(acum 13 ore)
Românii plătesc dublu energia electrică faţă de francezi
Preţul energiei electrice plătit de populaţia din România, raportat la puterea de cumpărare, este peste media UE, aproape dublu faţă de nivelul din Franţa, apropiat de cotele din Danemarca sau Germania şi mai ridicat decât în Austria sau Olanda, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat.
(acum 15 ore)
Chiriţoiu: Trebuie să găsim o formulă de plafonare a preţului carburanţilor
Autorităţile analizează o formulă de plafonare a preţului carburanţilor, în funcţie de contractele internaţionale, Consiliul Concurenţei urmând să îşi exprime public punctul de vedere în acest sens după ce va prezenta poziţia Ministerului Economiei şi Guvernului, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Concurenţe, Bogdan Chiriţoiu, la o conferinţă privind perspectivele instituţiei.
Miercuri, 23 Mai 2012 14:14
Vrei să vinzi o casă? Câteva greşeli pe care trebuie să le eviţi
Vânzarea unei case sau a unui apartament este destul de grea, mai ales în piaţa de azi şi a lipsei de interes a cumpărătorilor. Dar iată câteva greşeli pe care nu trebuie să le faci dacă vrei să ai şanse să îţi vinzi casa la preţul dorit.
Miercuri, 16 Mai 2012 14:30
Constantin: Poate că TVA de 9% la pâine nu va reduce preţul, dar va scădea evaziunea cu 15-20%
Scăderea TVA la pâine de la 24% la 9% nu va duce, poate, la diminuarea preţului, dar va micşora evaziunea ficală cu 15-20%, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Luni, 14 Mai 2012 19:18
Preţul petrolului scade puternic din cauza temerilor legate de Grecia şi economia Chinei
Preţul petrolului a scăzut luni cu aproape doi dolari, continuând tendinţa negativă din ultima perioadă, din cauza incertitudinilor politice din Grecia şi a înrăutăţirii perspectivelor de creştere economică în China, care sporesc temerile legate de impactul asupra cererii.
Luni, 14 Mai 2012 12:14
Steve Wozniak va cumpăra acţiuni Facebook indiferent de preţ
Cofondatorul Apple Steve Wozniak va cumpăra acţiuni Facebook indiferent de preţul rezultat după oferta publică iniţială programată pentru joi, care va fi probabil cea mai mare operaţiune de acest tip derulată vreodată de o companie de servicii pe internet.
Marţi, 08 Mai 2012 19:45
Preţul petrolului scade cu peste 2$ din cauza incertitudinilor din Grecia
Preţul petrolului este în scădere marţi pentru a cincea şedinţă consecutiv, cu peste 2 dolari, după ce incertitudinile politice din Grecia s-au adăugat semnelor de încetinire a creşterii economice în Europa şi SUA, alimentând temerile privind scăderea cererii de ţiţei.
Luni, 07 Mai 2012 20:37
Producătorii de medicamente: Taxa clawback plătită de industria generică va creşte cu 20% faţă de T4 din 2011
Taxa clawback pe care industria de medicamente generice o va plăti pentru primul trimestru al acestui an va creşte cu 20% faţă de ultimele trei luni din 2011, avertizează producătorii, care cer noului guvern modificări urgente ale cadrului legislativ în domeniu.
Vineri, 04 Mai 2012 20:11
Stelian Fuia, despre o eventuală reducere a TVA la alimente
O eventuală reducere a TVA la alimente poate avea ca efect diminuarea evaziunii, dar nu va duce la scăderea preţului la raft, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia.
Vineri, 04 Mai 2012 19:46
Preţul petrolului a scăzut la minimul ultimelor trei luni
Cotaţiile petrolului au scăzut vineri cu circa 2 dolari şi au atins cel mai redus nivel din ultimele trei luni, ca urmare a unor date sub aşteptări de pe piaţa americană a muncii, care provoacă incertitudini privind redresarea economiei SUA.
