Miercuri, 23 Mai 2012 14:14
Vrei să vinzi o casă? Câteva greşeli pe care trebuie să le eviţi
Vânzarea unei case sau a unui apartament este destul de grea, mai ales în piaÅ£a de azi ÅŸi a lipsei de interes a cumpărătorilor. Dar iată câteva greÅŸeli pe care nu trebuie să le faci dacă vrei să ai ÅŸanse să îÅ£i vinzi casa la preÅ£ul dorit.
Joi, 17 Mai 2012 12:54
Alimentele din import se vând în magazine de până la zece ori mai scump decât intră în ţară
Fructele, legumele ÅŸi carnea din import se vând în magazine ÅŸi pieÅ£e cu preÅ£uri de două, trei ÅŸi chiar zece ori mai mari decât cele cu care intră în Å£ară, iar în unele cazuri cumpărătorul plăteÅŸte pentru un produs alimentar ÅŸi de 15-20 de ori mai mult faţă de valoarea de import.
Luni, 07 Mai 2012 12:52
Guvernul va decide dacă va relua vânzarea a 10% din OMV Petrom
Guvernul va decide dacă va relua vânzarea pe bursă a unui pachet de aproape 10% din participaÅ£ia deÅ£inută la OMV Petrom după ce va face o analiză în funcÅ£ie de condiÅ£iile din piaţă, a declarat ministrul desemnat al Economiei, Daniel ChiÅ£oiu.
Luni, 30 Aprilie 2012 16:47
Cum să vinzi o casă în 2012?
Vrei să îÅ£i vinzi casa sau apartamentul, dar nu stii cum să procedezi exact – noi îÅ£i dăm cele mai bune sfaturi pentru a duce tranzacÅ£ia la bun sfârÅŸit.
Joi, 26 Aprilie 2012 14:19
Biletele la concertul Lady Gaga se pun în vânzare de vineri
Biletele pentru concertul pe care Lady Gaga îl va susÅ£ine în luna august pe Arena NaÅ£ională se vor pune în vânzare începând de vineri, la preÅ£uri cuprinse între 150 ÅŸi 475 lei.
Marţi, 24 Aprilie 2012 14:37
Un nou eÅŸec al RA APPS
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a încercat, marÅ£i, să vândă, prin noi licitaÅ£ii, ÅŸase apartamente ÅŸi două spaÅ£ii comerciale din BucureÅŸti, dar din nou fără succes, deoarece la aceste licitaÅ£ii nu s-a prezentat niciun ofertant.
Luni, 23 Aprilie 2012 11:47
Fuia: O mare parte din laptele vândut în magazine nu este natural, fiind produs din lapte praf
O mare parte din laptele vândut în magazine nu este natural, fiind produs din lapte praf, iar vina aparÅ£ine "probabil autorităţilor", a declarat luni ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, la inaugurarea sediului Institutului NaÅ£ional de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Naturale -IBA BucureÅŸti.
Vineri, 20 Aprilie 2012 16:41
Hidroelectrica va rezilia cele mai multe dintre contractele de vânzare directă a energiei
Hidroelectrica va rezilia cele mai multe dintre contractele directe de vânzare a energiei încheiate cu mai mulÅ£i traderi ÅŸi furnizori de energie, decizia urmând să fie anunÅ£ată săptămâna viitoare, au declarat surse apropiate negocierilor.
Joi, 19 Aprilie 2012 13:51
E oficial: Grecii îşi vând din insule
Insulele greceÅŸti au început să fie scoase la vânzare de către familiile moÅŸtenitoare, după introducerea unor taxe usturătoare pe proprietate în cadrul programului de austeritate, primii cumpărători fiind membri ai familiilor regale arabe, potrivit cotidianului elen Kathimerini.
Joi, 19 Aprilie 2012 13:12
Câteva branduri fictive care au devenit realitate
Chiar şi produsele şi brandurile fictive au o şansă reală de succes, odată ce devin celebre.
Sâmbătă, 14 Aprilie 2012 15:20
Miercuri, 11 Aprilie 2012 11:11
Coşea: Vânzarea Cupru Min, o greşeală
Încercarea statului român de a vinde Cupru Min este o greÅŸeală, a declarat economistul Mircea CoÅŸea, la The Money Channel.
Luni, 09 Aprilie 2012 11:31
Alpha Bank ar putea vinde BERD 30% din subsidiarele est-europene
Alpha Bank este aproape de un acord pentru vânzarea unei participaÅ£ii de până la 30% din subsidiarele est-europene, printre care ÅŸi cea din România, către Banca Europeană pentru ReconstrucÅ£ie ÅŸi Dezvoltare (BERD), potrivit publicaÅ£iei elene Real News, preluată de Bloomberg.
Joi, 05 Aprilie 2012 17:43
Voinescu: Toate acuzaţiile privind vânzarea rezervelor de cupru, nefondate şi false
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că guvernarea Ungureanu "schimbă paradigma gestionării resurselor naturale ale României" ÅŸi că toate acuzaÅ£iile privind vânzarea rezervelor de cupru sunt "nefondate ÅŸi false".
Joi, 05 Aprilie 2012 16:11
Fondul Proprietatea va vinde din active în 2012
Fondul Proprietatea va începe anul acesta vânzarea activelor pe care le deÅ£ine în sectorul energetic. Într-un interviu în exclusivitate pentru The Money Channel, managerul Fondului, GREG KONIECZNY, a declarat că un preÅ£ bun va determina vânzarea de acÅ£iuni, iar pentru aceste tranzacÅ£ii, FP va percepe un comision de 1,5%.
Miercuri, 04 Aprilie 2012 21:32
Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat listarea de principiu la Varşovia şi propunerea de vânzare de active
AcÅ£ionarii Fondului Proprietatea (FP) ÅŸi-au dat acordul de principiu pentru listarea Fondului la bursa de la VarÅŸovia ÅŸi au aprobat propunerea celui mai mare acÅ£ionar, fondul american de hedging Elliott Associates, de vânzare de active, banii obÅ£inuÅ£i urmând să fie distribuiÅ£i investitorilor.
Joi, 29 Martie 2012 12:02
[FOTO] Vrei un castel britanic? – 10 s-au pus în vânzare
Vrei să îÅ£i cumperi sau să închiriezi un castel? – sună destul de ciudat, dar sunt o mulÅ£ime de oameni care ÅŸi la ora actuală locuiesc sau închiriază castele. Cat costă un castel în ziua de astăzi?- Află de aici!
Marţi, 27 Martie 2012 17:24
Vânzarea de active de către băncile din Europa ameninţă piaţa unică
Băncile europene riscă o fragmentare a pieÅ£ei financiare, din cauza programelor de vânzare de active cu scopul de a ajunge la un nivel minim al capitalului până în iunie, a avertizat, marÅ£i, autoritatea de reglementare bancară din UE.
Marţi, 27 Martie 2012 14:31
Licitaţia pentru vânzarea Oltchim va avea loc la 31 mai
LicitaÅ£ia pentru vânzarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea va avea loc la 31 mai, a declarat, marÅ£i, ÅŸeful OPSPI, Florin Vlădan, într-o conferinţă de presă.
Marţi, 27 Martie 2012 14:27
Oferta pentru vânzarea acţiunilor Transelectrica se încheie cu succes
Investitorii au subscris 76,96% din acÅ£iunile Transelectrica (TEL) scoase la vânzare, nivelul minim de la care oferta se încheie cu succes, iar subscrierile micilor investitori au depăşit tranÅŸa alocată lor cu aproape 20%.
Sâmbătă, 17 Martie 2012 14:50
BCR a scos la vânzare 134 de terenuri pe care vrea să obţină 100 milioane de lei
BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a scos la vânzare pe portalul său specializat pentru valorificarea activelor imobiliare recuperate de la clienţii care n-au mai rambursat creditele un pachet de aproape 140 de terenuri pe care încearcă să obţină circa 100 mil. lei.
Marţi, 13 Martie 2012 11:41
Numărul hotelurilor şi pensiunilor la vânzare este în creştere
Numărul hotelurilor şi pensiunilor disponibile spre vânzare pe litoral şi în zonele de munte a crescut cu 30% în acest an faţă de lunile din toamnă, depăşind 100 de oferte, cele mai multe în Braşov, preţurile variind de la 11.000 de euro la 6,5 milioane de euro, potrivit imobiliare.ro.
Luni, 16 Ianuarie 2012 18:16
France Telecom în discuţii pentru vânzarea participaţiei la Orange Austria
Grupul de telefonie France Telecom SA speră să finalizeze în scurt timp un acord referitor la vânzarea participaţiei sale de 35% din acţiunile Orange Austria către conglomeratul Hutchison Whampoa, transmite Reuters.
Vineri, 16 Decembrie 2011 23:40
Deutsche Bank a început vânzarea diviziei de administrare a activelor
Deutsche Bank a început vânzarea unei părţi importante din divizia de administrare a activelor, pentru un preţ cuprins între 2-3 miliarde de euro, au anunţat, vineri, surse bancare pentru Reuters.
Vineri, 16 Decembrie 2011 10:20
UPDATE Volksbank România e de vânzare. Capitalul creşte cu 200 mil. euro
Volksbank România va fi transferată într-o nouă divizie a grupului austriac Volksbank, formată din afacerile non-core, alături de Volksbank Leasing International şi Volksbank Malta, active pe care va încerca să le vândă în funcţie de condiţiile din pieţe.
Marţi, 13 Decembrie 2011 22:22
Amenzi de 1,5 milioane lei pentru vânzarea produselor alimentare specifice sărbătorilor
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste 1,5 milioane de lei, în urma unui control privind calitatea, modul de etichetare şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbatorilor de iarnă.
Luni, 12 Decembrie 2011 11:45
Al treilea mall a intrat în faliment
Mallul Armonia din Brăila, care a necesitat o investiţie de 45 de milioane de euro, a intrat în faliment, potrivit unei decizii luate de Tribunalul Bucureşti la începutul acestei luni.
Vineri, 09 Decembrie 2011 22:49
Tnuva se retrage din România
Consiliul director al companiei israeliene de produse lactate Tnuva a decis să încheie operaţiunile din România, după ce nu a reuşit să vândă investiţia sau să fuzioneze cu un alt producător de pe piaţa locală.
Duminică, 04 Decembrie 2011 14:25
Micii producătorii vor plăti impozit pe venit. Vezi categoriile
Toţi micii producători de legume, fructe, flori, cereale şi material lemnos vor plăti impozit de 16% din veniturile nete.
Vineri, 02 Decembrie 2011 00:03
Jungla Forex: Cum să vă feriți de hoți pe piața tranzacțiilor valutare online
Care sunt semnele care ar trebui să stârnească suspiciunea jucătorilor, în privința onestității firmelor de brokeraj furnizoare de acces pe piețele online de tranzacționare a valutelor (FOREX)? Am cerut răspunsul tocmai brokerilor Forex, să ne spună, ei înşişi, cum pot fi păcăliţi clienții, sau chiar furaţi, de către intermediarii neserioși.
Joi, 17 Noiembrie 2011 19:10
Case RA-APPS ocupate de Geoană, Morar, de miniştri şi foşti demnitari, scoase la vânzare
Locuinţe RA-APPS ocupate de Mircea Geoană, de şeful DNA Daniel Morar, de fosta atletă Doina Melinte, de miniştri şi de foşti demnitari se regăsesc pe lista celor peste 700 de imobile pe care Regia le va scoate la vânzare prin licitaţie cu strigare.