Arhive Lunare: Februarie, 2016

Banca Românească a majorat avansul la creditele imobiliare

Motivele care au dus la majorarea avansului sunt cauzate, probabil, de legea dării în plată, potrivit informaţiilor obţinute de Ziarul Financiar şi confirmate de bancă. Banca încă nu afişează pe site modificările operate în cazul creditelor imobiliare în lei...

Legea dării în plată, adoptată în Senat cu unanimitate de voturi

În total, au fost 119 voturi pentru această lege, nicio abținere și nici un vot împotrivă. Mai mult, toate grupurile parlamentare au votat în favoarea acestei legi.Legea urmează să fie dezbătută și în Camera Deputaților, care este for decizional.

Codruț Șereș, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul Hidroelectrica

Un complet de cinci judecători de la instanța supremă a respins apelul declarat de Codruț Șereș și a menținut sentința dată de instanța de fond în martie 2014.Fostul ministru se află deja în penitenciar, el fiind condamnat în ianuarie...

Acord între Guvern şi sindicate privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei de la 1 mai

Liderul sindical a precizat că Guvernul a înaintat proiectul de hotărâre care prevede această majorare marţi dimineaţă, iar această propunere este agreată de sindicalişti pentru că se recuperează parţial pierderea din primele patru luni ale anului în care salariul...

Anca Dragu, ministrul Finanţelor: Anul viitor vom elimina taxa pe construcţii speciale

“Din ianuarie 2017 avem în plan să eliminăm taxa pe construcţii speciale”, a declarat ministrul la Londra în cadrul unei întâlniri cu investitorii internaţionali organizată de Fondul Proprietatea.   

Un fost bancher acuză și băncile, și politicienii de ipocrizie în privința dării în plată: Dacă n-o să mai dea credite, din ce o...

uține lucruri în ultimii ani au reușit să genereze o dezbatere atât de intensă asupra sistemului bancar cum a făcut-o legea dării în plată, care permite debitorilor persoane fizice să scape de credite, dacă renunță la imobilul ipotecat în...
spot_img

latest articles