Există două perioade de tranziţie în sistemele de operare corporatiste din ultimii 30 de ani. Acestea au fost în 1990 şi în 2005, o dată când proiectele industriale au început să se axeze mai mult pe servicii, iar a doua oară când întreprinderile au început să se concentreze mai degrabă pe riscurile externe şi pe managementul resurselor. Aceste două aspecte influenţează profund felul în care companiile se dezvoltă, arată Forbes.

Fiecare organizaţie a rămas însă prinsă, într-o oarecare măsură, în sistemul vechi de administrare. Doar puţine au reuşit să adopte sistemul de operare de după 2005, cel alcătuit din platforme, ecosisteme, conectare continuă şi sisteme de comunicare permanent activate.

Companiile care azi au succes au reuşit să se desprindă de ierarhiile greoaie şi de sistemele vechi în care cei aflaţi în topul organizaţiei erau văzuţi ca un fel de eroi. Apple este o excepţie, deşi Steve Jobs prefera în ultima vreme să creeze legături între angajaţi, indiferent de treapta ierarhică pe care se aflau, decât să fie vedeta din lumina reflectoarelor. Celelalte companii de succes fac şi ele tot ce pot pentru a se îndepărta de sistemele ierarhice rigide, încercând să comunice mai deschis.

Plecând de la toate acestea şi trasând o paralelă între mediul corporatist şi zona euro, iată patru motive pentru care proiectul Euro poate eşua, în afara motivului evident al datoriilor.

1. Euro este un proiect de prestigiu cu lideri prea puternic implicaţi

Nu ne referim la prestigiu în sensul că euro ar fi prestigios, ci în sensul că euro este menit să creeze prestigiu prin el însuşi. Se referă la crearea de eroi. Una din marile ambiţii ale euro în vremurile lui de început era să devină o monedă la fel de puternică precum dolarul. A fost însă îmbibat cu un prestigiu egoist. UE şi euro sunt administrate de prea mulţi lideri. Sunt implicaţi preşedintele Comisiei Europene, preşedintele BCE, preşedintele Eurogrupului, preşedintele Consiliului Miniştrilor. Toţi cei din sectorul corporatist ştiu că atunci când prea mulţi lideri sunt implicaţi într-un proiect de prestigiu, sunt mari şanse să se creeze o imensă gaură neagră din punct de vedere financiar. Corectarea cursului devine foarte dificilă.

2. Informaţia nu este transmisă în mod transparent

Ştim din experienţe recente că informaţia trebuie transmisă transparent. De exemplu, Apple este un sistem închis din multe puncte de vedere, însă comunitatea sa forţează compania să comunice transparent. UE a interzis de multe ori comunicarea de informaţii importante, cel mai recent exemplu fiind informaţia legată de băncile spaniole. UE pare de neclintit atunci când vine vorba de propuneri noi care ar putea influenţa viitorul Euro, atitudinea sa devenind prea defensivă.

3. Nu există o strategie pe termen lung

Companiile sunt nevoite să îşi adapteze strategiile în timp real, ceea ce nu prea e acelaşi lucru cu strategiile făcute pentru următorii X ani. Trebuie generate mai multe opţiuni strategice pentru a reuşi să fii competitiv pe piaţă. Acum, UE vede situaţia ca pe o luptă pe care o poartă împotriva pieţelor, încearcând să le surclaseze, oricine ar fi ele. Bătălia este greşită pentru că nu există opţiuni. În loc să adopte o strategie, UE nu face decât să răspundă la provocări.

4. Dialogul din zona euro nu are un component social

Soarta euro se discută doar între membrii unei elite politice şi financiare. Nu este o idee prea bună. Acum, dacă ar avea încredere în proiectul pe care îl administrează, UE ar crea un dialog social. Faptul că se refuză comunicarea arată cât de fragil este, de fapt, acest proiect. Însă fragilitatea i se datorează şi din cauza statutului său elitist.

În mediul corporatist se caută tot timpul modalităţi mai bune de administrare a proiectelor şi de a crea contextul potrivit pentru ele. În cazul euro se pare ca avem de a face cu un proiect de prestigiu care este fix şi inalterabil. Iar trestia care nu se îndoaie, se va rupe.