Un nou val de sute de documente secrete făcute publice ar putea însemna sfârşitul celui mai controversat tratat dintre Europa şi SUA

 

Agenţia de mediu a obţinut 248 de pagini din documente secrete care vorbesc despre negocierile în vederea încheiării TTIP, ceea ce reprezintă o provocare majoră pentru parteneriatul Americano-European.

 

Secretele din jurul negocierilor duse în vederea unui nou tratat au alimentat temerile că multinaţionalele americane ar putea eroda protecţia consumatorului din SUA, iar documentele secrete publicate astăzi ar confirma acest lucru. Totuşi, de-a lungul negocierilor, înalţii oficiali europeni implicaţi în discuţii au negat că există vreun plan pentru diminuarea standardelor Uniunii Europene.

 

Susţinătorii tratatului spun că acesta ar putea crea noi oportunităţi de afaceri. TTIP ar urma să armonizeze reglementările într-o arie vastă de sectoare de business, ceea ce ar impulsiona exportatorii de ambele părţi ale Atlanticului.

 

Surse citate de The Independent susţin că noile dezvăluiri ar putea pune capăt tratatului, care este deja destul de fragil şi nu va putea supravieţuii desecretizării discuţiilor.

 

”Acum, după ce putem vedea de fapt ce se discută, cred că negociatorii din UE nu mai au unde să se ascundă. Mănuşile sunt jos, iar ei ştiu că nu au armele necesare pentru a se lupta”, a spus John Hilary, director executiv al War on Want,  pentru The Independent.

 

Noile dezvăluiri arată că Statele Unite caută să schimbe reglementările din Europa, pentru a coborî standardele de protecţie a consumatorilor şi de mediu, precum şi alte beneficii pe care UE le-a acordat cetăţenilor. Reprezentanţii din ambele tabere se pare că ar fi ajuns într-un punct de neînţelegere majoră, şi diferenţele de opinie ar putea afecta puternic posibilitatea semnării tratatului.

 

Documentele secrete publicate pot fi descărcate de aici

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed