A.S.I.A. se reunește! Cel mai de succes grup feminin va cânta din nou, după 16 ani

La 16 ani de la dizolvarea grupului A.S.I.A revine pe scenă. O veste ce va bucura mii de doamne și domnișoare care au admirat și au crescut cu  cea mai de succes formație dance feminină de la noi din anii 2000.

Sorana Darclee Mohamad, Anca Neacșu și Anemona Niculescu vor ura pe scenă Sălii Palatului alături de Ianna Novac, la aniversarea muzicală a acesteia, eveniment ce va avea loc luna acesta, pe 24 octombrie a.c.

Programat inițial în vară, însa reprogramat la noua dată pentru ca fostele ASIA să se pregătească, ”moțatele” de altădată ce scoteau succes după succes (amintim: ”Inima mea”, Dă-mi nopțile înapoi”, ”O cireașă amară”, ”Sună periculos” ori ”Garsoniera ta”), astăzi femei în toată regula, soții și mame, se declară extrem de încântate de momentele pe care le retrăiesc împreună.

A.S.I.A. se reunește
A.S.I.A. se reunește

A.S.I.A. se reunește! Cel mai de succes grup feminin va cânta din nou, după 16 ani

În toți acești ani, Ianna Novac a continuat să cânte (actualmente este și profesoară la propria școală de cantă, Academia de Canto), Anca Neacșu, de asemenea, cântă, Irina Nicolae s-a mutat la Budapesta și scrie cărți pentru copii, Sorana Darclee are un magazine în care își vinde propriile articole vestimentare, Alina Crișan este membră a trupei Direcția 5 iar Anemona Niculescu cochetează cu actoria.

A.S.I.A. se reunește! ”Am făcut parte din trupa A.S.I.A. și mi se părea normal ca la concertul meu aniversar fetele să fie alături de mine”, spune Ianna Novac care a înlocuit-o în ASIA pe Irina Nicolae, lidera formației până în 2005. Din 1999 și până la dizolvarea sa, ASIA a fost cel mai de succes grup dance feminin. ”Alege ASIA”, produs de Mona Segall cu prezentator Mircea Badea  a fost cel mai de succes show de televiziune până 2002 în România.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed