2009, an de fuziuni şi falimente în industria locală de hardware

În aceste condiţii, procesul de consolidare a pieţei de distribuţie IT a evoluat de la sine, marii jucători din această industrie făcând investiţii masive în 2009. Cea mai importantă mişcare de acest gen a aparţinut distribuitorilor Tornado Sistems şi R.H.S. Company, care se află în prezent în plin proces de integrare a operaţiunilor. Cât priveşte acest demers, jucătorii motivează o astfel de mişcare prin câştigarea de cotă de piaţă la costuri cât mai reduse. Potrivit managerilor din industria IT, miza în acest an a fost atragerea de cotă de piaţă şi câştigarea unui profit substanţial.

Fuziune, însolvenţă, faliment

De asemenea, situaţia economică favorizează, în general, canalele de distribuţie cu costuri reduse, cum ar fi piaţa de comerţ electronic şi soluţiile e-commerce. Acesta pare să fi fost şi unul dintre principalele motive care au determinat compania Asesoft Distribution, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de distribuţie IT, controlat de omul de afaceri Sebastian Ghiţă, să preia, în aprilie, 51% din acţiunile eMAG, cel mai mare retailer online de pe piaţa locală.

Aceasta a fost însă a doua achiziţie pe care a făcut-o Asesoft în 2009, după preluarea parţial a diviziei de distribuţie a Flamingo, mişcare care a ridicat la acea vreme multe semne de întrebare legate de evoluţia retailerului. Nouă luni mai târziu, s-a dovedit că Flamingo avea probleme mult mai mari, pe 14 decembrie, Tribunalul Bucureşti admiţând cererea de intrare în insolvenţă a Flamingo International, după ce, anterior, divizia Flanco primise acordul pentru deschiderea aceleiaşi proceduri.

2009 a adus probleme capitale şi pentru K Tech Electronics, compania din spatele lanţului de magazine IT Ultra Pro Computers. Aceasta ar putea fi declarată falimentară în primul trimestru al anului viitor, potrivit informaţiilor furnizate de oficialii BDO Business Restructuring, următorul termen de judecată al dosarului fiind pe 4 martie. Falimentul companiei K Tech Electronics poate crea premisele unei revigorări în vânzările celorlalte companii rămase în piaţă, cred jucătorii.

Atenţie la stocuri!

Începutul de an a adus în atenţia jucătorilor problema stocurilor care, o dată cu 2009 a captat mai mult interesul managerilor. După ce în 2007 şi 2008, referitor la piaţa de hardware, “se vindea practic orice”, aşa cum se exprimă oficialii companiilor din domeniu, 2009 a adus o frânare excesivă a vânzărilor, distribuitorii rămânând cu foarte multe produse în stoc. Pentru consumatori, acest lucru s-a dovedit benefic în cele din urmă, în măsura în care preţurile la notebookuri, vedeta vânzărilor de hardware, au scăzut în primul trimestru cu aproximativ 10%.

Acest lucru s-a remediat însă în a doua parte a anului, când fluctuaţiile valutare, neasumarea riscului în ceea ce priveşte acordarea de credite de către bănci, imposibilitatea furnizorilor de a susţine cererea, dar şi terminarea stocurilor de anul trecut şi intrarea pe piaţă a unor produse cu tehnologii mai noi au generat o creştere a preţurilor la echipamentele electronice. Per total însă, consumatorii individuali au mai avut în 2009 “motive de bucurie”, în sensul că, o dată cu scăderea vânzărilor, companiile producătoare de hardware, distribuitorii IT şi jucătorii din retail au fost nevoiţi să fie mult mai agresivi în oferte, preţul micşorându-se în consecinţă.

Companiile şi-au extins domeniul de activitate

Criza economică a forţat managerii ­să-şi regândească din temelii strategia de piaţă şi a oferit posibilitatea sau a grăbit procesul de extindere pentru unele companii în zone conexe businessului de bază. Potrivit specialiştilor, zona de netbookuri a fost şi în 2009 una dintre cele mai active industrii care a avut parte, în ciuda crizei, de lansări de produse, promoţii permanente în retail, atenţie sporită din partea consumatorilor şi a cercetătorilor pentru producerea de noi modele. Potrivit jucătorilor de pe piaţa de GPS, acesta este şi unul dintre motivele pentru care au abordat piaţa de netbookuri.

În plus, segmentul de dispozitive GPS a scăzut anul acesta, în România, cu aproximativ 33%, jucătorii estimând pentru 2009 vânzări de circa 60.000 de unităţi, faţă de 90.000 de unităţi, cât se înregistrau la finele anului trecut, pe fondul scăderii vânzărilor în segmentul auto.

Notebookurile preiau puterea pe piaţa PC-urilor

2009 a adus şi modificarea raportului de forţe pe piaţa PC-urilor. Astfel, dacă anul trecut a marcat o premieră pe această piaţă, livrările de notebookuri depăşind în trimestrul al treilea vânzările de desktopuri, această tendinţă a evoluat în 2009. Acum, în opinia specialiştilor, piaţa de PC-uri este dominată, în proporţie de circa 70%, de notebookuri. Cât priveşte tendinţele manifestate în 2009 pe acest segment, jucătorii vorbesc despre apariţia pe piaţă a unor produse cu preţ de achiziţie mai mic, tendinţa accentuată şi de moda netbookurilor, produse mai simple şi cu funcţionalitate limitată.

Distribuitorii IT, specie pe cale de dispariţie

În următorii trei ani, potrivit lui Iulian Stanciu, director general Asesoft Distribution, vor mai rămâne în piaţă doar jumătate dintre distribuitori, companiile orientate către anumite nişe de produse, având cel mai mult de suferit. Una dintre cauzele pentru care mulţi dintre distribuitori vor ieşi din business ţine de faptul că producătorii sar peste companiile de distribuţie şi negociază direct cu retailerii, având astfel un control mai bun asupra afacerii, spun jucătorii. Astfel, una dintre mişcările strategice ale companiilor de distribuţie a fost, în 2009, stabilirea de noi parteneriate, pentru a acoperi cât mai multe segmente de produse, această tactică fiind, în opinia distribuitorilor, o carte câştigătoare în următoarea perioadă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed