Joi, 10 Mai 2012 09:48
Acţiunile Google, Microsoft, Mc Donald's, JP Morgan şi Merck, listate de azi pe BVB
Acţiunile companiilor americane Google, Microsoft, McDonald's, JP Morgan şi Merck vor fi listate de joi pe sistemul alternativ de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, potrivit unui comunicat remis AGERPRES de casa de brokeraj Tradeville.
Vineri, 13 Aprilie 2012 10:21
Acţiunile Apple, Intel, Coca-Cola, Visa şi Bank of America se tranzacţionează şi în România. Cât costă şi cum le poţi achiziţiona
Investitorii de la BVB vor putea tranzacţiona acţiunile giganţilor IT Apple şi Intel, ale Coca-Cola, Visa şi Bank of America, din 18 aprilie, pe sistemul alternativ al Bursei de la Bucureşti.
Joi, 01 Martie 2012 09:15
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 01.03.2012
Majoritatea francezilor apreciază că Germania vrea să devină puterea dominantă în Europa, dacă banii ar aduce fericirea, germanii ar fi un popor fericit, slujbele bine plătite vin în România iar românii nu mai trebuie să plece în străinătate, ONU critică restrictionarea internetului și energia este magnet pentru investiții. Citeşte pe larg revista presei din 01 martie 2012.
Miercuri, 29 Februarie 2012 20:00
Intel a ajuns la 350 angajaţi în România, după ce a finalizat un centru de cercetare-dezvoltare
Intel a ajuns la aproximativ 350 de angajaţi în România, de la 10 în urmă cu doi ani, evoluţie susţinută şi de finalizarea centrului de cercetare şi dezvoltare în domeniul aplicaţiilor software, a cărui dezvoltare a început în noiembrie 2010 şi a necesitat investiţii de câteva milioane de euro.
Miercuri, 11 Ianuarie 2012 11:31
Primul telefon cu procesor de la Intel
Mult așteptata confirmare a primelor telefoane care vor folosit chipuri Intel a venit de la companiile Lenovo și Motorola, la evenimentul CES.
Joi, 15 Decembrie 2011 23:16
Intel se pregăteşte de o scădere a producţiei
Producătorul numărul unu de procesoare la nivel mondial, Intel, şi-a revizuit în scădere estimările cu privire la profitul obţinut în trimestrul al patrulea. Motivul? Inundaţiile din Thailanda i-au afectat serios producţia.
Luni, 12 Decembrie 2011 11:12
Părintele circuitelor integrate, omagiat de Google
Robert Noyce a intrat în istorie drept "părintele" circuitelor integrate, fiind co-fondator al companiilor Fairchild Semiconductor şi Intel.
Luni, 31 Octombrie 2011 00:22
Mâncarea şi tutunul - cele mai sigure investiţii ale viitorului
Trei acţiuni ale unor foarte cunoscute companii americane nu vor dezamăgi în următorii ani, potrivit analiştilor de la portalul de investiţii The Motley Fool. „Potolul rapid“, procesorul şi „iarba dracului“ ar putea fi versiunile româneşti ale mărcilor lor. Cele trei pot apărea la Bursa din Bucureşti unde nu sunt titluri din aceleaşi categorii
Joi, 13 Octombrie 2011 21:57
Boc i-a asigurat pe reprezentanţii Intel de posibilitatea unui parteneriat responsabil
Premierul Emil Boc a avut, joi, la Guvern, o întrevedere cu reprezentanţi ai companiei Intel, pe care i-a asigurat în privinţa stabilităţii economice şi disponibilităţii realizării unui parteneriat responsabil, a informat Guvernul.
Joi, 13 Octombrie 2011 12:30
Ruşii de la Gazprom vor să se instaleze în România
Premierul Boc se întâlneşte joi la Guvern cu reprezentanţi ai companiilor Gazprom Neft şi Intel.
Marţi, 27 Septembrie 2011 22:45
IBM şi Intel vor investi 4,4 mild. dolari într-un centru de cercetare în statul New York
IBM şi Intel vor investi 4,4 miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru înfiinţarea unui centru de cercetare şi dezvoltare în domeniul nanotehnologiei în Albany, a declarat guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, transmite Bloomberg.
