Un top mai puțin obișnuit. Ce legi au dat oamenii cuplului DRAGNEA-TĂRICEANU

Parlamentarii au adoptat, în prima sesiune din acest mandat, 195 de acte normative care au parcurs circuitul normal de dezbatere, avizare, raport, vot în prima Cameră, vot în Camera decizională şi promulgare.

 

Din cele 195 de legi, nu mai puţin de 6 modifică sau completează Codul fiscal, în timp ce alte 18 legi au ca principal domeniu de reglementare zona financiară, de capital sau de investiţii.

 

Pe de altă parte, primul act normativ promulgat în această legislatură, respectiv pe 6 ianuarie 2017, a fost „Legea Dragnea”, de eliminare a 102 taxe.

A doua lege promulgată în această legislatură a fost iniţiată de fostul senatorul ALDE Cristiana Anghel şi vizează modificarea Codului fiscal şi a Legii privind reforma în sănătate. Legea elimină plata CASS pentru pensii, precum şi impozitului de 16% pe venit pentru pensii sub 2000 lei.

 

Pe locul secund în topul domeniilor care au contabilizat cele mai multe modificări legislative în această primă sesiune parlamentară este Educaţia, cu peste 12 legi care modifică sau introduc noi reglementări în diversele tipuri de învăţământ.

 

Domeniile Sănătate, Administraţie, Agricultură, şi Mediu au contabilizat, fiecare, de câte aproximativ zece legi care le modifică sau completează legislaţia.

 

Acestea sunt urmate de domeniile Transport, cu 8 legi, şi Cultură, cu 3 legi.

 

Parlamentarii au mai adoptat şi legi în domeniul social, cea mai importantă fiind Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

 

De asemenea, tot în această primă sesiune, au fost adoptate şi au devenit legi, fiind promulgate, 2 acte normative privind pensiile publice şi unul privind pensiile facultative.

 

Alte acte normative adoptate au vizat situaţii speciale, cum ar fi sprijinirea persoanelor afectate de distrugerea parţială a unui bloc situat în municipiul Bistriţa, instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Companiei Naţionale a Uraniului sau măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed