QVT, fond de investiţii care deţine 22% în cadrul Flamingo International, a cerut includerea pe ordinea de zi a adunării generale extraordinare a acţionarilor din august 2009 a unui punct cu privire la dizolvarea companiei, fără ca aceasta să fie însoţită de o motivaţie sau de o argumentaţie, anunţă luni reprezentanţii companie.
“QVT este un fond care adesea nu ţine cont de interesele companiilor în care investeşte, ci mai curând caută să obtină câştiguri pe seama şi în detrimentul celorlalţi acţionari”, a declarat Dan Adamescu, acţionar principal Flamingo prin intermediul Nova Trade.
Fondul QVT
şi-a crescut recent participaţia în Flamingo cu încă 6%, crescându-şi astfel participaţia la 22%, după ce planul managementului fusese deja prezentat în Consiliul de Administraţie.
„Acţionarii Flamingo vor decide în luna august un plan de relansare financiară a companiei. Bazat pe acest lucru şi pe planul operaţional deja în desfăşurare în cadrul firmei am toată convingerea că acţiunea Flamingo va reveni acolo unde a fost în urma cu 1-2 ani,” a declarat Dragoş Cincă, acţionar principal şi fondator Flamingo.
„Nu îmi fac griji cu privire la votul legat de solicitarea QVT, deoarece, raţional vorbind, dizolvarea societăţii este împotriva interesului tuturor acţionarilor, inclusiv a QVT. Îmi este greu să înţeleg de ce QVT ar fi dornic să îşi facă rău singur. Chiar dacă nu ar adera la planul celorlalţi acţionari şi ar ajunge în situaţia de a se dilua, tot ar câştiga mai mult din valoarea acţiunilor decât în cazul dizolvării” a spus Simion.
Grupul Flamingo Internaţional a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 203 milioane euro, în creştere cu 16% faţă de 2007, şi o pierdere netă de 5% din cifra de afaceri, respctiv 10 milioane de euro.
Grupul Flamingo a înregistrat în primul trimestru al acestui an o cifră de afaceri de 100 milioane lei, în scădere cu aproape 40% faţa de perioada similară din 2008.
În cel de-al doilea trimestru al acestui an, oficialii Flamingo estimează o scădere proporţională cu cea din primul trimestru al acestui an, însă prevăd o revenire a retailului de electronice până la finalul acestui an.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi