Un economist de la Banca Transilvania anunță SFÂRȘITUL epocii creditelor ieftine. Ce înseamnă asta pentru români

Toţi economiştii cad de acord că, deşi îndeplineşte criteriile standard de aderare la zona euro, sărăcia ţării este prima recomandare pentru amânarea acestei date până ce criteriul de bunăstare va atinge 70-80% din media UE. Această medie măsurată ca Paritate a Puterii de Cumpărare (un indicator care ia în calcul preţurile şi inflaţia) este la aproximativ 50% din media zonei euro şi la 57% din media UE, scrie ZF.RO

Potrivit sursei citate, anul acesta PIB-ul va creşte cu 5% şi va avea un ritm înalt şi anul viitor, de 4,3%. În 2018 Produsul Intern Brut ar urma să crească cu 3,8%, iar în 2019 cu 3% – an în care PIB-ul nominal va depăşi pen­tru prima da­tă în istorie 200 de miliarde de euro. Consu­mul – care a împins în ultimii doi ani economia – ar urma să scadă şi el, trecând de la o creştere de 7,2% în acest an la una de 4% în 2017, 3,9% în 2018 şi 3,6% în 2019.

Rădulescu prognozează că dobânda de politică monetară va creşte de la 1,75% anul acesta la 4% în 2019, iar rata de dobândă la titlurile de stat pe zece ani va avansa de la 3,3% acum la 4,2% în 2019. Leul ar urma să se aprecieze însă până la 4,3 lei/euro până în 2019.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed