Totul despre Programul Rabla

0

RABLA 2015 Sesiunea de depunere şi validare a dosarelor producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor pentru Programul ‘Rabla 2015’, care a început la 1 aprilie 2015, s-a încheiat, iar în urma acesteia au fost validaţi peste 100 de dealeri auto.

În cadrul Programului cu o valoare totală de 200 milioane lei, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu, scrie Agerpres.

Din totalul bugetului alocat, 162,5 milioane lei sunt destinate pentru persoanele fizice, iar 37,5 milioane lei pentru persoanele juridice, inclusiv instituţii publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizaţii profesionale care sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.

Ghidul de finanţare pentru Programul ‘Rabla 2015’ a fost aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial al României din 30 martie 2015.

În urma dezbaterii publice, valoarea eco-bonusurilor acordate în cadrul Programului ‘Rabla 2015’ a fost modificată faţă de varianta iniţială propusă, aceasta fiind majorată pentru autoturismele cu sistem de propulsie electric hibrid care beneficiază de tehnologii avansate (de tipul plug-in).

‘Decizia de modificare a valorii eco-bonusurilor a venit în urma consultării cu toţi factorii interesaţi de acest program. În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de acordarea unor eco-bonusuri diferenţiate, cu o valoare mai mare pentru autoturismele care poluează cel mai puţin. Considerăm că această decizie reprezintă încă un pas spre un program Rabla 2016 pe care ni-l dorim sută la sută ecologic’, a spus Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Eco-bonusuri de 750 de lei, 1.500 de lei şi 2.500 de lei

Astfel, valoarea eco-bonusurilor este de 750 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou. La achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale) se va acorda un ecobonus în valoare de 1.500 lei. Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 lei.

În continuare, se menţine posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menţinută la 6.500 lei.