Viena, oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din toată lumea

Au fost evaluate climatul politic, social şi economic, serviciile de îngrijire medicală, posibilităţile de formare profesională şi cele de petrecere a timpului liber, infrastructura, reţeaua de transport public, serviciile de distribuţie a energiei electrice şi a apei, dar şi disponibilitatea bunurilor de consum, de la alimente până la maşini şi  condiţiile de mediu, de la spaţiile verzi până la poluarea aerului.

Într-un clasament al primelor zece oraşe cu cea mai bună calitate a vieţii din lume, şapte sunt europene. Astfel, după Viena urmează Zürich (locul al doilea), München (locul 4), Düsseldorf (6), Frankfurt (7), Geneva (8), Copenhaga (9) şi Basel (10). Singurele oraşe cuprinse în acest clasament care nu sunt europene sunt Auckland (locul al treilea) şi Vancouver (5).

Comparativ cu anii anteriori, oraşele au rămas stabile, cu câteva excepţii în clasament. Printre perdanţi se numără Bruxelles, care a scăzut cu şase locuri (ocupând în prezent locul 27), din cauza problemelor de securitate legate de terorism şi Roma, care a ajuns pe locul 57, din cauza problemeor pe care le are cu eliminarea deşeurilor, se arată într-un comunicat de presă, publicat marţi. Ca urmare a turbulenţelor politice din Istanbul, oraşul a scăzut cu unsprezece locuri (de la 122 la 133).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed