Udrea cere desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii (VIDEO)

Sursa: NewsIn | Publicat: 25 mai 2010, 10:20

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a declarat marţi că a decis desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii, din dorinţa de a elimina orice suspiciune privind cheltuirea banilor publici, iar programele deja demarate vor fi continuate de direcţiile de investiţii ale MDRT.
0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE PE ACEASTA TEMA

ARTICOLE INTERN

"Programul de construcţie a bazinelor de înot şi a patinoarelor artificiale a fost oricum suspendat, iar în ceea ce priveşte construcţia sălilor de sport, acestea vor fi finalizate numai acelea demarate deja. Vor fi continuate numai lucrările la şantierele deschise în anii trecuţi (lucrările de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi construcţia celor 80 de săli de sport începute deja, n.r.). Toate programele care se derulează în acest moment vor fi derulate prin direcţia de investiţii a ministerului", a declarat Elena Udrea.

De asemenea, aceasta a adăugat că CNI era oricum în proces de restructurare, iar din cei 150 de angajaţi urma să rămână 100 salariaţi. "Angajaţii pot participa la concursurile care se vor desfăşura în viitor în sistemul bugetar sau în urma restructurării aceştia nu vor mai avea un loc de muncă în MDRT", a precizat ministrul.

Opoziţia, dar şi reprezentanţi ai media şi ai societăţii civile, au criticat, în ultima perioadă, modalitatea de folosire a banilor publici în programul de construire de săli de sport.

Compania Naţională de Investiţii SA este o societate comercială pe acţiuni, înfiinţată în 2001, şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Programele Companiei Naţionale de Investiţii vizează construcţia de săli de sport, consolidarea şi reabilitarea sălilor de sport construite înainte de anul 2000, construirea de bazine de înot şi de patinoare artificiale, precum şi construire şi reabilitare de aşezăminte culturale. Principalii beneficiari ai acestor programe sunt autorităţile publice locale.

Citeste si: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport. UPDATE: Ministerul Dezvoltării spune că nu a cheltuit decât 7 milioane
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!