Toate articolele care conţin tagul rezultate alegeri

Luni, 14 Decembrie 2009 09:05
Geoană: A fost o greşeală vizita la Vîntu, îmi cer scuze! Merg până la CEDO cu contestarea! Liderul PSD recunoaşte că vizita la Sorin Ovidiu Vîntu din ajunul dezbaterii prezidenţiale l-a costat, dar nu crede că ea a fost decisivă la urne, acolo unde el crede că a câştigat. Mircea Geoană spune că este decis să meargă în contestare"până în pânzele albe", la CEDO şi Comisia de la Veneţia .
Luni, 14 Decembrie 2009 00:00
Royal Bank of Scotland: Grecia nu are un guvern curajos, România nu are deloc România şi Grecia au de rezolvat problema pusă de balanţa bugetară, care, după criza din Dubai, le-a adus în colimatorul investitorilor internaţionali. Dar, dacă la Atena există un guvern care nu are curajul de a lua măsurile care se impun, la Bucureşti nici nu există unul. Comisia Europeană a cerut Atenei paşi concreţi în privinţa reducerii deficitului bugetar şi a precizat că guvernul grec este singurul responsabil în această privinţă.
Vineri, 11 Decembrie 2009 13:24
Curtea Constituţională a decis renumărarea voturilor nule (VIDEO) Curtea Constituţională a decis renumărarea voturilor nule de la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale . Hotărârea este definitivă şi se comunică BEC .
Vineri, 11 Decembrie 2009 08:23
Rezultatul alegerilor ţine de judecători cu politică amestecată! Fifty-fifty la Curtea Constituţională Curtea Constituţională a stabilit de joi, 10 decembrie, opt grupe de lucru formate din judecători şi magistraţi-asis­tenţi pentru a examina toată documentaţia trimisă de Biroul Electoral Central . Abia peste câteva zile se va trece la judecarea contestaţiei alegerilor depuse de opoziţie.
Miercuri, 09 Decembrie 2009 15:20
Traian Băsescu: În interiorul clasei politice este nevoie de un proces de reconciliere (VIDEO) Şeful statului a adresat un apel la responsabilitate partidelor politice, cerându-le să revină la priorităţile românilor. Procesul social-democraţilor de a contesta rezultatul alegerilor este unul perfect legal, a precizat Băsescu .
Miercuri, 09 Decembrie 2009 08:37
Emil Boc: România va avea un guvern în următoarele 10 zile (VIDEO) România va avea un nou guvern în următoarele 7 până la 10 zile, a declarat preşedintele Partidului Democrat Liberal , Emil Boc . Indiferent de structura acestuia, principala prioritate a noului executiv va fi să adopte bugetul pe 2010 şi să îl trimită Parlamentului, a precizat premierul interimar.
Luni, 07 Decembrie 2009 22:02
Cum au primit pieţele financiare rezultatul alegerilor (VIDEO) Preţul asigurării pe care România îl plăteşte pentru cazul în care ar înceta plăţile externe a urcat ieri, după ce preşedintele Traian Băsescu a câştigat alegerile pe muchie de cuţit. Rezultatul acestei curse electorale ar putea extinde luptele de pe scena politică, acestea ducând la “îngheţarea” celei de-a treia tranşe de la FMI.
Luni, 07 Decembrie 2009 14:58
Dumitru, Raiffeisen: Indiferent de preşedinte, dificultăţile economice nu vor dispărea Problemele economice ale României nu dispar peste noapte, odată cu alegerea preşedintelui. Cel care va fi la conducerea ţării şi echipa lui vor trebui să ia măsuri nepopulare în următorii cinci ani, o spun analiştii economici. Pentru ei, cel mai mare risc ar fi deraierea de la acordul cu Fondul Monetar Internaţional .
Luni, 07 Decembrie 2009 14:06
Băsescu 50,33%, Geoană 49,66% - Rezultate BEC după numărarea a 99,95% din voturi (VIDEO) Biroul Electoral Central a anunţat noi rezultate oficiale după numărarea a 99,95% din voturi. Traian Băsescu a adunat 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66% . Au mai rămas de numărat voturile din 9 secţii de votare.
Luni, 07 Decembrie 2009 13:59
PSD contestă rezultatul alegerilor (VIDEO). Credeţi că scrutinul a fost fraudat? Intră şi comentează Alegerile prezidenţiale din turul al doilea au fost fraudate, iar PSD va contesta la BEC rezultatul alegerilor, a anunţat secretarul general al PSD, Liviu Dragnea .
Luni, 07 Decembrie 2009 12:59
Priorităţile viitorului guvern rămân aceleaşi: adoptarea bugetului pe 2010 şi respectarea acordului cu FMI şi CE (VIDEO) Prioritatea noului guvern va fi adoptarea bugetului pe 2010 ! Deşi cursa dintre cei doi candidaţi este foarte strânsă, după rezultatele parţiale anunţate astăzi de Biroul Electoral Central , reiese că victoria îi aparţine preşedintelui Băsescu . Rămâne însă sub semnul întrebării capacitatea formării rapide a unui nou guvern cu mandat deplin , care să îndeplinească angajamentele asumate faţă de instituţiile internaţionale .
Luni, 07 Decembrie 2009 08:59
Cum vede presa internaţională alegerile prezidenţiale din România (VIDEO) Presa internaţională remarcă rezultatul extrem de strâns de la alegerile din România. Jurnaliştii străini relatează că ambii candidaţi au revendicat victoria în cadrul unui scrutin electoral considerat a fi cel mai important din ultimii 20 de ani.
Luni, 07 Decembrie 2009 08:03
Băsescu 50,37%, Geoană 49,62% - Noi rezultate de la BEC după numărarea a 99,13% din voturi (VIDEO) Biroul Electoral Central a anunţat noi rezultate oficiale după numărarea a 99,13% din voturi. Traian Băsescu a adunat 50,37% , iar Mircea Geoană 49,62% . Următoarele rezultate vor fi anunţat de BEC la ora 14:00. Prezenţa la urne a fost de 58.00%.
Marţi, 24 Noiembrie 2009 09:54
BEC - Rezultate parţiale după numărarea a 99,92% din voturi: Băsescu 32,42%, Geoană 31,17% (VIDEO) Biroul Electoral Central a prezentat rezultatele parţiale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale, după numărarea a 99,92% din voturi. Traian Băsescu a obţinut  32,24%, Mircea Geoană  31,17%, iar Crin Antonescu 20,02%.
Luni, 23 Noiembrie 2009 10:06
Traian Băsescu a obţinut 90,7% din voturile românilor din Republica Moldova Traian Băsescu a obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale 90,7% din voturile cetăţenilor români din Republica Moldova , iar participarea la vot s-a ridicat la aproape 9.000 de alegători, potrivit unor surse din cadrul MAE -ului român, citate de portalul de ştiri UNIMEDIA .
Luni, 23 Noiembrie 2009 00:00
Lucian Davidescu: Cinci teme de dezbatere economică pentru turul II Vestea bună este că, indiferent care va fi rezultatul alegerilor, ce a fost mai rău se sfârşeşte în două săptămâni. Un an de criză economică în care nimeni la nivel politic nu a avut curajul să facă ceva sau măcar să anunţe la ce ar trebui să ne aşteptăm.
Vineri, 20 Noiembrie 2009 14:31
Vot pentru România - program special la The Money Channel în ziua alegerilor Duminică, 22 noiembrie, televiziunea de business The Money Channel difuzează o serie de emisiuni speciale cu ocazia alegerilor prezidenţiale.
1
 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!