Vineri, 23 Decembrie 2011 18:22
Vănzările auto din ţările în dezvoltare vor fi în 2012 pentru prima oară cele mai mari din lume
Vânzările de automobile din ţările aflate în dezvoltare le vor depăşi pentru prima oară pe cele din statele dezvoltate în 2012, potrivit unui studiu realizat de banca Scotia din Canada.
Marţi, 20 Decembrie 2011 19:39
Fitch: România, mai puţin expusă la criză decât alte state europene
România se află pe locul 11 în rândul a 36 de ţări emergente la nivel mondial evaluate de Fitch Ratings în funcţie de riscurile implicate de expunerea la criza datoriilor din zona euro, dar este cel mai bine plasată între ţările europene aflate în treimea cea mai vulnerabilă a clasamentului.
Luni, 14 Noiembrie 2011 00:01
O nouă manipulare: Nu există finanțare pentru deficitul destinat creșterii
Noua manipulare promovată de diferite segmente ale autorităților este că nu există finanțare pentru deficite mai mari. Și aceasta, exact când ar fi fost nevoie de deficit finanțabil pentru reluarea creșterii. Probabil că încă nu e clar, după trei ani de experiment nereușit pe calea austerității, ca fără creștere nu poți să-ți mai plătești datoriile în condițiile actuale. Împrumutul de la FMI va fi rostogolit în noi condiții, iar vânzarea de active se va face fără prea multe întrebări.
Miercuri, 26 Octombrie 2011 13:50
Ţările emergente sar în ajutorul Europei
Ţările emergente, inclusiv China, vor să participe la un fond de ajutorare european, prin intermediul FMI.
Miercuri, 31 August 2011 00:20
Revoluţie? Ţările de mâna a doua iau faţa superputerilor
Mai mulţi indicatori economici arată că ţările emergente deţin în prezent o pondere mai mare decât cele dezvoltate. Şi nu doar la telefoane mobile.
Marţi, 28 Iunie 2011 20:45
Dumitru: CDS pentru România a crescut cu 30 bps în ultima săptămână din cauza situaţiei din Grecia
Criza din Grecia creşte aversiunea la risc a investitorilor, fapt care se simte deja în creşterea CDS-ului pentru ţări emergente precum România, iar în timp aceasta ar putea duc la o scumpire a finanţării din exterior, susţine economistul şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru.
Luni, 30 Mai 2011 23:08
Christine Lagarde se angajează să adâncească reforma FMI dacă va fi aleasă în fruntea instituţiei
Ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, s-a angajat luni, la Brasilia, să adâncească reforma Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a da mai multă greutate ţărilor emergente dacă va fi aleasă în fruntea instituţiei financiare, în cadrul unei conferinţe de presă din capitala Braziliei.
Miercuri, 25 Mai 2011 10:37
Alegeri FMI: Christine Lagarde îşi va anunţa oficial miercuri candidatura
Ministrul francez al Finanţelor, Christine Lagarde, îşi va lansa oficial miercuri candidatura la poziţia de director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), deşi marile economii emergente vor încetarea dominaţiei europene asupra postului, transmite Reuters.
Miercuri, 18 Mai 2011 16:10
Mobius: Următorul şef al FMI ar trebui să fie dintr-o ţară emergentă
Următorul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI) ar trebuie să provină din China, India sau alt stat cu economie în curs de dezvoltare, a declarat, miercuri, Mark Mobius, preşedinte-executiv al Franklin Templeton Investments, administratorul Fondului Proprietatatea.
Duminică, 27 Martie 2011 11:11
Opt şocuri care vor lovi economia mondială în 2011
Crizele economice și sociale s-au ținut lanț în ultimii doi ani, iar analiștii internaționali susțin că șocurile nu vor înceta să apară, scrie Ziare.com .
Marţi, 01 Februarie 2011 23:55
Care sunt viitoarele state-vedetă ale economiei mondiale
Mexic, Indonezia, Coreea de Sud şi Turcia sunt statele în curs de dezvoltare care au reuşit să evite criza şi devin acum adevărate centre industriale . După Brazilia, Rusia, India şi China, cele mai puternice ţări emergente din lume, vine acum un nou val de economii care vor impulsiona creşterea la nivel mondial.
Marţi, 18 Ianuarie 2011 08:28
Harta economică a lumii se redesenează
Fostul economist-şef al Goldman Sachs şi inventatorul termenului BRIC (Brazilia, Rusia, India, China - cele mai mari ţări emergente) - ia în considerare redefinirea modului de clasificare a economiilor, introducând o nouă categorie, a ţărilor maturizate (growth markets) care să facă trecerea între cele emergente şi cele dezvoltate, scrie ZF
Joi, 11 Noiembrie 2010 23:55
Dilema investitorilor: China sau India?
Economiile ambelor state cresc, iar investitorii şi marile companii încearcă să se „agaţe“ de succesul lor. Cine va câştiga mai mult? Cele două ţări emergente oferă mai multă stabilitate şi randamente mai mari plasamentelor atrase decât statele dezvoltate, care încă se zbat să iasă din criză.
Sâmbătă, 23 Octombrie 2010 15:31
Reformă istorică a miniştrilor de finanţe G20: FMI se va orienta către economiile emergente, în detrimentul Europei
Miniştrii de finanţe din G20 au decis reforme în cadrul FMI, acordând unora dintre ţările în curs de dezvoltare un cuvânt mai important, relatează BBC News online.
Duminică, 25 Aprilie 2010 15:30
Membrii BM au ajuns la un acord pentru majorarea drepturilor de vot ale statelor emergente
Statele membre ale Băncii Mondiale (BM) au ajuns la un acord preliminar care prevede majorarea drepturilor de vot ale ţărilor emergente, ceea ce va duce la creşterea influenţei acestora în cadrul instituţiei financiare internaţionale, transmite Reuters.
Miercuri, 03 Martie 2010 19:37
Banca Centrală a Austriei: Rata creditelor neperformante nu a atins încă nivelul maxim în Europa emergentă (VIDEO)
Din rău în mai rău pentru băncile austriece prezente în Europa emergentă. Afirmaţia a fost lansată de Andreas Ittner, membru în board-ul Băncii Centrale a Austriei. În opinia sa, nivelul creditelor neperformante este încă sub nivelul maxim estimat.
Miercuri, 03 Martie 2010 13:06
Daniel Dăianu: Criza fiscală poate duce la falimente suverane în ţările emergente care nu au economisit (VIDEO)
Fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu crede că actuala criză fiscală, vizibilă mai ales în Grecia , poate duce la falimente suverane în ţările emergente care nu au o componentă de economisire puternică. Dăianu a declarat în emisiunea The Money Show de marţi că şi România se află într-o astfel de situaţie.
Marţi, 19 Ianuarie 2010 11:29
Treichl e sincer: Austria speră să traiască pe spatele României (VIDEO)
Viitorul ţărilor din Europa de Est arată mai bine. Aceasta este concluzia unui seminar desfăşurat la Viena la care au participat unii dintre cei mai importanţi decidenţi din cadrul multinaţionalelor prezente în România. Andreas Treichl , presedintele Erste Group , a declarat că speră ca în 20 ani, Austria să ajungă să trăiască de pe urma beneficiilor investiţiilor realizate în ţări ca România.
Luni, 30 Noiembrie 2009 14:44
Merrill Lynch: Ajustările fiscale din România vor frâna revenirea economiei în 2010 (VIDEO)
România va rămâne în urma regiunii la capitolul recuperare economică , din cauza ajustărilor mari pe frontul deficitului fiscal . O spun economiştii de la Bank of America Securities şi cei de la Merrill Lynch . Economia României va creşte cu 1,1% în 2010, ritm de trei ori mai scăzut decât al ţărilor emergente din Europa , Orientul Mijlociu şi Africa , arată raportul celor două mari instituţii bancare.
Miercuri, 25 Noiembrie 2009 12:35
J.C. Juncker, Eurogroup: Criza a încetinit ritmul de aderare la zona euro (VIDEO)
Criza a încetinit ritmul de aderare la zona euro a ţărilor care au pornit pe acest drum, spune premierul luxemburghez Jean Claude Juncker , ce ocupă şi funcţia de preşedinte Eurogroup . El a declarat pentru The Money Channel că ţările aspirante la euro trebuie să îndeplinească strict criteriile din tratatul de la Maastricht pentru că nu se vor acorda derogări.
Marţi, 10 Noiembrie 2009 17:55
Economistul – şef al Deutsche Bank recomandă cele mai profitabile ţări pentru investiţii (VIDEO)
Investitorii care vor să-şi plaseze banii pe termen lung ar trebui să se orienteze către pieţele emergente, în Asia, pentru acţiuni, în America Latină, pentru obligaţiuni. Perspectivele sunt pozitive şi în cazul Europei Centrale şi de Est, însă aici, ţările trebuie diferenţiate, a spus, la The Money Channel, Thomas Mayer, economist-şef pentru Europa al Deutsche Bank.
Vineri, 25 Septembrie 2009 00:00
G20, în era austerităţii
Liderii celor mai mari ţări dezvoltate şi ai ţărilor emergente ale lumii s-ar putea confrunta cu cea mai lentă revenire economică de după cel de-al Doilea Război Mondial, scrie Bloomberg.
Miercuri, 16 Septembrie 2009 16:13
Fitch: Companiile din ţările emergente continuă să aibă probleme de lichiditate
Companiile din ţările emergente continuă să aibă probleme de lichiditate. Agenţia de rating Fitch constată că fluxurile de capital în zona EMEA - Europa, Orientul Mijlociu şi Africa sunt extrem de reduse, iar pieţele de credite şi obligaţiuni sunt aproape inerte.