Luni, 30 Aprilie 2012 16:47
Cum să vinzi o casă în 2012?
Vrei să îţi vinzi casa sau apartamentul, dar nu stii cum să procedezi exact – noi îţi dăm cele mai bune sfaturi pentru a duce tranzacţia la bun sfârşit.
Vineri, 27 Aprilie 2012 14:34
Cele mai bune 5 laptopuri din 2012
Află care sunt cele mai bune laptopuri de pe piaţa la ora actuala.
Vineri, 27 Aprilie 2012 12:27
Ce maşini conduc cei mai bogaţi oameni din lume
Eşti curios să vezi ce maşini preferă cei mai bogaţi oameni din lume? Îţi vom arăta noi.
Miercuri, 25 Aprilie 2012 14:09
Cele mai urâte telefoane mobile din istorie
Încă de la începutul telefoniei mobile, oamenii au încercat să rupă barierele tehnologiei şi a design-ului.
Vineri, 20 Aprilie 2012 17:18
Ministerul Economiei se gândeşte la o formulă prin care să tempereze preţurile la pompă
Benzina şi motorina s-ar putea comercializa în România pe baza unei formule unice, preţurile la pompă urmând să varieze cu -/+6% faţă de rezultatul aplicării acestui calcul care va ţine cont de cotaţiile internaţionale, dar şi de costurile companiilor petroliere, susţine Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România şi actualul reprezentant al lui Vagit Alekperov, preşedintele grupului petrolier cu sediul la Moscova.
Joi, 19 Aprilie 2012 15:14
Cererea şi preţurile locuinţelor, la jumătate faţă de 2007
Cererea de locuinţe s-a înjumătăţit de la declanşarea crizei economice, la sfârşitul anului 2007, deşi preţurile au scăzut cu acelaşi procent în acest interval, iar cei interesaţi nu mai caută "vise", ci locuinţe adaptate nevoilor şi bugetului, spun consultanţii imobiliari.
Luni, 16 Aprilie 2012 09:21
Topul țărilor cu cea mai scumpă benzină
Cu toții ne plângem de prețul benzinei în ultima perioadă. Site-ul “This is Money” a facut un top al țărilor cu cele mai mari prețuri la carburanți și cât din venitul mediu al unui locuitor merge pe benzină. Nu ne surprinde faptul că 9 din 10 țări cu cel mai scump combustibil sunt din Europa. Într-una dintre ele, 61,1% din venitul lunar al unei persoane merge pe combustibil. Iată țările cu cea mai scumpă benzină.
Sâmbătă, 14 Aprilie 2012 15:20
Joi, 12 Aprilie 2012 19:49
De ce crește Rompetrol prețul la pompă
Ultima majorare a preţurilor carburanţilor operata de compania Rompetrol s-a impus pentru că aceasta ajunsese să vândă, la pompă, la un preţ cu 30-40 de dolari mai mic decât cotaţiile internaţionale.
Luni, 09 Aprilie 2012 19:51
Preţul petrolului scade cu aproape doi dolari din cauza pieţei americane a muncii
Preţul petrolului a scăzut luni cu aproape doi dolari din cauza temerilor că evoluţia sub aşteptări a pieţei americane a muncii va afecta cererea de carburanţi în Statele Unite. Declinul cotaţiilor a fost influenţat şi de decizia Iranului de a relua discuţiile cu ţările occidentale referitoare la programul său nuclear, pe 14 aprilie, fapt care reduce temerile legate de o posibilă scădere a ofertei de petrol pe piaţa mondială.
Vineri, 06 Aprilie 2012 16:16
Cele mai proaste maşini din istorie
Calitatea este o cerinţă foarte serioasă în ziua de astăzi, mai ales atunci când vine vorba de siguranţa noastră în maşină. Automobilele sunt construite acum mai bine decât au fost vreodată. Dar nu putem să nu ne amintim de timpurile în care motoarele explodau, maşinile se dezmembrau şi multe altele.
Vineri, 06 Aprilie 2012 12:56
Apple a bătut Google
Este doar o victorie simbolică, dar acţiunile Apple au ajuns mai scumpe decât cele ale Google, pentru prima dată în istorie.
Joi, 05 Aprilie 2012 12:58
Cele mai urâte maşini în 2012
Designul de automobile este în parte artă, în parte inginerie, manufactură şi marketing. Câteodată toate aceste părţi se unesc într-un concept genial de maşină, însă de cele mai multe ori, nu iese tocmai bine. Forbes a făcut o listă a celor mai urâte maşini ale anului 2012 – iată care sunt acestea:
Miercuri, 04 Aprilie 2012 21:00
Preţul aurului a scăzut la minimul ultimelor trei luni
Preţul aurului a scăzut miercuri la cel mai redus nivel din ultimele trei luni, după comentariile de marţi ale Rezervei Federale a Statelor Unite, care au temperat speranţele că ar putea relua operaţiunile de suplimentare a lichidităţilor pentru susţinerea economiei americane.
Marţi, 27 Martie 2012 11:02
Topul judeţelor după preţul cartofilor
Cartoful a fost sprijinul românilor de-a lungul multor zeci de ani. În anii comunismului, „hrana săracului” ne-a ajutat să trecem peste multe zile reci, iar acum, în criză, a fost fundamentul multor familii de români. Mai mult, în ultimii ani, cartoful a dat încă o mână de ajutor românilor. Cum? Prin preţul său! De la începutul crizei şi până în prezent, cartofii s-au ieftinit în majoritatea judeţelor din România.
Duminică, 25 Martie 2012 14:41
Oficial Rompetrol: ”Prețul benzinei nu ar trebui să mai crească semnificativ”
Aureliu-Marius Ghica, Corporate Finance Director The Rompetrol Group (TRG), a declarat într-un interviu acordat Agerpres că preţul benzinei nu ar trebui să crească semnificativ în lunile următoare, în timp ce consumul de carburanţi pe segmentul retail ar putea scădea cu 3% în 2012, o compensare putând fi înregistrată pe segmentul industrial. De asemenea, reprezentantul TRG a menţionat intenţia companiei de a păstra strategia de consolidare a reţelei de benzinării pe care o deţine în România, considerând inoportună vânzarea unor unităţi, în condiţiile unei oferte.
Luni, 19 Martie 2012 13:43
8 gadgeturi interesante pe care îţi permiţi să le ai
Daca eşti pasionat de gadgeturi dar nu prea ai bani de chetuială, iată câteva instrumente interesante şi destul de ieftine.
Vineri, 16 Martie 2012 16:42
ANRE: Nu vrem să majorăm preţurile la electricitate şi gaze în perioada următoare
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu intenţionează să majoreze preţurile la electricitate şi gaze în perioada următoare, dar nici nu se poate spune în prezent dacă aceste preţuri se vor dubla la finalul procesului de liberalizare, susţine şeful ANRE, Dan Plaveti.
Joi, 15 Martie 2012 14:49
Lotus Exige S, disponibil în România
Cel mai nou model al britanicilor de la Lotus, Exige S, a fost lansat, joi, în România şi va costa 58.000 de euro, fără TVA.
Joi, 15 Martie 2012 14:38
Preţul gazelor importate în primul semestru
Preţul mediu al gazelor importate în perioada ianuarie-iunie va fi de 493 dolari/1.000 metri cubi, mai mare cu 11,5% comparativ cu media anuală din 2011, de 442 dolari, reiese din datele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Miercuri, 14 Martie 2012 12:11
Ministrul Agriculturii consideră că preţurile la alimente nu au explodat "atât de mult încât să ne speriem"
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia, consideră că preţurile la alimente nu au explodat, în utima perioadă, "atât de mult încât să ne speriem".