A fost arestată jurnalista din Rusia care a criticat ofensiva din Ucraina

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a apărut în direct la televiziune cu o pancartă criticând ofensiva Moscovei în Ucraina, a fost arestată duminică în Rusia, au anunţat surse din anturaj şi avocatul acesteia, relatează Agerpres, care citează AFP.
Nu a fost făcută nicio declaraţie oficială cu privire la motivele arestării ei, dar aceasta survine la câteva zile după ce Marina Ovsiannikova a manifestat lângă Kremlin, purtând o pancartă în semn de protest faţă de intervenţia militară în Ucraina şi preşedintele Vladimir Putin.
„Marina a fost arestată. Nu există informaţii despre locul în care se află”, se arată într-un mesaj postat pe contul Telegram de anturajul jurnalistei.
Acest mesaj este însoţit de trei fotografii în care apare Marina Ovsiannikova, 44 de ani, fiind dusă spre o dubă albă de doi poliţişti după ce se pare că fusese oprită în timp ce se deplasa cu bicicleta.
Avocatul jurnalistei, Dmitri Zakhvatov, a confirmat agenţiei de presă Ria-Novosti arestarea, spunând că nu ştie unde a fost dusă clienta sa.
„Presupun că are legătură într-un fel sau altul cu actul său de protest”, a adăugat el.

captura twitter

Vineri, Marina Ovsiannikova a publicat imagini pe Telegram în care apare purtând o pancartă lângă Kremlin în semn de protest împotriva uciderii copiilor ucraineni, numindu-l pe Putin „ucigaş”.
Pentru asemenea declaraţii jurnalista riscă teoretic urmărirea penală pentru publicarea de „informaţii false” şi „denigrarea” armatei, acuzaţii pasibile de pedepse grele cu închisoarea.
Ovsiannikova a devenit faimoasă în întreaga lume la mijlocul lunii martie, după ce a apărut la ştirile de seară pe platourile de filmare ale unui canal de televiziune pro-Kremlin, pentru care lucra atunci, purtând o pancartă care critica ofensiva în Ucraina şi „propaganda” mass-media controlate de putere.
 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed