Țara în care securitatea a devenit un mod de viață

Conflicte de durată, victime, atacuri teroriste, națiuni care nu au încredere unele în altele, sărăcie lucie sau dimpotrivă, exces de bogăție. Este greu să definești Orientul Mijlociu, pentru că înseamnă cu mult mai mult decât ceea ce am enumerat mai devreme. Există însă o preocupare comună pentru țările de aici: securitatea. Bineînțeles, toate statele lumii vor să fie sigure și să nu aibă probleme care să le amenințe stabilitatea. Dar când trăiești într-o zonă în care orice pas înseamnă pericol, preocuparea pentru siguranță devine stil de viață.

 

Granița de nord-est a Israelului, cu Liban și Siria, înseamnă și frontiera cu Hezbollah, ISIS și Jabhat al Nusra.

 

„În faţa noastră este Fâşia Gaza. Suntem la aproximativ 600 de metri de gard. Aceasta este partea israeliană şi partea cu teren agricol este cea palestiniană. Maşinile pe care le vedeţi sunt militare, fac tot felul de verificări tehnice pe teren, vă explic mai târziu despre ce este vorba. Dar ce mai puteţi vedea este gardul care înconjoară această zonă. În dreapta este Askelon, încolo este Tel Aviv, în spatele nostru este oraşul Sderot, se vad clădirile, sunt destul de aproape, după cum puteţi vedea. Este doar un kilometru de la gardul care înconjoară Fâşia Gaza până la oraşul Sderot”, spune un soldat din Gaza.

 

La sud, Fâșia Gaza echivalează cu organizația teroristă Hamas, dar și salafiștii afiliați Frăției musulmane din Egipt.

 

„În zona în care suntem acum avem până la 15 secunde să ne adăpostim. Uneori, mortierele pe care le aruncă nu au niciun fel de semnal sonor. De aceea, tehnologia din lume, nu doar cea israeliană, nu este suficientă pentru rachetele de 120 de mm, iar palestinienii ştiu asta, Hamas ştie asta şi de aceea fac eforturi mari în ultima perioadă să îşi îmbunătăţească arsenalul constant”, spune un colonel în rezervă.

 

Când doi se ceartă, al treilea câștigă. Această regulă se aplică de fiecare dată. Până acum în conflictul israeliano-palestinian, început în secolul trecut, există un singur câștigător: terorismul. Starea permanentă de tensiune determinată de ocupația israeliană, dar și sărăcia îi fac pe tot mai mulți tineri palestinieni să cedeze și să ucidă israelieni la întâmplare. Și tot în acest caz se mai aplică o regulă nescrisă: luptătorii de eliberare ai unui popor sunt teroriști pentru alt popor. În timpul conflictului miliar dintre Israel și Hamas din 2014, echipa Pașaport diplomatic a fost în Gaza. Am întrebat atunci un reprezentant al organizației teroriste Hamas de ce continuă să atace Israelul dacă știu că singurul rezultat pe care îl vor obține este doar numărul mare de victime în rândul populației palestiniene. Răspunsul a fost: ca să știe că suntem aici.

 

Cum te aperi atunci când în jurul tău sunt războaie? Ce faci când în fiecare zi în orice loc din jur poate avea loc un atac terorist? Devii foarte bun la apărare.

 

Generalul Amikam Norkin, comandant al Forţelor Aeriene Israeliene: De la acordul Sykes Piccot, timp de 100 de ani, Orientul Mijlociu a fost destul de stabil, statele, graniţele şi aproape toate, mai puţin independenţa Israelului din 1948, au fost cam la fel. După Primăvara Arabă, toate s-au schimbat şi eu cred că Orientul Mijlociu nu va mai fi la fel. Siria nu va mai fi Siria, Irak nu va mai fi Irak, aşa cum erau. Sudan s-a împărţit în două state, Libia, sunt sigur că puteţi descrie situaţia din Libia chiar mai bine decât mine şi în acest moment, susţinem Iordania, credem că este un punct strategic pentru Irsael şi de asemenea am vrea să vedem un Egipt mai stabil, pentru că acordul de pace între Israel şi Egipt este un interes strategic pentru statul Israel.

 

Vreau să vă explic care este în momentul acesta conceptul de securitate al Israel, dar şi provocările cărora trebuie să le facă faţă din cauza Primăverii Arabe şi alte concluzii. În primul rând ar trebui să spun că geopolitica la nivel global s-a schimbat, sunt convins că înţelegeţi la ce mă refer, aşa că o să trec mai departe.

 

În al doilea rând sunt schimbările geopolitice regionale despre care tocmai am vorbit, în al treilea rând este vorba despre difuzarea cunoştinţelor. În urmă cu 10, 20 de ani, cunoştinţele erau la nivel de stat. Astăzi sunt la nivelul oamenilor. De exemplu, astăzi, o organizaţie teroristă poate să construiască şi să opereze rachete, lansatoare, UAV, tuneluri, atacuri cibernetice. Toate aceste capacităţi nu făceau parte din arsenalul organizaţiilor teroriste. Dar astăzi cunoştinţele sunt la îndemână şi toată lumea poate să facă aproape orice. Difuzarea puterii naţionale, cred că înţelegeţi la ce mă refer, şi forţa ca normă.

 

Obişnuiam să lucrăm cu state, cu armate, cu tabere, cu piste de aterizare, cu escadroane, cu forţe militare. Dar nu mai este aşa acum. Acum avem de a face cu organizaţii care îşi comandă forţele din interiorul cartierelor civile, care îşi ţin rachetele în casele civililor, în subsoluri şi au un set de reguli complet diferite. Puteţi vedea lucrurile acestea în Gaza, dar de asemenea şi în Irak sau Siria. Putem vedea că în fiecare săptămână sunt atacuri cu arme chimice în Siria, se folosesc arme chimice. Toate aceste activităţi nu făceau parte din vechile norme de război.

 

În ultimul rând vorbim despre puterile non-chinetice. Avem de a a face cu atacurile cyber pe de o parte şi cu BDS (n.r. aplicaţii de avertisment) pe de altă parte. Doar în ultimele 6 luni am construit un nou departament la nivelul ministerului nostru care se ocupă de legitimitatea militară, pentru că nu mai putem ignora acest aspect.

 

Schimbările regionale. Să ne uităm la hartă. Este harta cu care ne începem fiecare zi. Erau state, dar acum fiecare dintre steaguri reprezintă o organizaţie. Puteţi vedea steagul negru ISIS, puteţi vedea steaguri negre şi aici aproape în Sinai, grupări teroriste care aparţin ISIS şi de care trebuie să ne ocupăm. De asemenea, steaguri negre aproape de graniţa cu Iordania, şi dacă operaţiunile din Raqqa şi Mosul vor fi reuşite, vor împinge ISIS spre sud şi ar putea pune în pericol stabilitatea Iordaniei.

 

Vedem steaguri negre şi aici, pe înâlţimile Golan, aşa că pot spune că astăzi Israel are de luptat pe cinci fronturi: Liban, Siria, Iudeea şi Samaria, Gaza şi Peninsula Sinai. Fronturi diferite, scenarii diferite şi principala provocare pentru noi este ce să facem în primul rând. Cum putem să ne pregătim forţele, ce capabilităţi să dezvoltăm? Ce fel de avioane, ce fel de focoase, ce fel de servicii secrete, ce fel de comunicaţii. Pe fiecare dintre aceste fronturi sunt scenarii complet diferite şi nici n-am început încă să vorbesc despre Iran, unde ar putea fi un scenariu complet diferit.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed