A început un adevărat RĂZBOI MONDIAL pe resurse medicale. Marile puteri ale lumii se lovesc una pe alta

O comandă de 200.000 de măşti de protecţie împotriva coronavirusului destinate poliţiei din Berlin a fost ‘confiscată’ la Bangkok, au afirmat vineri autorităţile locale din capitala germană, care suspectează o intervenţie americană, transmite AFP.

Comanda de măşti de tip FFP2 ‘efectuată pe lângă un fabricant american’ fusese plătită deja, dar a fost confiscată pe aeroportul din capitala Thailandei, se precizează într-un comunicat al autorităţilor berlineze.

Acesta nu face menţiune la provenienţa măştilor, dar, conform mai multor publicaţii germane, echipamentele de protecţie au fost produse în China de către compania americană 3M.

‘În stadiul actual, plecăm de la principiul că este legat de interdicţia de export de măşti a guvernului american’, au adăugat autorităţile berlineze.

‘Considerăm că este vorba despre un act de piraterie modernă’, a denunţat senatorul (ministrul de stat) de interne al Berlinului, Andreas Geisel, citat în comunicatul menţionat.

‘Nu se procedează astfel cu parteneri transatlantici. Chiar şi în vremuri de criză globală, metodele demne de Vestul Sălbatic nu ar trebui să prevaleze’, a adăugat el.

Întrebat despre această situaţie, ministrul federal al sănătăţii, Jens Spahn, nu a dorit să comenteze, limitându-se să afirme că ‘evoluţia actuală este rea’ din cauza cererii mondiale prea mari de astfel de echipamente.

Mai mulţi preşedinţi de regiuni franceze au acuzat, la rândul lor, intervenţii americane prin care se oferă un preţ mai mare şi regiunile lor sunt private astfel de măşti pe care China s-ar fi angajat să li le vândă.

SUA au afirmat joi că nu au achiziţionat niciodată din China măşti destinate Franţei.

În competiţia mondială şi nemiloasă pentru achiziţia de măşti, incidente survin uneori şi în interiorul Uniunii Europene, unde mai multe state au interzis exportul de material medical sau au decis rechiziţionări, precum Franţa.

Potrivit săptămânalului L’Express, Franţa a confiscat pe 5 martie pe teritoriul său măşti produse de firma suedeză Molnlycke şi care aveau ca destinaţie Spania şi Italia.

Cehia, de asemenea, a confiscat măşti dintre care o parte trebuiau livrate în Italia.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed