Toate articolele care conţin tagul Dan Nica

Duminică, 06 Mai 2012 09:07
posta
Dan Nica: De la PoÅŸta Română ar trebui să plece vreo 300 dintre cei cu mapa Aproximativ 300 de angajaÅ£i TESA al PoÅŸtei Române ar trebui să plece, pentru că personalul este excedentar, a declarat sâmbătă ministrul desemnat al ComunicaÅ£iilor, Dan Nica, în urma discuÅ£iilor de la BNR cu reprezentanÅ£ii FMI ÅŸi ai Comisiei Europene.
Vineri, 29 Ianuarie 2010 11:17
Averile mai multor politicieni au fost luate în vizorul ANI Averile politicienilor au fost luate de nenumărate ori în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Printre demnitarii cercetaţi de inspectorii ANI se numără fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, deputatul PNL, Mihăiţă Calimente, dar şi fostul ministru al Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolaescu.
Marţi, 20 Octombrie 2009 12:51
Dan Nica a contestat în instanţă revocarea sa din Guvern Social-democratul Dan Nica a contestat, la Curtea de Apel Bucureşti, revocarea sa din funcţia de ministru de Interne şi viceprim-ministru, el cerând suspendarea decretului preşedintelui, primul termen al procesului urmând să aibă loc pe 6 noiembrie.
Luni, 05 Octombrie 2009 08:04
Contrabandă cu ţigări electorale pe graniţa de vest Înlocuirea lui Dan Nica din funcţia de ministru de Interne cu Vasile Blaga a dat mână liberă şi operaţiunii „bani pentru partid“, cel puţin aşa reiese din declaraţiile fostului şi actualului ministru de Interne, dar şi din măsurile dispuse de Blaga.
Vineri, 02 Octombrie 2009 14:25
MONEY.ro: sinteza săptămânii 28 septembrie - 02 octombrie 2009 Redacţia MONEY.ro a selectat cele mai importante ştiri şi articole apărute în săptămâna 28 septembrie - 02 octombrie 2009 .
Vineri, 02 Octombrie 2009 11:26
PSD sesizează Curtea Constituţională în cazul numirii lui Blaga la Interne (video) Preşedintele PSD, Mircea Geoană va sesiza Curtea Constituţională dacă premierul Emil Boc nu se va prezenta în Parlament, pentru a obţine acceptul pentru numirea lui Vasile Blaga la Ministerul de Interne.
Vineri, 02 Octombrie 2009 00:00
PSD: La revedere, guvernare! Coaliţia de guvernare PSD-PDL s-a rupt ieri, după ce miniştrii social-democraţi au demisionat în bloc. Plecarea PSD de la guvernare vine ca reacţie la faptul că preşedintele Traian Băsescu a acceptat demiterea lui Dan Nica din funcţiile de vicepremier, respectiv ministru de Interne.
Vineri, 02 Octombrie 2009 00:00
Destrămarea Guvernului trage şi Bursa în jos Ruperea coaliţiei de guvernare PDL-PSD a provocat cea mai mare scădere de pe Bursă din ultima lună, după ce toţi miniştrii PSD au aunţat că îşi vor da demisiile din Executiv.
Joi, 01 Octombrie 2009 18:46
Băsescu: Era imposibil să refuz o propunere de remaniere venită din partea primului ministru Preşedintele Traian Băsescu susţine că PSD-ul a refuzat toate soluţiile propuse pentru rezolvarea conflictului ivit după demiterea ministrului Dan Nica, explicand ca nu a refuzat niciodata o propunere venita din partea premierului, atat din respect pentru Constitutie, cat si pentru a nu discreditat premierul.
Joi, 01 Octombrie 2009 13:14
Curs BNR: Leul scade cu peste 5 bani, la 4,2495 lei/euro Dacă ratingul de ţară nu va fi afectat de criza politică, leul suferă din cauza demisiilor miniştrilor PSD. Potrivit cursului anunţat de BNR, leul a pierdut astăzi 1,22%, 5 bani, în faţa euro şi 1,9%, aproape 10 bani, în faţa dolarului.
Joi, 01 Octombrie 2009 12:22
Miniştrii PSD au demisionat (video) Întreg grupul ministerial PSD şi-a anunţat demisia din Guvernul Boc. Miniştrii PSD aveau demisiile scrise şi semnate încă de ieri. Liderii sociali-democraţi au anunţat miercuri că se retrag de la guvernare, în 30 de minute de la semnarea de către preşedintele Traian Băsescu a decretului de revocare a lui Dan Nica.
Joi, 01 Octombrie 2009 10:46
Dan Nica revocat, Blaga interimar Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat Decretul pentru revocarea lui Dan Nica din funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Administraţiei şi Internelor.
Joi, 01 Octombrie 2009 07:11
Băsescu i-a cerut ministrului de Interne demisia, Dan Nica nu renunţă (video) Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut ministrului de Interne Dan Nica să ia în calcul demisia, însă, acesta a refuzat. Acest nou episod din scandalul ce animă de trei zile scena politică s-a petrecut aseară, la Palatul Cotroceni.
Joi, 01 Octombrie 2009 00:00
PSD: La 30 de minute după ce Băsescu acceptă demiterea lui Nica, plecăm! Coaliţia de guvernare PDL-PSD se află în cea de-a treia zi de impas politic, după decizia premierului Boc de a-l revoca pe vicepremierul şi ministrul Internelor şi Administraţiei Publice, Dan Nica, şi refuzul PSD de a propune un alt nume.
Miercuri, 30 Septembrie 2009 14:13
Dan Nica: La 30 de minute de la semnarea revocării, miniştrii PSD ies din Guvern (video) "Decizia pe care am luat eu, ca vicepremier si ministru de interne, impreuna cu colegii mei care reprezinta Partidul Social Democrat, este aceea de a participa la aceasta sedinta de guvern pentru a ne respecta datoria fata de aceasta tara", a declarat Dan Nica.
Miercuri, 30 Septembrie 2009 10:15
Guvern de ruşine istorică: Un an de vorbe încheiat cu dezastru Indiferent dacă guvernul Boc va mai rezista, chiar dacă din acesta va ieşi PSD-ul sau nu, la aproape un an de la preluarea puterii, Executivul alianţei a reuşit să atingă mai multe performanţe negative.
Miercuri, 30 Septembrie 2009 08:08
Coaliţia este în pragul scindării Coaliţia de guvernare este în pragul scindării. Consultările de la Palatul Cotroceni, convocate de Traian Băsescu, nu au reuşit să aducă compromisul aşteptat de preşedinte. În această dimineaţă ar urma să aibă loc o şedinţă a coaliţiei.
Miercuri, 30 Septembrie 2009 00:00
Turbulenţele politice ar putea scumpi emisiunea de obligaţiuni a României Criza politică din jurul demiterii ministrului Dan Nica ar putea avea efecte negative profunde asupra economiei româneşti. Săptămâna viitoare, Ministerul Finanţelor Publice ar urma să lanseze o emisiune de euroobligaţiuni, cu o valoare cuprinsă între 500 milioane şi 1,5 miliarde de euro.
Marţi, 29 Septembrie 2009 13:17
M. Geoană: Dacă Băsescu semnează cererea de revocare, cer miniştrilor PSD să îşi dea demisia (VIDEO) Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca a transmis oficial primului ministru faptul ca in opinia lor motivele invocate pentru remaniera lui Dan Nica, sunt nefondate.
Marţi, 29 Septembrie 2009 10:57
Emil Boc: Nu am primit nicio propunere de la PSD privind un interimar la Interne (video) Premierul Emil Boc a declarat marţi că PSD nu a transmis o propunere pentru postul de ministru al Internelor şi că a solicitat liderilor PSD, la ora 8.30, să îi propună un interimar din rândul social-democraţilor, până la ora 13.00, când va transmite propunerile la Cotroceni.
Marţi, 29 Septembrie 2009 08:03
Preşedintele Băsescu s-ar putea pronunţa astăzi asupra demiterii lui Nica (video) Preşedintele Traian Băsescu ar putea decide astăzi soarta guvernului Boc şi a coaliţiei de guvernare. PSD a cerut ieri şefului statului să se pronunţe asupra propunerii premierului Boc de a-l revoca din funcţie pe ministrul de Interne Dan Nica.
Marţi, 29 Septembrie 2009 07:38
Mierea de la Interne: Bani, informaţii şi putere Dimineaţa a fost a pedeliştilor, care au anunţat că-l dau afară pe Nica. Partea a doua a zilei a fost a pesediştilor, care, cu un picior în afara Guvernului, zic că nu vor să cedeze. Miza e una uriaşă: MAI este unul dintre ministerele cele mai importante aflate în structura Guvernului.
Luni, 28 Septembrie 2009 11:06
Boc l-a dat pe Nica afară din Guvern (video) "Am consultat Coaliţia cu privire la remanierea Ministrului de Internelor. În protocolul Coaliţiei este prevăzută sarcina de a creşte siguranţa oamenilor, însă din păcate strada a fost scăpată de sub control şi am avut mai multe situaţii de jaf armat. De aceea avem nevoie de un nou impuls", a declarat Emil Boc.
Luni, 28 Septembrie 2009 08:50
Liderii PDL-PSD se întâlnesc în această dimineaţă (video) Liderii Coaliţiei PDL-PSD se întâlnesc în această dimineaţă, după o nouă rundă de acuze reciproce. Partidul Democrat Liberal l-a mandatat ieri pe Emil Boc să ia toate măsurile necesare, pentru că multe filiale sunt nemulţumite de partenerii de guvernare.
Miercuri, 23 Septembrie 2009 00:00
Nica şi Diaconescu, la Comisia de Apărare Miniştrii Dan Nica şi Cristian Diaconescu şi şefii Direcţiilor de Informaţii din Ministerul Apărării şi Ministerul Internelor vor fi invitaţi la audieri, săptămâna viitoare, în legătură cu transportul de muniţie de la Băbeni, au decis membrii Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor.
Duminică, 13 Septembrie 2009 12:33
Incendiul din Pipera declanseaza controale la depozitele de la periferia Capitalei Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit, sâmbătă seara, cu opt autospeciale cu apă, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un depozit de cauciucuri situat pe şoseaua Pipera.
Marţi, 08 Septembrie 2009 00:00
Mic ghid de evaluare a Guvernului României O analiză Business Standard propune Guvernului un model de contabilizare a performanţei miniştrilor, pe baza priorităţilor enunţate în ultimul an de oamenii de afaceri care au participat la proiectul Guvernul Privat.
Luni, 31 August 2009 16:35
Premierul va discuta cu unii miniştri despre Legea unică, la ora 19.00 (video) La Palatul Victoria vor avea loc în această seară, la ora 19.00, noi discuţii între premierul Emil Boc şi unii dintre miniştrii săi pe seama Legii unice a salarizării.
Sâmbătă, 29 August 2009 16:59
Miniştrii au renunţat la 20% din salariul net în următoarele patru luni Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat că miniştrii au semnat declaraţiile pe propriile răspundere prin care renunţă la 20% din salariul net cuvenit în următoarele patru luni, fapt ce va aduce la buget venituri suplimentare de aproximativ 96.000 lei.
Marţi, 11 August 2009 17:44
Nica: Evaziunea fiscală a prejudiciat cu 850 milioane de lei bugetul consolidat în semestrul I 2009 În primele şase luni ale anului au fost înregistrate 4.600 de infracţiuni de evaziune fiscală, iar prejudiciul adus bugetului general consolidat depăşeşte 850 de milioane de lei, a declarat marţi ministrul Internelor, Dan Nica, la începutul şedinţei convocate de premierul Emil Boc pe tema evaziunii.
Marţi, 11 August 2009 10:46
Sute de poliţişti protestează azi în zece oraşe din ţară şi în Capitală (video) Poliţiştii au ieşit astăzi în stradă. Nu pentru a dirija circulaţia sau să urmărească infractorii, ci pentru a protesta faţă de tăierea sporurilor salariale.
1 «STIRI MAI VECHI»
 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!