Zi bogată în tranzacții pe BVB

Indicele BET, indicele de referință al BVB care reflectă evoluția celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat, miercuri, cu 1,15%, față de închiderea din ședința precedentă, ajungând la 7.381,94 puncte. Indicele BET-TR, indicele ponderat cu capitalizarea free floatului a celor mai tranzacționate zece companii listate, a crescut cu 1,13%, până la 8.272,78 puncte. În același timp, indicele BET-FI, cel care reflectă evoluția SIF-urilor, a câștigat 0,89%, ajungând la valoarea de 29.910,74 puncte.

 

Cap de afiș în clasamentul celor mai mari creșteri de miercuri de pe BVB este Electroputere SA, titlurile căreia s-au apreciat cu 10,32%. Pe poziția a doua se află Electroaparataj SA, cu un avans de 8,91% al prețului acțiunilor, fiind urmată de Alro SA, ale cărei acțiuni au crescut cu 6,67%. Totodată, titlurile Casa de Bucovina-Club de Munte SA s-au apreciat cu 6,55%, iar cele ale Alumil Rom Industry SA cu 4,17%.

 

Pe de altă parte, cea mai mare scădere astăzi pe bursă a fost cea a acțiunilor Transilvania Construcții SA: -14,96%. Un declin de 5,45%, față de ședința precedentă, au avut-o și titlurile Prefab SA București, în timp ce titlurile Sinteza SA au suferit o depreciere de 5,13%. Acțiunile Petrolexportimport SA au scăzut cu 4,67%, iar cele ale Teraplast SA au pierdut 4,54% din valoare.

 

Cele mai tranzacționate acțiuni după volum au fost, miercuri, pe BVB, cele ale Fondului Proprietatea SA: 9,25 milioane de titluri vândute și cumpărate, în valoare totală de 7,39 milioane lei. Acțiunea cu cea mai mare valoare tranzacționată este Banca Transilvania SA: 9,1 milioane lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed