practic este improbabil
Decizia Curţii Constituţionale de renumărare a voturilor nule ar putea infirma, în teorie, victoria fragilă a lui Traian Băsescu, însă este improbabil să fie declarate valide suficiente sufragii pentru a întoarce rezultatul alegerilor prezidenţiale, scrie sâmbătă corespondentul Financial Times.
Vineri, 11 Decembrie 2009 21:45
Presa internaţională: Decizia CCR nu va schimba, probabil, rezultatul alegerilor, dar prelungeşte criza
Decizia Curţii Constituţionale de a cere renumărarea voturilor nule nu va schimba, probabil, cu nimic rezultatul alegerilor, dar prelungeşte criza din ţară, comentează presa străină.
Vineri, 11 Decembrie 2009 00:00
FT: Criza din România s-a accentuat în urma victoriei, la diferenţă mică, a lui Băsescu
România s-a scufundat şi mai mult în incertitudinea politică luni, după ce preşedintele Traian Băsescu a fost declarat învingător la diferenţă foarte mică la alegerile de duminică, în timp ce susţinătorii adversarului său au refuzat să accepte rezultatul şi au evocat fraude, comentează Financial Time.
Joi, 10 Decembrie 2009 00:00
Analiştii străini: Prima de risc pentru România creşte din cauza crizei politice, nu a situaţiei din Grecia
Deteriorarea percepţiei pe care o au pieţele internaţionale faţă de România este cauzată de prelungirea crizei politice, după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în condiţiile în care primele de risc în caz de neplată - credit default swap - au crescut cu 28 de puncte în ultimele două zile.
Joi, 10 Decembrie 2009 00:00
Vladimir Pasti: Cum se rezolvă criza politică?
Pieţele de capital sunt cele mai sensibile termometre ale vieţii politice. Ignorarea semnalelor transmise de acestea de către câştigătorii alegerilor prezidenţiale ar putea implica preţuri mari atât pentru România, cât şi pentru câştigători.
Luni, 07 Decembrie 2009 00:00
Analiştii străini iau în calcul varianta alegerilor parlamentare anticipate
Formarea unui nou guvern şi realizarea ţintelor asumate de România în cadrul acordului cu FMI sunt principalele priorităţi ale preşedintelui ales Traian Băsescu, spun analiştii economici străini. Aceştia consideră că victoria candidatului susţinut de PDL va prelungi criza politică, din cauza majorităţii PSD-PNL, care va continua să blocheze înlocuirea Cabinetului Boc cu un Executiv exclusiv democrat-liberal.