Traian Băsescu a câştigat "
împotriva tuturor probabilităţilor" o cursă electorală strânsă, deşi părea din start adjudecată de
Mircea Geoană, însă această victorie o datorează nu atât realizărilor sale, cât dorinţei alegătorilor de a-l vedea că-şi onorează nişte vechi promisiuni, scrie
The Economist.
În ediţia de joi, prestigiosul săptămânal britanic dedică alegerilor prezidenţiale din România o analiză intitulată "Împotriva tuturor probabilităţilor", având ca subtitlu: "
Traian Băsescu câştigă o cursă strânsă, dar murdară. Acum trebuie să-şi ţină promisiunile".
Părea un pariu sigur, începe articolul din
The Economist, care în continuare explică afirmaţia: "
Mircea Geoană, candidatul de centru-stânga al cursei prezidenţiale din România, avea banii şi sprijinul politic şi media necesar ca să câştige".
The Economist spune despre
Mircea Geoană că este "manierat şi educat în Occident", notând că "se descria drept candidatul sigur al consensului împotriva lui Traian Băsescu". Pe cel din urmă publicaţia britanică îl caracterizează ca fiind "energicul, dar exasperantul fost căpitan de navă (şi cândva primar al Bucureştiului), care este preşedintele ţării din 2004".
Campania a fost deosebit de murdară: observatorii cred că ambele părţi au trişat, mai scrie
The Economist, care apreciază că "
victoria lui Băsescu, în pofida unei acoperiri mediatice ostile, a fost impresionantă". Publicaţia aminteşte că Geoană vrea repetarea alegerilor, dar notează că "sprijinul pe care îl avea se clatină", pentru că "aliaţii lui liberali speră acum să formeze un guvern cu democraţii de centru-dreapta ai lui
Băsescu".
Săptămânalul britanic spune că "bilaţul lui
Băsescu este amestecat", înainte de a realiza un succint portret de politician: "Ales graţie unei platforme anticorupţie, a ţinut sub presiune corupţia endemică a ţării, dar selectiv. Susţinătorii care cândva vedeau în el un apostol al unui guvern curat, acum îl privesc doar ca pe cel mai mic dintre două rele. Criticii se distrează pe tema vieţii lui private, colorată chiar şi din prisma standardelor locale. Un stil impulsiv şi aspru îi reduce prea adesea eficienţa. În privinţa politicii externe, a fost un atlanticist de neclintit şi un critic ferm al Rusiei. Dar intervenţiile sale în
Moldova vecină, fostă republică sovietică, văzută de unii ca o provincie pierdută de România, au fost contraproductive. Băsescu a sprijinit emiterea de paşapoarte româneşti pentru moldoveni - exact genul de lucru pe care îl face
Rusia în fostul său imperiu", notează
The Economist într-o paranteză, continuând apoi: "Asta i-a adus aproape 90% din voturile exprimate aici (aproape 8.000). Dar atitudinea sa aproape iredentistă îi descurajează pe cei care vor să stabilizeze Moldova, nu să o submineze. Cea mai săracă ţară a Europei, Moldova se confruntă cu încă un an de incertitudine politică, după ce Parlamentul a eşuat din nou săptămâna aceasta să aleagă un nou preşedinte", scrie The Economist.
Despre Geoană, fost ministru de externe,
The Economist spune că "are o poziţie mai conciliantă", dar apoi adaugă: "Chiar prea mult (conciliantă - n.r), se tem unii: o vizită privată la Moscova, la începutul acestui an, dezvăluită în timpul campaniei, a generat temeri privind loialitatea unora dintre susţinătorii săi foşti comunişti. Cealaltă mare slăbiciune a lui au fost legăturile cu oligarhii care domină mediul de afaceri şi media din România", notează
The Economist.
Potrivit publicaţiei cu profil economic, "cei din afară speră într-un guvern stabil capabil să lucreze cu Băsescu şi să treacă bugetul pentru 2010, prioritatea de vârf".
The Economist aminteşte că
FMI a amânat deblocarea următoarei tranşe din împrumutul de 20 de miliarde de euro până când Parlamentul aprobă un
deficit bugetar care să nu depăşească 5,9% din PIB, iar
Băsescu a pledat pentru
reduceri ale cheltuielilor publice. Săptămânalul îl citează pe
Sorin Ioniţă de la organizaţia
Societatea Academică Română care spune că anul acesta, în aşteptarea alegerilor, au fost
amânate multe falimente, în special în rândul firmelor care fac afaceri cu statul. Mulţi dintre susţinătorii lui
Geoană datorează statului impozite, scrie
The Economist.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi