Țara în care tocmai s-a decis că este ilegal să muncești peste program

Este vorba despre Germania, unde ministrul Muncii a anunțat noi măsuri legislative menite să prevină epuizarea salariaților, scrie publicația britanică The Telegraph. Astfel, angajații instituției nu riscă să fie penalizați dacă își închid telefonul mobil sau dacă nu răspund la mesajele pe email.

 

De altfel, în Germania este un adevărat trend în acest sens. Decizia ministrului Muncii vine după ce alte companii mari precum Volkswagen, BMW sau Puma au impus restricții similare.

 

De exemplu, Volkswagen încetează să trimită emailuri către angajați de pe serverele companiei la o jumătate de oră după încheierea programului, iar alte companii au declarat că nu se așteaptă ca angajații să-și verifice emailul în weekend-uri sau în timpul liber.

 

Normele ministerului muncii permit deranjarea angajatului în timpul liber doar în situațiile în care sarcina nu poate fi amânată până în următoarea zi lucrătoare. Potrivit noii norme, managerii trebuie să aplice principiul „intervenției minime” în timpul liber al salariaților și să se asigure că numărul persoanelor deranjate în timpul liber este cât mai mic posibil.

Aceste noi norme fac parte dintr-un acord mai mare care reglementează muna de la distanță. Ursula von der Leyen, ministrul Muncii, a declarat pentru Sueddeutsche Zeitung că regulile au fost elaborate pentru a proteja sănătatea mintală a angajaților.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed