Un avion Qatar Airways a început astăzi cel mai lung zbor din lume

 

Înainte de a ateriza în Noua Zeelandă, avionul  ar urma să efectueze o cursă de 16 ore și 20 de minute și să parcurgă o distanță de 14.534 de kilometri, traversând zece fusuri orare și cinci țări, notează AFP citând un purtător de cuvânt al companiei aeriene.

 

Qatar Airways precizează că zborul de întoarcere de la Auckland la Doha va dura și mai mult, aproximativ 17 ore și 30 de minute, din cauza direcției contrare a vântului.

 

Qatar Airways nu a precizat numărul de persoane care formează echipajul de la bordul avionului însă acest gen de zboruri necesită cel puțin patru piloți și aproximativ 15 însoțitoare de bord.

 

Potrivit portalului flightradar24, aceasta va fi cel mai lung zbor comercial efectuat vreodată în funcție de durata zborului. Precedentul record era deținut de o altă companie aeriană din zona Golfului Persic, Emirates, care în luna martie 2016 a lansat zborurile directe pe ruta Dubai-Auckland, o distanță de 14.200 de kilometri.

 

Este posibil ca și acest record să fie depășit în curând, având în vedere că Singapore Airlines vrea să lanseze zborurile nonstop pe ruta Singapore-New York cu ajutorul unui Airbus A350 proiectat să zboare pe distanțe mari. Singapore Airlines estimează că zborurile pe ruta Singapore-New York, care ar urma să dureze aproximativ 19 ore, vor începe în cursul anului 2018.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed