1700 de lei este pensia limită peste care e interzis cumulul cu salariul de la stat

Astfel, „toţi cei care au pensie peste 1700 de RON, adică peste salariul mediu brut, nu vor putea fi angajaţi ai instituţiilor statului, urmând să opteze fie pentru calitatea de salariat bugetar, fie pentru aceea de pensionar. Nu există excepţie la această normă” a explicat Boc.

Persoanele ale căror pensii depăşesc valoarea salariului mediu brut pe economie şi care primesc în acelaşi timp salariu de la stat trebuie să opteze pentru una dintre cele două forme de remunerare în 15 zile de la adoptarea proiectului de Lege în Parlament.

Salariul mediu brut aferent anului în curs este de 1.693 de lei.

Primul ministru a mai vorbit despre restructurarea agenţiilor şi structurilor guvernamentale, în vederea eficientizării costurilor, menţionând că sub jumătate din personalul acestor instituţii e constituit din experţi. „Cei care taie frunze la câini în agenţiile guvernamentale vor pleca acasă”, a punctat Boc.

Premierul a mai vorbit despre situaţia tensionată din Republica Moldova, precizând că în ciuda atitudinii ostile a autorităţilor comuniste, România respectă independenţa Chişinăului.

Alocarea a 662 milioane de lei pentru investiţiile în infrastructură, direcţionate către zona rurală, a fost o altă măsură adoptată miercuri de Guvern.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed