Timbrul de mediu nu se restituie. Ce trebuie să știi despre recuperarea taxelor auto

Actul normativ care reglementează restituirea acestor taxe este Ordonanța Guvernului nr. 40/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial din 31 august 2015. Această ordonanță a stabilit că toțicei care au achitat taxa specială pentru autovehicule, taxa de poluare sau taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule își pot cere banii înapoi. fără a fi nevoite să mai deschidă o acţiune în instanţă ( Până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, se putea solicita doar restituirea parţială a vechii taxe auto, atunci când aceasta era mai mare decât actualul timbru de mediu). Al doilea act normativ în cauză este Ordinul comun al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 682/1154/2016, ce a apărut în Monitorul Oficial al României din 12 aprilie 2016,  dată la care a și intrat în vigoare.

 

Timbrul de mediu, încă în vigoare

 

Trebuie precizat că, potrivit celor două acte normative, restituirea se face doar pentru persoanele care au plătit taxa specială pentru autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante, înainte de intrarea în vigoare a timbrului de mediu. Este vorba de perioada 2007 – martie 2013, atunci când statul a aplicat, în mod succesiv, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Timbrul de mediu se plătește în continuare. Este adevărat că el se află pe lista celor 102 taxe propuse de Parlament pentru a fi anulate. Dar, până la promulgarea actului normativ adoptat de Parlament, timbrul de mediu se achită în continuare. Așadar, cei care au plătit această taxă, din martie 2013 şi până în prezent, nu pot cere restituirea ei.

 

Pe de altă parte, în iunie 2016,  Curtea de Justiție a Uniunii Europene a luat o decizie importantă: Timbrul de mediu, așa cum era cunoscută taxa auto începând cu 2013, este ilegal, iar statul român va fi obligat să restituie banii primiți. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a reacționat la această decizie și a anunțat constituirea unui grup de lucru care va analiza pașii de urmat. „Având în vedere aceste aspecte, MMAP a constituit, deja, un grup de lucru care analizează eventuala modificare a legislației existente, în concordanță cu reglementările naționale și europene în vigoare. Grupul de lucru va analiza inclusiv variantele de modificare a legislației, propuse și aflate în dezbatere în Parlamentul României. După identificarea și implementarea soluției optime, care să respecte principiul ”poluatorul plătește”, MMAP împreună cu partenerii guvernamentali (MFP, ANAF, MDRAP etc.) va stabili modalitatea prin care cetățenii își vor putea recupera sumele plătite în baza OUG 9/2013”, se arăta, la acea dată, în comunicatul MMAP.

 

Actele necesare

 

Pe lângă cererea de restituire, trebuie să depui: actul de identitate; documentul care atestă plata taxei (în lipsa acestui document, verificarea plăţii se poate face în baza informaţiilor deţinute de autorităţi); cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare (original și copie).  Atât cererea, cât şi celelalte documente pot fi depuse direct la registratura organului fiscal competent sau pot fi transmise prin poştă, printr-o scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.

 

Cererile trebuie soluționate în maxim 45 de zile

 

Cele trei taxe se restituie de către organismul financiar care le-a încasat (administrațiile financiare), la cerere, într-o perioadă de cinci ani calendaristici, prin plăţi anuale de 20% din suma datorată. În plus, taxa achitată şi dobânzile calculate până la data plăţii integrale trebuie actualizate cu indicele preţurilor de consum, publicat de Institutul Naţional de Statistică, la data emiterii deciziei de restituire. Cererile de restituire trebuie soluţionate de autorităţi în cel mult 45 de zile de la înregistrare, iar solicitanţii trebuie informaţi în maximum zece zile de la emiterea deciziei.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed