Toate articolele care conţin tagul oltenia

Sâmbătă, 24 Martie 2012 16:52
cristian diaconescu
Diaconescu: UNPR negociază la nivel central ÅŸi local posibile alianÅ£e pentru alegerile locale PreÅŸedintele UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, sâmbătă, la Craiova, că atât la nivel central, cât ÅŸi la nivel local se negociază posibile alianÅ£e pentru alegerile locale cu partidele din coaliÅ£ie, pe judeÅ£e.
Miercuri, 07 Decembrie 2011 11:51
Înfiinţarea complexului-mamut Oltenia a intrat în linie dreaptă Adunările Generale ale Acţionarilor celor patru mari societăţi energetice din Oltenia au decis înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia.
Miercuri, 12 Octombrie 2011 21:43
hidroelectrica
Guvernul a avizat înfiinţarea companiilor energetice Oltenia şi Hunedoara Guvernul a avizat, miercuri, înfiinţarea complexurilor energetice Oltenia şi Hunedoara, două companii pentru care Executivul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) să le privatizeze până la sfârşitul lunii iunie 2012.
Joi, 07 Iulie 2011 21:53
petrom
Petrom a dat lovitura. A descoperit un zacamânt de gaze naturale în Oltenia Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din Europa de Sud-Est, a anunţat joi seara că sonda de explorare 4539 Totea, ce a fost forată în Sud-Vestul României, în regiunea Olteniei, la o adâncime de 3.600 m, a descoperit o acumulare mare de gaze naturale, cu presiune ridicată.
Luni, 11 Aprilie 2011 12:30
mineri
SNLO şi-a redus anul trecut pierderile cu 26%. Producţia a scăzut cu 2% Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), unul dintre cei mai mari producători de cărbune din România, a avut anul trecut un rezultat financiar brut negativ de 51,39 milioane lei, cu 26% mai puţin decât pierderile brute din 2009, de 69,43 milioane lei
Joi, 07 Aprilie 2011 11:13
rovinari
Statul vrea să înfiinţeze două companii energetice în Valea Jiului şi în Oltenia Directorul Direcţiei de politici energetice din cadrul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Alexandru Săndulescu, a declarat joi că autorităţile caută soluţii alternative la cele două mari companii energetice care urmau să fie înfiinţate, Electra şi Hidroenergetica.
Miercuri, 30 Martie 2011 10:42
turceni
Cele trei complexuri energetice din Oltenia anunţă investiţii de 400 mil. euro în 2011 Investiţiile planificate ale celor trei complexuri energetice din Oltenia-Turceni, Rovinari şi Craiova -care acoperă împreună circa o treime din producţia de electricitate a României, se ridică la 1,56 miliarde lei, cu peste 11% mai mari decât cele din 2010, majoritatea fiind investiţii de mediu.
Miercuri, 12 Ianuarie 2011 15:09
mineri
Peste 2.100 de mineri din Oltenia vor fi disponibilizaţi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a anunţat, miercuri, că a primit notificări din partea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) şi complexurilor energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, care vor disponibiliza, începând cu 1 martie, peste 2.100 de persoane.
Luni, 10 Ianuarie 2011 19:19
mineri
Ministrul Economiei a semnat protocolul pentru evitarea disponibilizărilor în sectorul minier Ministrul Economiei, Ion Ariton, şi preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Marin Condescu, au semnat luni, la Târgu-Jiu, protocolul prin care se aprobă Planul Social propus de FNME pentru evitarea disponibilizărilor în sectorul minier din Oltenia.
Luni, 16 August 2010 17:01
Reduceri bugetare cu SUV-uri noi-nouţe. ADR Craiova a cumpărat 3 Dacia Duster (VIDEO) Agenţia de Dezvoltare regională din Craiova tocmai s-a împroprietărit cu trei Dacia Duster , pentru care a plătit în total 42 de mii de euro. Oficialii agenţiei spun că au luat versiunile mai scumpe ale vehiculelor pentru că, ulterior, vor face economii la combustibil. Craiovenii cred însă că investiţia este pur şi simplu un alt exemplu de irosire fără cap a banilor publici.
Marţi, 01 Iunie 2010 19:33
Ministerul Economiei vrea să reorganizeze sucursalele Electrica Serv din 5 zone ale ţării Ministerul Economiei vrea să reorganizeze Electrica Serv, prin infiinţarea a cinci societăţi comerciale. Acestea ar urma să acopere serviciile energetice din Banat, Dobrogea, Moldova, Oltenia şi Muntenia. Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, viitoarele societăţi comerciale se vor adapta astfel, pieţei concurenţiale şi vor avea un buget propriu.
Joi, 06 Mai 2010 13:00
Atenţionare de cod galben de vijelii pentru 15 judeţe (VIDEO) Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de cod galben pentru 15 judeţe din vestul României care va intra în vigoare la ora 20, pe data de 6 mai şi va expira la ora 20.00, pe data de 7 mai.
Marţi, 09 Martie 2010 08:00
Iarna a revenit în forţă. Cod galben de vânt ÅŸi ninsori în sudul ÅŸi sud-estul ţării Codul galben de vânt ÅŸi ninsori a intrat  în vigoare luni, la ora 18.00 ÅŸi va dura până marÅ£i, 9 martie, la ora 21.00. AtenÅ£ionarea meteo este valabilă pentru  zece judeÅ£e.
Luni, 01 Martie 2010 14:09
Chin pentru distribuitorii de energie: o pană de curent va trebui rezolvată în două ore Distribuitorii de energie electrică vor trebui să remedieze defecţiunile din reţea care duc la pene de curent în maximum două ore, la oraş, şi şase ore la sate, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat. Până acum operatorii reţelei puteau să întîrzie până la 12 ore în mediul urban şi 24 de ore în mediul rural. Iar dacă invocau condiţii metereologice deosebite operatorilor le era permis, prin lege, să remedieze defecţiunile chiar şi în 72 de ore.
Vineri, 12 Februarie 2010 11:50
Cod galben de ninsori, ploi şi viscol pentru 27 de judeţe Atenţionarea intră în vigoare în această noapte la ora 00.00.
Miercuri, 09 Decembrie 2009 14:32
Ce face un oltean când îi vine factura de lumină? Nu o plăteşte În fiecare lună becul se stinge pentru două zile în zece mii de case din Oltenia . Şi nu pentru că ar fi vorba despre vreo pană de curent ci pentru că oltenii sunt campionii absoluţi ai ţării în materie de neplată a facturii la energie . De fapt sunt aproape atâţia rău-platnici în această regiune cât în restul ţării luat laolaltă.
Joi, 05 Noiembrie 2009 18:23
Hidroelectrica va propune Alro un parteneriat în privinţa preţului pe electricitatea cumpărată Cel mai mare producător de energie electrică din România, Hidroelectrica, va propune combinatului de aluminiu Alro Slatina un parteneriat pe termen lung, prin care combinatul va plăti un preţ pe electricitatea achiziţionată stabilit în funcţie de cotaţiile internaţionale ale aluminiului.
Vineri, 23 Octombrie 2009 19:30
SNLO a aprobat fuziunea cu Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi complexurile energetice din Oltenia Producătorul de lignit SNLO a aprobat vineri în AGA fuziunea cu cei mai mari producători de electricitate din ţară, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi complexurile energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova), a declarat vineri pentru NewsIn directorul economic al CE Turceni, Ionel Manţog.
Luni, 19 Octombrie 2009 14:18
Producţia Nuclearelectrica a crescut cu 7%, la 8.679.399 MWh, în primele nouă luni Al doilea mare producător de energie electrică din ţară, Nuclearelectrica, a produs în primele nouă luni ale anului 8.679.399 MWh, cu 7% mai mult faţă de producţia realizată în perioada similară din anul trecut, întrucât perioada opririi planificate a fost mai mare anul trecut.
Miercuri, 14 Octombrie 2009 11:06
Negocierile cu EnBW ÅŸi Riviera Group pentru centrala electrică de 1000MW din Oltenia au fost sistate Negocierile cu EnBW ÅŸi Riviera Group, cele două companii care erau interesate să construiască în România o centrală electrică de 1000 MW, în parteneriat cu SNLO, au fost sistate, a declarat  directorul general al DirecÅ£iei Resurse Minerale din Ministerul Economiei (ME), Sorin Găman.
Marţi, 08 Septembrie 2009 17:13
Patru grupuri ale complexurilor energetice din Oltenia s-ar putea închide, dacă nu se fac investiţii Mai multe grupuri din cadrul complexurilor energetice din Oltenia, Turceni, Rovinari şi Craiova, s-ar putea închide, din cauză că nu există surse de finanţare pentru investiţii de modernizare, a spus marţi directorul general al CE Craiova, Constantin Bălăşoiu, în cadrul unei conferinţe.
Marţi, 21 Iulie 2009 15:57
SIF-urile încheie semestrul cu profituri importante, dar cu portofolii mai mici SIF-urile încheie primele 6 luni cu profituri importante, dar cu portofolii mai mici faţă de 2008. SIF Oltenia a obţinut cel mai mare rezultat net: peste 182 de milioane de lei.
Marţi, 21 Iulie 2009 09:44
În plină criză, 7 milioane de lei pentru 48 de biserici Printr-o hotărâre de guvern din iunie, bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor a fost suplimentat pentru 48 de locaşuri de cult din ţară. Oltenia conduce în top cu aproape 3,5 milioane de lei acordaţi pentru o catedrală şi două centre pastorale.
1
 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!