A ajuns la ATI cu COVID, s-a externat pe semnătură, iar după o oră a murit. Avea doar 34 de ani

Fenomen grav în spitale. Medicii atrag atenția că din ce în ce mai mulți pacienți COVID refuză să asculte sfatul specialiștilor. Așa a făcut și tânărul de 34 de ani din Timișoara care a fost internat la terapie intensivă în stare gravă, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. Medicii l-au salvat, iar ieri a vrut să se externeze pe semnătură, chiar dacă a fost atenționat că are nevoie în continuare de îngrijiri medicale.

Când a coborât din spital, un cheag de sânge s-a pus în mișcare și a făcut o embolie, ceea ce l-a costat viața.

„Acest val 4 al nevaccinaților este de fapt valul coronascepticilor. Chiar dacă cred sau nu cred, ei ar trebui să aibă încredere în sistemul medical, în medici, pentru că noi ceea ce vrem să facem este să salvăm viața oamenilor”, a spus Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

„Vreau să aduc în atenția dumneavoastră încă un caz în care un pacient cu saturația la 50% a refuzat dispozitivul de high flow, a refuzat creșterea concentrației de oxigen pe propria semnătură, periclitându-și astfel cu bună știință sănătatea și viața”, a mai spus Oancea.

Bărbatul nu era vaccinat și s-a îmbolnăvit când era în vacanță în Italia. Credea că nu poate face o formă gravă a bolii. S-a tratat acasă, dar după câteva zile a ajuns la terapie intensivă, în stare gravă.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed