Ţara unde se vorbesc fix 839 de limbi

Dacă ţi-a fost greu să înveţi una sau două limbi străine, gândeşte-te prin ce dificultăţi trec cetăţenii din Papua Noua Guinee, care deşi este o ţară mică, este locul unde se vorbesc cele mai multe limbi de pe glob. Nu mai puţin de 839 de limbi se vorbesc aici, de aproape 3 ori mai multe limbi decât există pe întregul continent european.

 

Pentru ca o limbă să fie considerată ca fiind vorbită, „vie”, trebuie ca să existe cel puţin un vorbitor care să o considere limba maternă. Următoarea ţară în clasamentul ţărilor cu cele mai multe limbi vorbite se află Indonezia (707), urmată de Nigeria (526) şi India (454). Aşadar, în acest moment, este considerat că pe glob există în jur de 6000 de limbi vorbite.

 

Limba maternă este considerată ca fiind un element cheie al identităţii naţionale. Potrivit unei cercetări a Pew Research, majoritatea respondeţilor, cu excepţia celor din Ungaria, Grecia şi Japonia, au declarat că locul de naştere nu contează în stabilirea identităţii naţionale, considerând mult mai important limba maternă.

 

Chiar dacă în Papua Noua Guinee se vorbesc cele mai multe limbi, tot limba engleză este considerată ca fiind cea mai puternică.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed