5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 01.03.2012

0

Mediafax: Majoritatea francezilor cred că Germania vrea să fie puterea dominantă în Europa. Majoritatea francezilor apreciază că Germania vrea să devină puterea dominantă în Europa, conform unui sondaj publicat miercuri de televiziunea germană ARD. Dintre persoanele chestionate, 26 la sută sunt „complet” de acord că Germania vrea să devină puterea dominantă în Europa iar 35 la sută „oarecum” de această părere. Doar 31 la sută apreciază că Germania nu are ambiţia de a domina.

 

Deutsche Welle: Germanii posedă cumulat o avere de 10.000 de miliarde de euro. Dacă banii ar aduce fericirea, germanii ar fi un popor fericit. Ei au strâns averi colosale şi continuă să economisească. În vreme ce guvernele sunt silite pe fundalul crizei să economisească fiecare cent, cetăţenii Republicii Federale au reuşit pentru prima dată să acumuleze o avere ce depăşeşte 10 bilioane de euro. Spre comparaţie, această sumă echivalează cu datoriile de stat ale tuturor celor 27 de ţări membre ale UE. La valoarea menţionată s-a ridicat în trimestrul trei al anului 2011 posesia în bani şi imobile a persoanelor particulare, potrivit datelor prezentate la Berlin de Uniunea Federală a Băncilor Germane.

 

Capital.ro: Slujbele bine plătite vin în România. Românii nu mai trebuie să plece în străinătate. Slujbele bine plătite vin în România iar românii nu mai trebuie să plece în străinătate, a declarat miercuri, ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea-Şerban, care a participat la inaugurarea centrului software al Intel de la Bucureşti.

 

Agerpres: Restricţionarea accesului la internet, criticată de înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului. Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la restricţionarea accesului la internet în numeroase ţări, dar şi la detenţiile arbitrare ale unor bloggeri, transmite miercuri AFP. „Internetul a transformat mişcările ce militează pentru drepturile omului. Statele nu mai deţin monopolul asupra informaţiei. Am văzut cum persoane curajoase au folosit internetul pentru a-şi revendica drepturile”, a declarat dna Pillay, vorbind în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului cu ocazia unei reuniuni consacrate libertăţii de exprimare pe internet.

 

zf.ro: Energia, magnet pentru investiţii: miza este pe bursă şi zona fierbinte a regenerabilelor. Companiile din energie se aşteaptă în acest an la încasări mai mari datorită cotaţiei ridicate a barilului de petrol – indicator bugetat de toţi marii jucători la peste 100 de dolari. Cu toate că preţurile vor rămâne sus, cererea va continua să sufere din cauza turbulenţelor generate de criza datoriilor din Europa. În acest context, mai multe companii din energie se pregătesc să facă până la sfârşitul acestui an pasul către bursă. Aici vor intra în „ghearele investitorilor”, însă analiştii se arată încrezători că giganţii energetici vor face faţă atacurilor pieţei. Rămâne de văzut însă câţi investitori vor fi dispuşi să pună banii pe masă pentru acţiunile Romgaz sau Hidroelectrica.