Ultima zi înainte de stabilirea noului premier. Una dintre variante, scoasă de pe lista PSD. Ecaterina Andronescu: „Poate, insistând, reuşim să-l convingem”

Liderul socia-democrat a declarat, la Antena 3, că a avut o discuţie cu Florin Georgescu, iar acesta i-a spus că nu-şi doreşte să fie premier, având şi „ceva probleme de sănătate”.

 

„Domnia sa este tentat să rămână la bancă, nu să vină la guvernare. Cred că ar fi o soluţie foarte bună, are experienţa guvernării. Mi-a spus că are şi ceva probleme de sănătate, dar preferă să rămână la bancă. Eu zic că poate, insistând, reuşim să-l convingem”, a spus Ecaterina Andronescu.

 

Fostul premier Victor Ponta are însă o altă variantă. El susţine, într-o postare pe Facebook, că lui Georgescu nu i se va propune postul de premier, „în mod serios”.

„Dacă Florin Georgescu ar fi fost propus de către PSD pentru funcţia de Prim Ministru l-aş fi votat cu toată inima şi aş fi convins înca 50 de parlamentari din afara PSD – ALDE să o facă / după care aş fi fost liniştit că economia românească va merge bine, măsurile sociale implementate, vom avea din nou competenţă profesională şi seriozitate, stabilitate ţi predictibilitate ; şi mai ales aş fi fost convins că Guvernul va fi condus de la Palatul Victoria – nu din alte birouri. Ca să nu mai vorbesc de faptul că Presedintele Iohannis nu ar fi avut niciun motiv sa îl respingă – absolut niciunul! Din păcate nu cred că cineva îi va propune în mod serios lui Florin Georgescu această funcţie – şi ştiu destui care vor răsufla usurati ca el a refuzat din start orice discuţie având acest obiect ! „Prietenii” ştiu de ce… ”, a scris Ponta pe Facebook.

 

Pe lista scurtă a lui Dragnea se mai află senatorul Mihai Fifor.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed