x


  • EUR
    4.5673
    USD
    0.1572
  • 20° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    11 km/h
    Umiditate

    72%
    Presiune

    34033 hPa
string(5) "mediu"

Trafic în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri din ţară

DN25 Galaţi – Tecuci este închis în continuare între localităţile Şendreni şi Hanu Conachi, din cauza apei acumulate de carosabil, în timp ce pe alte drumuri se circulă în condiţii de iarnă sau există restricţii.

Author: Mircea Popa | Sursa: Mediafax | Publicat: 15.10.2016, 10:47 | Actualizat: 15.10.2016, 10:47

Potrivit Centrului Infotrafic, sâmbătă dimineaţă DN25 Galaţi – Tecuci era încă închis între localităţile gălăţene Şendreni şi Hanu Conachi, din cauza apei acumulate de carosabil.

 

Ruta ocolitoare (pentru ambele sesuri) este DN25A Hanu Conachi – Fundeni – Năneşti, DN23 Năneşti – Muchea – intersecţie cu DN2B (Brăila), DN2B(E87) intersecţie cu DN23 – intersecţie cu DN25 (Şendreni), DN25 Şendreni – Galaţi.

 

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, sâmbătă dimineaţă, cu vizibilitate sub 50 de metri, pe DN 28, între Iaşi şi Târgu Frumos, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Şoferii sunt sfătuiţi să fie atenţi pe DN28, între Iaşi şi Târgu Frumos şi să reducă viteza, întrucât între localităţile Războieni şi Sârca ceaţa este densă. Potrivit Centrului Infotrafic, vizibilitatea este sub 50 de metri.

 

Totodată, din cauza zăpezii şi a vântului puternic, DN67C-Transalpina a fost închis din data de 8 octombrie între Rânca şi Obârşia Lotrului, în timp ce DN7C-Transfăgărăşan a fost deszăpezit pe întreg tronsonul, dar pentru a circula pe acest drum anvelopele de iarnă sunt obligatorii.

 

În judeţul Buzău, pe DN10 Buzău – Braşov, din cauza lucrărilor care se execută la viaductul Stânca Teherău, în zona Siriu, circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone rămâne restricţionată, fiind instituită şi restricţie de viteză de 10 kilometri la oră. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

 

În judeţul Argeş, până în data de 15 noiembrie, pe DN7 Piteşti – Râmnicu-Vâlcea, pe raza comunei Drăganu, se efectuează lucrări de decopertare şi asfaltare, iar traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, fiind dirijat de piloţi de circulaţie.

 

În judeţul Sibiu, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, pe DN7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, în zona Turnu Spart (între localităţile Boiţa şi Lazaret), din cauza unor lucrări care se execută la podul peste pârâul Meghiş. În acest punct apar frecvent probleme de trafic.

 

Tot pe Valea Oltului, pe DN7, în judeţul Vâlcea, până în data de 1 decembrie, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulaţia rutieră se desfăşoară restricţionat, pe o bandă, alternativ (pe toată lungimea viaductului). Şi în acest loc se formează adesea coloane de autovehicule.

 

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

 

Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).

 

În judeţul Constanţa, în perioada 12 septembrie 2016 – 30 noiembrie, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea (pe DN39, km 8+988) este închisă total, pentru toate categoriile de vehicule, în vederea execuţiei şi finalizării lucrărilor de reabilitare a acestuia.