Termenul de punere în circulaţie a paşapoartelor biometrice va fi amânat a patra oară, pentru 31 decembrie 2008, urmând ca RA-APPS să organizeze o nouă licitaţie pentru selectarea firmei producătoare, după ce caietul de sarcini va fi refăcut, pentru a reduce costul realizării paşapoartelor.
"Trebuie să reluăm licitaţia în urma respingerii de către CNSC a contestaţiilor depuse de firmele care au participat la licitaţia anterioară. Caietul de sarcini ar trebui să fie refăcut de o firmă specializată, pentru a reduce suma necesară producerii paşapoartelor cu 40-50%", a declarat marţi, pentru NewsIn, secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca.
Guvernul urmează să amâne astfel, pentru a patra oară, data de punere în circulaţie paşapoartele biometrice. Data stabilită iniţial a fost 1 ianuarie 2007, iar termenele ulterioare - 1 septembrie 2007, 1 ianuarie 2008 şi 1 iulie 2008.
RA-APPS a anunţat, la începutul lunii februarie, că două firme - Royal Consulting S.A. şi societatea poloneză Polska Wytwornia Papierow Wartosciowych - încearcă să blocheze licitaţia pentru producerea paşapoartelor electronice, prin contestaţii depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), în condiţiile în care UE a solicitat Guvernului explicaţii cu privire la întârzierea punerii în circulaţie a paşaportului electronic.
Potrivit reprezentanţilor RA-APPS, Comisia Comunităţilor Europene de la Bruxelles a cerut explicaţii cu privire la întârzierea punerii în circulaţie a paşaportului electronic, iar Guvernul, prin Departamentul pentru Afaceri Europene, a răspuns Comisiei că are "o perspectivă clară şi un calendar real cu privire la etapele procedurale care se impun pentru ca obiectivele urmărite de Regulamentul Consiliului sa fie atinse în practică într-un termen scurt".
Potrivit unei informări a ministerului de Interne din luna martie a acestui an, la data de 23 iunie 2008 urma să fie instalată aparatura necesară pentru "faza pilot" a proiectului, la 1 iulie să fie eliberat primul paşaport biometric, iar la începutul lunii decembrie sistemul urma să emită acte în toată ţara. Marius Tache, purtător de cuvânt al ministerului Internelor, aprecia însă la acea vreme că termenele preconizate ar putea fi decalate, având în vedere modul în care se desfăşoară licitaţia.
Securitatea paşapoartelor este una din condiţiile impuse de oficialii SUA pentru ca cetăţenii români să poată călători fără vize în Stalele Unite. O altă condiţie este ca rata de respingere a vizelor să fie sub 10%, în condiţiile în care România are în prezent cea mai mare rată de respingere a vizelor dintre statele UE - 37,7%.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
Vot: 0,0 din 0 voturi