Duminică, 17 Iulie 2011 02:25
Top 5 metode SF de a face cumpărături
Lipsa de timp a oamenilor este exploatată la maximum de companii, care inventează tot felul de soluţii pentru a le aduce acestora cumpărăturile cât mai la îndemână. De la băcănia virtuală din metrou, la restaurantul cu mese interactive, totul este posibil.
Miercuri, 13 Iulie 2011 16:20
Dependenţă: Telefonul mobil, prima grijă a românului când se trezeşte dimineaţa
Prima grijă a multor români, înainte de a se da jos din pat, este verificarea telefonului mobil, potrivit unui sondaj făcut public de către Intel România .
Vineri, 01 Iulie 2011 14:19
Investitorii români pot tranzacţiona Apple, Google sau LinkedIn. Cum vor evolua companiile
Investitorii atraşi de acţiunile companiilor americane precum Google, Apple, Microsoft, Intel, LinkedIn şi Amazon îşi pot diversifica, de astăzi, portofoliile. Vezi ce perspective au companiile.
Luni, 20 Iunie 2011 10:34
Apple, Intel şi Google vor să cumpere ceea ce a mai rămas din falimentul Nortel
Companii ca Apple, Intel, Google şi Ericsson se află în competiţie pentru a cumpăra mii de patente ale producătorului canadian de echipamente telecom Nortel, aflat în faliment, procesul de vânzare urmând să aibă loc în iunie, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Wall Street Journal.
Luni, 23 Mai 2011 14:05
Tehnologia Intel Smart Response testată pe GIGABYTE Z68X-UD5-B3
Faptul că procesoarele din seria Sandy Bridge sunt nemaipomenite, din punct de vedre al performanţei şi că cipul grafic integrat poate satisface nevoile a peste 50% dintre utilizatorii de PC-uri, nu poate fi negat de absolut nimeni.
Sâmbătă, 23 Aprilie 2011 18:39
Bursele americane au recuperat pierderile provocate de anunţul S&P privind scăderea ratingului SUA
Bursele americane au închis săptămâna în urcare, stopând scăderea de două săptămâni a indicelui Standard & Poor's 500, în timp ce companii ca Intel sau Johnson & Johnson au raportat profituri care au depăşit estimările, iar sectorul construcțiilor de locuinţe a crescut, relatează Bloomberg.
Joi, 21 Aprilie 2011 13:48
Cele mai tari supercomputere din lume. Afla ce stiu sa faca
Daca pana acum ati avut bucuria sa va laudati prietenilor cu "super-PC-urile" pe care le aveti acasa, credem ca este timpul sa o lasati mai usor, cel putin dupa ce veti vedea ce pot sa faca cele mai rapide calculatoare din lume.
Joi, 21 Aprilie 2011 09:34
SENTIMENTUL de PIAŢĂ: La Bursă se cumpără „cu amândouă mâinile“, după ce a trecut sperietura cu „degradarea Americii“
„Când au văzut că nu-i atât de neagră ameninţarea agenţiei de rating (clasificare de risc . n.r.) Standard & Poor, cum că „degradează“ economia SUA, [investitorii] s-au apucat ieri să cumpere cu amândouă mâinile“, ne-a spus înaintea deschiderii BVB, Vlad Nistor, analist la BT Asset Management, din cadrul Grupului Băncii Transilvania
Sâmbătă, 26 Februarie 2011 00:02
Intel Thunderbolt sau cum să copiezi un film HD în 30 de secunde
Intel Corporation a anunţat disponibilitatea tehnologiei Thunderbolt, prin intermediul căreia se pot transfera date cu o viteză foarte mare şi afişa conţinut HD, utilizând un singur cablu.
Luni, 21 Februarie 2011 13:10
După 8 ani la Intel România, Irinel Burloiu devine director la eMAG.ro
Irinel Burloiu , care a ocupat poziţia de Business Development Manager la Intel România, îl va înlocui pe Radu Apostolescu în funcţia de director de marketing al eMAG.ro, au anunţat luni reprezentanţii retailerului online.
Joi, 27 Ianuarie 2011 11:23
Samsung intră în premieră pe piaţa locală de notebook-uri şi vrea cotă de 7%
Samsung Electronics România a introdus în premieră în portofoliul său categoria de notebook-uri şi netbook-uri prin lansarea în premieră pe piaţa locală a şapte modele.
Marţi, 18 Ianuarie 2011 13:44
Managerii eMAG.ro au făcut un top al tehnologiilor
Managerii de produs eMAG au realizat un top al tehnologiilor din prezent care schimbă spectaculos cel puţin una dintre activităţile noastre curente, de la comunicare şi productivitate, până la distracţie.
Vineri, 14 Ianuarie 2011 14:28
Intel a obţinut profit net de 11,7 miliarde de dolari în 2010
Intel Corporation , unul dintre liderii mondiali din industria computerelor, a obţinut anul trecut venituri de 43,6 miliarde de dolari, în creştere cu 8,5 miliarde de dolari faţă de anul 2009, au anunţat vineri reprezentanţii companiei.
Vineri, 14 Ianuarie 2011 12:43
Cel mai bun trimestru din istoria Intel
Cel mai mare producător de microprocesoare din lume a înregistrat un câştig de 3,4 miliarde de dolari, mai mare cu 48% fata de perioada similară din 2009.
Marţi, 11 Ianuarie 2011 12:46
Intel ÅŸi Nvidia au semnat un acord tehnologic de 1,5 mld. dolari
Intel, cel mai mare producator de microcipuri din lume, va plăti 1.5 miliarde de dolari companiei Nvidia in urma unui proces legat de licenţe.
Luni, 10 Ianuarie 2011 14:04
Industria IT din România caută oameni şi în criza. Vezi cine angajează
Sectorul IT este unul dintre puţinele în care criza economică abia s-a simţit şi în care s-au facut angajări chiar şi în cele mai proaste perioade de pe piaţa muncii. Giganţi ai industriei IT globale, precum Amazon, Adobe, IBM, Nokia, HP, Microsoft şi Oracle, au deja mii de angajaţi în Bucureşti, Iaşi şi Cluj, scrie Ziare.com .
Joi, 06 Ianuarie 2011 22:32
Intel și AMD lansează noi generații de procesoare cu care promit să revoluționeze industria
Intel si AMD au lansat la targul de tehnologie CES din Las Vegas noi familii de procesoare cu care cele doua companii rivale spun ca vor revolutiona atat dispozitivele portabile, cat si desktop-urile. Intel - care detine 80% din piata procesoarelor pentru PC-uri - spune ca noua familie de unitati Sandy Bridge e compusa din cele mai bune produse din istoria companiei, in timp ce rivalul AMD sustine ca familia de procesoare Fusion creste masiv autonomia computerelor pe care aceste chip-uri vor ajunge.
Joi, 06 Ianuarie 2011 11:50
Microsoft se îndepărtează pentru prima dată de Intel
Microsoft s-a îndepărtat pentru prima dată semnificativ de alianţa tradiţională cu Intel, anunţând că va dezvolta sisteme de operare compatibile şi cu platforma ARM, pentru a face faţă competiţiei pe piaţa explozivă a gadget-urilor mobile.
Vineri, 17 Decembrie 2010 15:30
Intel alege România în defavoarea Irlandei
Pierderea unei investiţii Intel în favoarea României, după ce autorităţile de la Dublin nu au putut asigura gigantului IT american suficienţi absolvenţi bine pregătiţi şi condiţii financiare atractive, a alarmat mediul academic şi de afaceri din Irlanda, potrivit cotidianului Irish Independent .
Miercuri, 15 Decembrie 2010 12:40
Cei mai bogaţi americani, în vizită la Casa Albă
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama i-a primit la Casa Albă pe cei mai bogaţi doi oameni din America, finanţistul Warren Buffet şi fondatorul Microsoft, Bill Gates.