A început RĂZBOIUL șoferilor cu ministrul Cuc: „Ne scanați retina? Aveți idee în ce condiții lucrăm?”

Comunitatea şoferilor profesionişti fără experienţă reacţionează după ce, duminică, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a anunţat că are în vedere introducerea unor dispozitive pentru scanarea retinei, care au drept principal scop identificarea oboselii în cazul şoferilor. Cuc a anunţat măsurile după gravul accident din Ialomiţa, în urma căruia şi-au pierdut viaţa zece persoane.

 

„Politicul, ca de obicei, se spală pe mâini și amenință cu controale „fără precedent”. Atât s-a putut, vorba aia. Noi suntem de părere că controalele sunt foarte bune, doar că prin Mioriția ele sunt cam targetate în locul greșit. Nu ne dăm seama, spre exemplu, ce îl oprește pe domnul ministru să stea cu controale pe capetele celor care au întârzieri astronomice la marile proiecte de infrastructură; sau la cei care contractează kilometrul de drum la prețuri de ai impresia că ar fi asfaltate cu aur”, scriu şoferii.

 

Unul dintre ei reacţionează pe pagina sa de Facebook: „Lipsa infrastructurii rutiere, aici aducând aminte de lipsa autostrăzilor şi a spaţiilor de odihnă pt camionagii produc victime, domnule ministru!! Implicarea din umbră a oamenilor politici care sunt în spatele unor mari firme de transport ce pun presiune pe angajaţii lor, produc victime domnule ministru! Poate nu ştiţi, dar depinde cum te cheamă ca și firmă pe șoselele din România pt a fi controlat de către controlorii de trafic!!”

 

Articolul integral pe DIGI24

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed