1989-2009, cât de bine trăiam şi cum o ducem acum

Salariul: de la 90 de dolari la peste 500 de dolari

În 1989, salariul mediu net pe economie era de 3.063 de lei. La un curs al dolarului estimat de Banca Naţională la 35 de lei salariul mediu era aproape 90 de dolari. Cursul oficial din anul 1989 era de 15 lei pentru un dolar, însă era un curs comercial, influenţat de ordinele autorităţii, care nu conta pentru populaţie. 

După o scădere abruptă a salariilor, la circa 65 de dolari, în perioada 1991 – 1993, a urmat o creştere, în perioada de relansare condusă de premierul Nicolae Văcăroiu.
Salariul mediu s-a încăpăţânat însă să rămână pentru mulţi ani la 100 de dolari, nivelul aproxiamtiv din ultimii ani ai comunismului. Apariţia unor noi nevoi, aduse de economia de piaţă, şi, nu în ultimul rând, creşterea valorii adăugate a produselor făcea din acest salariu unul de sărăcie

De suta de dolari ne-am despărţit abia în 2004, când salariul mediu a avansat la circa 180 de dolari. În prezent, el depăşeşte 500 de dolari.

Produsul intern brut este de trei ori mai mare (în dolari)

În ultima parte a anilor ’80 România intra într-o uşoară recesiune care s-a agravat începând cu 1990. PIB-ul României era de circa 53,6 de miliarde de dolari în 1989 (la cursul oficial de-atunci), scăzând la 40 de miliarde în 1990. În 1993, primul an de creştere economică pozitivă de după Revoluţie, PIB-ul căzuse până la 21,56 miliarde de dolari. Scăderea reală a fost totuşi mai mică, pentru că la acea dată cursul valutar nu mai era “dictat”, ca în 1989, şi astfel PIB-ul calculat în dolari avea un volum mai apropiat de realitate.

La sfârşitul unui ciclu de creştere economică puternică, în 1996, PIB-ul ajungea la 35,3 milioane de dolari. PIB-ul din 1990, mai apropiat de adevăr decât cel din 1989, a fost egalat abia în 2001. Astăzi, PIB-ul României atinge 171 de miliarde de dolari, de peste trei ori mai mare decât în 1989.

În altă ordine de idei, la sfârşitul perioadei comuniste, doar 12,8% din PIB era reprezentat de sectorul privat. Comisia Naţională de Prognoză estimează că în 2010 sectorul privat va ajunge să ocupe 80% din PIB. Este bine de ştiut însă că un progres real în descentralizarea economiei s-a făcut abia ultimii zece ani, pentru că, de exemplu, în 1999, contribuţia sectorului privat la PIB era de aproximativ 50%.

PIB-ul pe cap de locuitor: ne-am egalat în 2007

PIB-ul pe cap de locuitor în 1988, era de 2.624 de dolari avea un nivel de aproape 3,7 ori mai scăzut decât cel european.
În 2007 România a reuşit să egaleze (la paritatea dolarului) PIB pe locuitor realizat în 1988. În 2007 România ajungeam la un un nivel de 7.523 de dolari, aproape de 3,5 ori mai scăzut decât cel european.
În prezent, PIB-ul pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare este estimat în jurul a 12.200 de dolari. Cel al Uniunii Europene este de 33.700 de dolari, deci o diferenţă mai mică de trei ori.

De la excedent la mega-deficit comercial

În 1989, importurile erau de 8,43 miliarde de dolari, iar exporturile de 10,5 miliarde de dolari, aşadar aveam un excedent comercial de circa două miliarde de dolari.
Acest execedent era însă rezultatul comenzilor date de conducerea ţării în economia centralizată, în general era vorba de un control strict al importurilor. După revoluţie, România intra pe drumul economiei fireşti, de piaţă. Deschiderea economiei a produs schimbări profunde relaţiile comerciale cu exteriorul. Astfel că, din 1990 încoace am înregistrat de la an la an un deficit comercial tot mai mare.

După 19 ani, în 2008, exportul anual al României a urcat până la 48,1 miliarde de dolari, iar importul a ajuns la 80,3 miliarde de dolari. Astfel, după perioada scursă de la revoluţie, am ajuns al un deficit comercial de 32,2 miliarde de dolari.

În privinţa datoriilor externe de orice fel, în decembrie 1989, Romania reuşise să le aducă la zero. Acum avem 13 miliarde de euro, vorbind numai de cea publică şi public garantată, care este cea mai relevantă având în vedere că înainte de 1990 economia era centralizată şi astfel statul putea controla datoria externă totală. Însă marea majoritate a banilor s-au împrumutat anul acesta.

Citeşte parcursul economiei Româneşti din 1990 până astăzi

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed